KLAUS IOHANNIS: ''Pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării''

G.U.
Politică / 4 octombrie 2021

''Pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării''

Pandemia de COVID-19 a fost dublată, în recentul an, de o epidemie a dezinformării, a afirmat, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", informează Agerpres.

"Din nefericire, în ultimul an, pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării, prin care ani şi ani de formare medicală au ajuns să fie contestaţi în baza unor opinii fără fundament ştiinţific sau chiar în baza unor dezinformări deliberate care circulă pe reţelele de socializare. Această epidemie de fake news a pus la îndoială eficienţa vaccinurilor obţinute prin metode perfecţionate de-a lungul anilor. Toate acestea fac munca dumneavoastră deja grea mai dificilă decât ar trebui", a spus şeful statului.

Acesta a concluzionat că "vaccinul, de exemplu, este cel mai eficient instrument de limitare a efectelor pandemiei şi acest fapt rămâne un adevăr, indiferent de opiniile unora sau altora".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. KLAUS IOHANNIS:

    ''Pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării'' Are dreptate ciumetele.  

    Au zis ca serul experimental este vaccin. Nu este.  

    Au zis ca serul este 'sigur si eficient' si nu este nici sigur si nici eficient.  

    Au zis ca se fac doua intepaturi si gata, se termina cu problemele. Acum au trecut la a 3-a intepare.

    Au zis ca serul imunizeaza. Acum zic ca daca te intepi ai parte de boala mai usoara. 

    Mincinosul si dezinformatorul este primul penal al tarii

    DRAGI ROMANII NU CREDEȚI UN CUVINTEL CE SPUNE ACEST TRĂDĂTOR DE TARA, CRIMINAL ÎN SERIE, BIN LADEN DE LA COLECTIV, CĂLCĂTOR DE CADAVRE,, W. C. UL PUBLIC AL GAY LOR DE LA BRUXELLES. TRAFICANTUL DE COPII. NU VEDEȚI CE DISPERAT ESTE EL ȘI GUVERNUL SAU DE CRIMINALII ÎN SERIE, TRĂDĂTORI DE TARA, SATANIȘTI, MUISTI, L. G. B.T.ISTI..SAPTAMINA TRECUTA SA PLIMBAT PE BANII NOȘTRI ÎN AMERICA, LA TATĂL SAU AL MINCIUNILOR CA SA EA LUMINA. I SA PUS ÎN PLIC VACCINAREA. HA, HA, HA, GHINION. NU TE MAI SIMȚI CONFORTABIL. DRAGI ROMANII AU FOST 2 OTRAVURI ALE LUI ANTICRIST, VREA SA O FACĂ PE A TREIA ȘI MAI ÎNCĂ PATRU. DE ASTA E MARE DISPERARE PE CAPUL LOR CA ACESTE 7 OTRAVURI ALE LUI ANTICRIST TREBUIE FĂCUTE ÎN 3 ANI DE ZILE ȘI JUMĂTATE. NU VEDEȚI CA SUNT MAI MULT VACCINAȚI ÎNFECTATI DE CIT NE VACCINAȚI. CUM NEO SUGEA FETITA STEARPA DE LA COTROCENI VACCINAȚI VA ȘI TRECEM LA NORMALITATE. CARE NORMALITATE. DE CE NU A AJUTAT PRIMA OTRAVA. DE CE NU A AJUTAT A DOUA OTRAVA. DE CE NU AJUTA A TREIA ȘI TOT ASA. FOCUL IADULUI CARE ESTE VEȘNICĂ ESTE LA EI DE PE PĂMÂNT. HA, HA, HA GHINION CU ACESTE OTRAVURI ȘI MINCIUNI ȘI AU DAT SUFLETUL ÎN MINA TATĂLUI LOR AL MINCIUNI ANTICRIST. HA, HA, HA, GHINION. IAR MAINE FETITA STEARPA DE LA COTROCENI VA RĂMÂNE FĂRĂ PUȘCĂRIAȘ UL FUTA LAU CI(KA) TU CARE II ÎMPINGE LUTUL LA DEAL. DRAGA REDACȚIE BURSA SA NU ȘTERGI ACEST TEXT ȘI MESAJ CA SA L CITEASCĂ TOȚI ROMANII ȘI SA SE INFORMEZE UNUL PE ALTUL. VA MULȚUMESC ANTICIPAT.

    Mars, Plavane indracit!

    Că și președinte e necesar să asigurați o comunicare eficientă și onesta către popor.

    Cred că e necesar să fiți activ, doar sa va plângeți nu cred că ajută. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb