Moscova-Reuters(prn News.ro)-09.03.2022: Gigantul de cosmetice L'Oreal îşi va închide temporar propriile magazine şi ghişeele operate direct din magazinele universale din Rusia, precum şi site-urile sale de comerţ electronic din ţară, a anunţat ieri compania, invocând invazia Rusiei în Ucraina.
"Condamnăm ferm invazia rusă şi războiul din Ucraina, care provoacă atât de multă suferinţă poporului ucrainean", a spus compania franceză într-un comunicat.
Cea mai mare companie de cosmetice din lume a declarat, de asemenea, că va suspenda toate investiţiile industriale şi din media naţională din Rusia şi va lua în considerare măsuri suplimentare, încercând să aibă grijă de cei 2.200 de angajaţi ai săi din ţară.
L'Oreal are 326 de angajaţi ucraineni, dintre care majoritatea rămân în ţara lor, în ceea ce a spus că sunt "condiţii din ce în ce mai insuportabile".
"Suntem îngrijoraţi pentru ei şi ne temem pentru siguranţa lor", a adăugat compania.
Grupul donează 5 milioane de euro organizaţiilor de ajutor internaţionale şi regionale, precum şi agenţiilor Naţiunilor Unite care furnizează ajutor umanitar.