Un teleton internaţional de caritate în sprijinul Ucrainei, Save Ukraine - #StopWar, are loc astăzi, de la ora 18:30, anunţă Ambasada Ucrainei în România. Evenimentul va uni aproape întreaga lume şi va reuni peste 50 de participanţi, inclusiv mari muzicieni (Sting, Fatboy Slim), voluntari, sportivi, activişti publici şi lideri politici din multe ţări, care vor apela pentru sprijinul Ucrainei, potrivit digi24.ro.
Dintre liderii politici ai multor state, care se vor adresa audienţei sunt preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, potrivit Ambasadei Ucrainei.
Printre vedetele internaţionale care vor cânta în cadrul teletonului se numără Sting, Fatboy Slim, Within Temptation, Bastille, BrainStorm, Beissoul & Einius, Salvador Sobral, Idina Menzel, Nino Katamadze şi alţii.
Emisiunea este transmisă de la Varşovia, pe baza canalului Televiziunii Poloneze TVP, şi preluată de televiziunile din mai multe ţări, dar poate fi urmărită şi pe YouTube.
Cu ocazia evenimentului din pieţele mai multor mari oraşe şi capitale ale lumii va fi organizat un teleton.
În special, locuitorii din următoarele oraşe vor ieşi în stradă în sprijinul ucrainenilor: Bucureşti, Cluj-Napoca, Berlin, Londra, Milano, Praga, Bratislava, Toronto, Amsterdam, Tel Aviv, Viena, Varşovia, Stockholm, Tallinn, mai arată Ambasada Ucrainei în România.
De asemenea, participanţii vor putea sprijini Ucraina direct prin trimiterea de donaţii pentru soluţionarea celor mai grave probleme umanitare cauzate de invazia militară rusă în Ucraina.
Program detaliat al emisiunilor pe site-ul oficial al teletonului saveukraine.1plus1.ua.
Detalii pentru sprijin financiar în scopul soluţionării celor mai grave probleme umanitare cauzate de invazia militară rusă a Ucrainei:
• EUR
-BENEFICIARY: Ministry of Social Policy of Ukraine
-IBAN DE85500000000050002137
-PURPOSE OF PAYMENT: for ac 32302338301027
-BENEFICIARY BANK NAME: DEUTSCHE BUNDESBANK, Frankfurt
-BENEFICIARY BANK BIC: MARKDEFF
-BENEFICIARY BANK ADDRESS: Wilhelm-Epstein-Strasse 14, 60431 Frankfurt Am Main, Germany
• USD
-BENEFICIARY: Ministry of Social Policy of Ukraine
-BENEFICIARY BIC: NBUA UA UX
-BENEFICIARY ADDRESS: 9 Instytutska St, Kyiv, 01601, Ukraine
-ACCOUNT NUMBER: 400807238
-BENEFICIARY BANK NAME: JP MORGAN CHASE BANK, New York
-BENEFICIARY BANK BIC: CHASUS33
-ABA 0210 0002 1
-BENEFICIARY BANK ADDRESS: 383 Madison Avenue, New York, NY 10017, USA
-PURPOSE OF PAYMENT: for ac 32302338301027
• GBP
-BENEFICIARY/RECIPIENT NAME: Ministry of Social Policy of Ukraine
-ACCOUNT NUMBER: 80033041
-IBAN GB52CHAS60924280033041
-BENEFICIARY ADDRESS: 9 Instytutska St, Kyiv, 01601, Ukraine
-BENEFICIARY BANK NAME: JP MORGAN CHASE BANK NA, London
-BENEFICIARY BANK BIC: CHASGB2L
-SORT CODE: 60-92-42
-BENEFICIARY BANK ADDRESS: 125 London Wall, London EC2Y 5AJ, UK
-REFERENCE FOR CREDITING ACCOUNT: 32302338301027
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.03.2022, 21:09)
TELEDON....
ca la teleton, la cât de rar vorbește, nu ia nici o fisa ptr kaufland