KPMG: Afacerile de familie din Europa sunt optimiste privind perspectivele lor de viitor

Ioana Dogaru
Companii / 6 octombrie 2015

Afacerile de familie care au o prezenţă puternică în Europa (peste 14 de milioane de afaceri de familie în UE) şi care asigură o mare parte din locurile de muncă (peste 60 de milioane de locuri de muncă în sectorul privat, respectiv în medie 40-50% din toate locurile de muncă) continuă să contribuie în mod activ la economiile regionale, potrivit unui comunicat KPMG.

Barometrul Afacerilor de Familie Europene a fost realizat pe baza răspunsurilor oferite în cadrul unui sondaj on-line la 1.401 chestionare, care au fost completate şi primite de la afaceri de familie din peste 25 de ţări europene, inclusiv România; aceasta a patra ediţie a fost deschisă intre 1 mai şi 5 iulie 2015.

La doi ani după prima lansare a Barometrului Afacerilor de Familie Europene, numărul de societăţi care sunt optimiste în estimările lor s-a ridicat la 75%.

Deşi sondajul arată o încredere generală exprimată de companiile de toate dimensiunile, firmele mici sunt uşor mai puţin optimiste decât cele mari: în timp ce 66% dintre companiile mici au o previziune pozitivă asupra viitorului afacerii lor, acest procent se ridică la 81% în cazul companiilor mari.

Cu toate ca indicatorii de performanţă sunt pozitivi, creşterea concurenţei, menţionată de 37% dintre respondenţi, a ajuns pe primul loc în lista provocărilor majore cu care se confruntă afacerile de familie. De loc surprinzător, "Războiul pentru Talente", o tendinţă în creştere în ultimii doi ani, continuă să fie un factor cu o putere semnificativă de influenţă asupra viitorului succes. Afacerile de familie sunt conştiente că angajarea oamenilor potriviţi, cu calificările adecvate este cheia succesului, iar 33% dintre ele sunt preocupate de capacitatea companiei de a concura pentru a recruta şi menţine personal calificat. În 2013, această problemă nici măcar nu se numără printre primele cinci provocări, însă anul trecut a urcat pe locul doi, unde a şi rămas. Acesta poate fi un semn de alarmă pentru unele afaceri, având în vedere că dificultatea de a concura pentru cele mai bune talente poate impune limitări asupra performanţelor viitoare ale afacerilor de familie.

Alexandru Massaci, Director, Private Clients services, KPMG in Romania, afirmă: Aşa numitul "Război pentru Talente" a urcat rapid în topul îngrijorărilor majore ale antreprenorilor din Europa. Dacă în anul 2013 "Războiul pentru Talente" nici nu figura printre primele 5 motive de preocupare pentru întreprinderile familiale, anul trecut a devenit o temă serioasă, care se menţine în top şi a creat o tendinţă. In România procentul angajatorilor care declară că reuşesc din ce în ce mai greu să identifice angajaţi/candidaţi cu potenţial este mai mare chiar decât media globală. Problema identificării/recrutării talentelor are multiple faţete: lipsa calificărilor tehnice; lipsa experienţei; lipsa abilitaţii de comunicare; poziţia geografică nefavorabilă a unor întreprinderi familiale, lipsa apetitului candidaţilor pentru mobilitate sau angajare part-time sau - în cazul poziţiilor de management - lipsa unor competenţe intelectuale foarte importante pentru definirea personalităţii şi valorilor individuale, contribuie la limitarea competitivităţii întreprinderilor familiale. În plus, 35% dintre respondenţi sunt de părere că reglementări în sensul flexibilizării pieţei muncii ar putea duce la o creştere a afacerii. In detaliu - 35% au votat pentru o legislaţie mai permisivă a muncii; 28% pentru reducerea costurilor ne-salariale ale muncii, iar 23% pentru reducerea poverii administrative/birocratice.

Numirea unui Director General din afara familiei pare să nu mai fie o prioritate pentru întreprinderile familiale în prezent, (preocuparea a căzut de pe locul 1 pe locul 5 în lista priorităţilor în ultimii 2 ani), în ciuda presiunii făcute de specialişti pentru implementarea unei guvernanţe corporative în întreprinderile familiale care au un anumit grad de dezvoltare. Explicaţia ar putea fi că se preferă pregătirea unui succesor din cadrul familiei pentru a prelua frâiele managementului (conform rezultatelor sondajului KPMG, 26% dintre lideri plănuiesc să treacă managementul afacerii la generaţia următoarea). Problema recrutării şi menţinerii talentelor este strâns legată de competitivitate şi dorinţa de a menţine o creştere sustenabila a afacerii - să nu uităm că în Europa în fiecare an apar circa 1.2 milioane de afaceri noi..."

