Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că la summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) care va avea loc pe 6 septembrie la Bucureşti se prefigurează lărgirea platformei cu un nou stat participant, Grecia, respectiv acordarea statutului de stat participant asociat Ucrainei şi Republicii Moldova, relatează Agerpres.
"În contextul geopolitic creat de războiul din Ucraina, Iniţiativa a câştigat în relevanţă şi consider că trebuie să devină o platformă şi mai importantă în consolidarea rezilienţei regionale şi europene. La Summitul din 6 septembrie, România are o serie de obiective, dintre care menţionez reconfirmarea rolului Iniţiativei de promovare a creşterii economice şi a interconectărilor strategice, inclusiv prin consolidarea şi rafinarea instrumentelor Iniţiativei, şi redefinirea relaţiei Iniţiativei cu vecinătatea sa, reconfigurată geopolitic. Fără a anticipa deciziile care vor fi luate la Summit, se prefigurează şi lărgirea Iniţiativei cu un nou stat participant, Grecia, respectiv acordarea statutului de stat participant asociat Ucrainei şi Republicii Moldova", a spus şeful statului la întâlnirea cu şefii de misiuni diplomatice, şefii oficiilor consulare şi directorii institutelor culturale româneşti.
El a arătat că România va continua să aprofundeze relaţiile bilaterale cu partenerii europeni, mai ales cu cei strategici sau cu relevanţă strategică: Germania, Franţa, Spania, Italia, Regatul Unit, Polonia, Turcia, Grecia, Bulgaria, Portugalia, Belgia, Ungaria şi statele baltice.
"Totodată, este esenţial să aprofundăm formatele trilaterale consolidate sau lansate în ultimii ani. Mă refer la trilateralele România - Polonia - Turcia, România - Republica Moldova - Ucraina, România - Polonia - Spania, fiecare fiind construită pe o logică de cooperare eficientă şi ţintită", a afirmat Iohannis.
Le-a transmis diplomaţilor români că trebuie să se concentreze în continuare şi pe relaţiile cu partenerii strategici din Caucazul de Sud, Azerbaidjan şi Georgia, precum şi cu Armenia, având în vedere "importanţa acestei regiuni sub aspect energetic şi din punctul de vedere al rolului său în configuraţia politică, economică şi de securitate de la Marea Neagră".
Şeful statului a subliniat că, în ceea ce priveşte regiunea Balcanilor de Vest, este necesar să fie identificate soluţii viabile pentru accelerarea integrării europene şi euroatlantice pentru statele interesate.
"În acelaşi timp, România va continua să se implice activ în Orientul Mijlociu şi vecinătatea sudică", a mai afirmat el.
Preşedintele Iohannis a transmis şi că "dezvoltarea prezenţei şi a interacţiunilor noastre în spaţiile Americii Latine, Africii şi Asiei reprezintă nu doar o necesară recalibrare a priorităţilor noastre, ci şi reflexia asumării unui profil activ în cadrul Uniunii Europene".
"Războiul din Ucraina ne-a arătat, în mod dramatic, că ordinea internaţională bazată pe reguli, având în centrul său Carta ONU, trebuie asumată şi apărată pe toate continentele, că fiecare voce contează şi că niciun partener global nu trebuie uitat. Ca membru matur al Uniunii, dar şi ca stat cu legături bilaterale tradiţionale valoroase în Africa, Asia-Pacific şi America Latină, ne-am implicat la un nivel fără precedent în relansarea relaţiilor cu aceste spaţii. Vă îndemn să continuaţi pe acest drum", le-a mai spus Iohannis diplomaţilor români.
El a precizat că, în regiunea Asia-Pacific, rămân prioritare relaţiile cu ţări precum Japonia şi Coreea de Sud.
"O importanţă aparte va trebui acordată relansării durabile a relaţiilor cu India şi trebuie, de asemenea, asigurat un follow-up consistent vizitei pe care am efectuat-o în Singapore", a adăugat şeful statului.
El a apreciat că discuţiile pe care le-a avut cu omologii din Brazilia, Chile şi Argentina, în cadrul vizitelor din aprilie, au stabilit direcţiile de acţiune pentru perioada următoare în plan politic, economic, cultural, al acţiunii comune împotriva schimbărilor climatice.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.08.2023, 16:51)
Lasa-ne esuatule! Ai distrus tot ce functiona in statul roman. Demisia!
2. fără titlu
(mesaj trimis de credinciosul în data de 29.08.2023, 20:49)
o largeste la 3 mari si 2 oceane,doar a facut excursie in Japonia si peste Atlantic in Brazilia si Argentina,a facut-o pt binele nostru,chiar al carcotasilor care nu vedem meritele LUI!