La Bursa din Sibiu au fost subscrise acţiuni în valoare de circa 1,8 milioane lei

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 septembrie 2007

Prima etapă a majorării capitalului social al Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri Sibiu prin aport în numerar, s-a încheiat marţi, 11 septembrie. Hotărârea AGEA prevedea majorarea capitalul social al bursei sibiene cu suma de de 1.920.000 lei, în două etape, prin emiterea unui număr de 9.600 acţiuni noi nominative, fiecare cu valoare nominală de 200 lei/acţiune.

Prima etapă s-a realizat prin aportul în numerar al acţionarilor înscrişi în Registrul acţionarilor la data de 31.05.2007, prin acordarea exercitării dreptului de preferinţă în termen de o lună cu începere din ziua publicări în Monitorul Oficial Partea a IV-a, a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor pentru majorarea capitalului. Au fost subscrise 8964 acţiuni cu o valoare de 1.792.800 de lei. "Prima etapă a majorării a fost un succes fiind subscrise peste 93 % din acţiuni. Acest fapt dovedeşte intresul majorităţii acţionarilor pentru dezvoltarea instituţiei noastre", a declarat preşedintele BMFMS, Teodor Ancuţa.

Cele 636 acţiuni rămase nesubscrise în prima etapă vor fi oferite spre subscriere în etapa a doua atât acţionarilor care şi-au exercitat dreptul de subscriere în prima etapă cât şi instituţiilor financiar - bancare sau altor instituţii de credit.

În etapa a doua acţiunile vor putea fi subscrise în termen de 15 zile calendaristice de la transmiterea rezultatului majorării din prima etapă către acţionarii care şi-au exercitat dreptul de preferinţă. Acţiunile vor putea fi subscrise cu plata unei prime de emisiune de 1400 lei/ acţiune subscrisă şi alocată.

Reamintim că în AGEA din 20 august s-a hotărât de asemenea majorarea capitalului social al S.C. Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri S.A. Sibiu cu suma de 1.301.600 lei prin emiterea unui număr de 6508 de acţiuni noi, cu valoare nominală de 200 lei/acţiune, prin utilizarea rezervelor constituite din profitul anului 2006 şi din anii precedenţi, altele decât rezervele legale. După aprobarea de către CNVM, acesta va fi înscrisă la Registrul Comerţului.

După încheierea majorării, capitalul social al BMFMS va ajunge la suma de 6.475.600 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb