Cotidianul financiar rus "Kommersant" a avertizat, vineri, că gazoductul "South Stream", promovat de autorităţile de la Moscova, ar putea fi blocat de relaţiile diplomatice dificile dintre Rusia şi Ucraina, transmite AFP. Articolul a fost publicat la o zi după ce, la Kremlin, a avut loc ceremonia oficială de semnare a acordului prin care Ungaria s-a alăturat proiectului "South Stream". Aceasta după ce, la începutul anului, Bulgaria şi Serbia au semnat un acord similar.
La sfârşitul anului 2007, grupul rus "Gazprom", cel mai mare producător mondial de gaze naturale, şi compania italiană "Eni" au convenit înfiinţarea unei companii în valoare de 10 miliarde euro, care se va ocupa de construcţia gazoductului South Stream. Potrivit Rompres, conducta va avea o lungime de 900 km şi va traversa Marea Neagră pentru a face legătura între Rusia şi Bulgaria, de unde se va împărţi în două ramuri, una spre Austria şi cealaltă spre Grecia, de unde va ajunge până la Otranto, pe coasta Italiei. Capacitatea maximă a noii conducte este de 10 miliarde metri cubi de gaze naturale, iar primele livrări sunt programate pentru anul 2013.
"Kommersant" susţine că, deşi planurile pentru porţiunea terestră a viitoarei conducte par să înregistreze progrese, lucrurile ar putea fi mai dificile în cazul secţiunii care va fi amplasată în Marea Neagră. Probleme pot apărea în special în cazul segmentului care ar urma să treacă prin zona economică a Ucrainei din Marea Neagră. Publicaţia citează un analist, Mikhail Korchemkin, potrivit căruia Rusia a neglijat să consulte şi ţările amplasate de-a lungul secţiunii maritime a conductei "South Stream".
"Kommersant" avertizează că, în aceste condiţii, Ucraina ar putea profita de poziţia sa de-a lungul rutei care va fi urmată de "South Stream", în cadrul negocierilor care se poartă, în prezent, între Kiev şi Moscova pe tema datoriilor neplătite de partea ucraineană către "Gazprom". Grupul rus a avertizat că va reduce livrările de gaze naturale destinate Ucrainei dacă Kievul nu îşi achită datoriile de 1,5 miliarde dolari.
Deşi Ucraina nu poate interzice amplasarea "South Stream" în Marea Neagră, biroul de presă al Ministerului ucrainean al Mediului a declarat pentru "Kommersant" că proiectul va necesita derularea unei analize aprofundate cu privire la impactul asupra mediului înconjurător. În plus, o sursă din interiorul guvernului de la Kiev a declarat pentru "Kommersant" că atitudinea Ucrainei faţă de proiectul "South Stream" va depinde de atitudinea Rusiei faţă de un proiect alternativ, promovat de Ucraina, denumit "White Stream". Acesta este destinat transportului gazului natural din Asia Centrală în Ucraina via Marea Neagră. "Vom avea nevoie de permisiunea Moscovei pentru a amplasa conductele pe fundul Mării Negre. Apoi vom discuta despre un schimb, noi vom construi White Stream, iar Rusia va construi South Stream", a declarat această sursă care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Pentru a-şi reduce dependenţa de Rusia, care asigură un sfert din necesarul de gaze naturale al Europei, Uniunea Europeană sprijină un proiect concurent. Nabucco este un proiect de 4,6 miliarde euro care vizează transportul de gaze naturale din zona Mării Caspice către Europa prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Conducta ar urma să aibă o lungime de 3.300 km şi să transporte circa 31 miliarde metri cubi de gaze naturale anual. Proiectul Nabucco a fost demarat de cinci companii de profil, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (România). Recent, consorţiul Nabucco a dobândit un al şaselea partener prin includerea RWE (Germania).