Sondajul arată, de asemenea, că întreprinderile de familie îşi planifică strategia de viitor pe termen lung. În acest an, 41% dintre companiile intervievate au în plan o schimbare strategică în următoarele douăsprezece luni. Din acest grup, 26% intenţionează să transmită managementul afacerii la generaţia următoare, iar 20% intenţionează să transfere proprietatea (respectiv, prima şi a treia opţiune în clasamentul schimbărilor preconizate). Aceste cifre sunt în concordanţă cu rezultatele ediţiilor precedente şi confirma că determinarea de a transfera afacerea către generaţia următoare este încă extrem de importantă pentru afacerile de familie.

În ansamblu, rezultatele sondajului nostru reflectă creşterea încrederii companiilor în viitor, iar tendinţele pozitive ale tuturor indicatorilor de performanţă ai afacerii sunt confirmate de rezultatele îmbunătăţite. În condiţiile în care 58% dintre respondenţi au raportat o creştere a cifrei de afaceri, 26% au indicat că şi-au menţinut cifra de afaceri, iar 16% au raportat o scădere a cifrei de afaceri (jumătate comparativ cu situaţia de acum doi ani), viitorul pentru majoritatea afacerilor de familie pare strălucit.

Richard Perrin, Partener, Head of Advisory, KPMG in Romania, afirmă: "Barometrul Afacerilor de Familie Europene, lansat de KPMG si EFB arată că 41% dintre cei intervievaţi planifică o schimbare strategică pentru următoarele 12 luni. Este vorba despre introducerea în managementul întreprinderilor a unor membri de familie ce aparţin generaţiei următoare (26% dintre respondenţi), vânzarea afacerii (21%) ori trecerea proprietăţii asupra activelor sau a parţilor sociale ale întreprinderii familiale către generaţia următoare (20%). Se constată o creştere în preferinţe pentru vânzare prin comparaţie cu anii anteriori. Tendinţa poate fi contextuală ţinând cont de schimbările rapide din jurul nostru. Din sondaj reiese, de asemenea, că se preferă vânzarea către un terţ în defavoarea unui alt membru al familiei sau a unui angajat. Afacerile de familie sunt în general conştiente de factorii care le fac puternice şi le ajută să supravieţuiască în condiţii de piaţă din ce în ce mai dificile sau chiar neaşteptate: folosirea valorilor caracteristice unei familii şi trecerea afacerii la generaţia următoare, la momentul oportun. Dorinţa de a prezerva numele de familie şi a păstra afacerea pentru generaţiile următoare presupune strategie pe termen lung, răbdare, valori comune şi ethos.

Din punct de vedere al guvernanţei corporative sau al celei de familie, se observă o creştere a mecanismelor şi practicilor de acest fel: 63% dintre respondent au Consiliu directoral; 23% - Consiliu de familie; Plan de succesiune pentru Directorul General/CEO (22%); Constituţie de familie (19%); Reguli de implicare a membrilor de familie în afacere (14%), semn că afacerile de familie sunt din ce în ce mai conştiente de necesitatea unei bune guvernanţe".

"În ciuda provocărilor cu care se confruntă întreprinderile din Uniunea Europeană, este din nou încurajator să vedem că societăţile de familie rămân încrezătoare în viitorul lor. Există totuşi, încă, o îngrijorare persistentă în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi "războiul pentru talente". Afacerile de familie demonstrează un angajament continuu pentru crearea locurilor de muncă şi creşterea economiei în Europa; factorii de decizie politică trebuie să contribuie la rândul lor printr-o mai bunăa înţelegere a contribuţiei vitale pe care o are acest sector de activitate la economia europeană", a afirmat Roger Pedder, Preşedinte EFB.

Christophe Bernard, Global Head al departamentului pentru Afaceri de Familie din cadrul KPMG spune: "Este într-adevăr îmbucurător să vedem că la un interval de nouă luni de la Barometrul nostru anterior afacerile de familie sunt tot mai încrezătoare în viitor şi demonstrează o creştere pozitivă a tuturor indicatorilor majori de performanţă. Susţinute de această încredere, afacerile de familie nu se bazează în mod pasiv pe succesul lor anterior, aşteptând apariţia unor noi oportunităţi de afaceri. Ele demonstrează o voinţă puternică şi adaptabilitate la mediul în continuă schimbare: se pregătesc în mod activ şi integrează generaţia următoare în roluri de management, recunoscând din ce în ce mai mult nevoia de experienţă şi talente din exterior".

KPMG o reţea globală de firme de servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb