LA 30 DE ANI DE LA REVOLUŢIE:  Fiul Doinei Cornea refuză invitaţia lui Iohannis de a participa la ceremonia de omagiere a victimelor comunismului

L.A.
Miscellanea / 10 mai 2019

Doina Cornea (Sursă foto: Twitter)

Doina Cornea (Sursă foto: Twitter)

Fiul disidentei comuniste, Doina Cornea, Leontin Horaţiu Iuhas, a anunţat că refuză invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis de a participa, în 20 mai, la ceremonia publică "30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. 2019 - Anul omagierii victimelor comunismului", scrie News.ro.

Acesta susţine că cele câteva săptămâni de puşcărie pe care le-a făcut pentru că şi-a spus părerea înainte de 1989 nu-i permite să se declare o victimă a comunistului, în plus, nu înţelege de ce o ceremonie dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989 are loc în luna mai. Iuhas spune că, dacă ceremonia este făcută în scopuri electorale, refuză să participe, mai scrie agenţia.

Acesta a afirmat într-o postare pe Facebook, că "poate că m-aş simţi onorat şi aş participa la evenimentul pe care îl veţi patrona dacă nu ar exista câteva motive ce mă împiedică să o fac. În primul rând, e vorba de calitatea mea care m-ar îndreptăţi să partcip la un astfel de eveniment. Pe de altă parte nu înţeleg care este motivul pentru care o ceremonie dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989 are loc în luna mai? Să fie oare din motive electorale? Atunci, nu! Nu doresc să particip la un miting electoral. Şi nu doresc de asemenea să particip la o ceremonie în care există riscul ca victimele regimului comunist să fie sărbătorite tocmai de torţionarii lor. Şi oare de ce aţi fixat data ceremoniei chiar în 20 mai? De ce nu 13 - 15 iunie?"

Acesta povesteşte că, în 21 Decembrie 1989, se afla printre cei ce au plecat spre centrul Clujului şi, la Astoria, Dumnezeu l-a ajutat să nu fie rănit: "Atunci, în Decembrie 1989 am fost, în toată ţara, mii de oameni printre gloanţe! E prea mică sala Unirii din Palatul Cotroceni ca să încăpem cu toţii. Dacă am fost invitat în calitate de victimă a comunismului, pot să vă spun că nu, nu mă simt ca o victimă a comunismului".

Leontin Horaţiu Iuhas a mai justificat refuzul său afirmând: "Victime ale comunismului au fost cei care şi-au pierdut viaţa sau sănătatea în închisorile comuniste, elitele politice, culturale, religioase, partizanii care au luptat în munţi care au dispărut la Sighet, Aiud, Piteşti, Canal şi multe alte centre de exterminare. Ca să enumăr doar câţiva - victime ale comunismului în ultimii ani înainte de 1989 au fost Vasile Paraschiv, muncitorii care s-au revoltat în Valea Jiului, muncitorii din Braşov care au participat la revolta din 15 noiembrie 1987, inginerul Gheorghe Ursu, Liviu Babeş, Iulius Filip, Radu Filipescu, grupul lui Petre Mihai Băcanu de la România Liberă... Şi mulţi, mulţi alţii!".

Potrivit acestuia, cele câteva săptămâni de puşcărie comunistă pe care le-a făcut doar pentru că şi-a exprimat, alături de mama sa, solidaritatea cu muncitorii braşoveni nu-i dau dreptul să intre în categoria victimelor comunismului.

"Singurul drept moral pe care l-am câştigat atunci a fost acela de a mă putea uita acum, fără ruşine, în ochii copiilor mei. Cu speranţa că-l veţi lăsa pe succesorul dumneavoastră să organizeze aniversarea Revoluţiei, atunci când e firesc, în luna decembrie", a conchis acesta.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Iohannis, un penibil care l-a folosit pe procurorul complice tortionar Augustin Lazar.

    Iohannis a avut dosarele spalate de securistul Augustin Lazar. 

    Iohannis este un escroc fiind scris asa negru pe alb intr-o decizie definitiva a unei instante din Romania. A facut avere furand case apartinand statului roman. 

    Iohannis s-a cocotat pe cadavrele de la Colectiv pentru a specula politic momentul.

    Iohannis este un cadavru electoral care acum foloseste si suferinta detinutilor politici dupa ce i-a batjocorit in situatia procurorului complice tortionar de la Aiud si securist Augustin Lazar. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb