La Bursa din Sibiu volumul contractelor urcă spre pragul

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 octombrie 2005

Din ianuarie pe piaţa futures pot fi tranzacţionate acţiunile "Biofarm"

Alte trei acţiuni: BRK, SCD şi STZ vor fi pe piaţa futures

BMFMS a depus cerere la CNVM pentru prelungirea pe şase simboluri şi pentru RON/euro a perioadei de tranzacţionare cu scadenţe de pînă la un an

Ultimele trei zile au fost explozive din punct de vedere al volumului, dar şi al valorii tranzacţionate, la Bursa de la Sibiu efectuîndu-se circa 10.000 de contracte pe zi. Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS, ne-a declarat: "În cele trei zile de tranzacţionare au fost efectuate circa 30.000 de contracte, atît cît a evoluat < Pricewaterhouse > pentru anul 2010".

În ultimele trei zile investitorii din piaţa la termen de la Sibiu au tranzacţionat aproape 30.000 de contracte futures şi opţiuni, ceea ce ne dă încredere că va fi atins, sau chiar va depăşi nivelul de 100.000 contracte pe lună, a afimat domnul Ancuţa.

În şedinţa de marţi, 18 octombrie, a fost depăşit volumul luat în calcul de "PrincewaterhouseCoopers" pentru anul 2010, tranzacţionîndu-se aproape 11.000 de contracte. Comparativ, la una din marile burse din regiune, Bursa de Mărfuri din Budapesta, în aceeaşi zi au fost realizate doar 1.600 de contracte. Bazîndu-se pe aceste rezultate, estimările pentru întregul an au fost cuantificate la circa 500.000 de contracte, volum mai mare cu 50% faţă de prognozele din raportul de evaluare al bursei. Acelaşi trend cres-cător îl are şi numărul poziţiilor deschise, care de ridică la aproape 63.000 din care 20% le reprezintă cele cu scadeţa martie 2006. Pentru cele mai lichide acţiuni, respectiv SIF2, SIF5, SNP, RRC şi SIF3, reprezentanţii Bursei de la Sibiu au depus la CNVM cerere prin care doresc tranzacţionarea cu scadenţa de pînă la un an pentru aceste titluri.

Acelaşi demers a fost făcut şi contractele pe valută, respectiv pentru RON/euro. Pentru anul viitor, mai precis pentru luna ianuarie, Bursa de la Sibiu intenţionează să introducă pe piaţa derivatelor şi titlurile companiei "Biofarm". De asemenea, vor fi intorduse la tranzacţionare încă trei simboluri: BRK, STZ şi SCD.

Instrumentele derivate din piaţa la termen nu mai sînt nişte produse abstracte "exotice", ci tind să devină o constantă în planurile de afaceri ale investitorilor români. În prezent, la Sibiu sînt circa 2200 de investitori activi.

Preşedintele BMFMS apreciază: "În prezent bursa sibiană este încă la nivelul de < piaţă cu jucători mici >, însă masa critică de investitori necesari pentru trecerea la nivelul următor este pe cale să fie realizată pînă la finele anului". Acest lucru nu este neapărat un dezavantaj, în piaţa futures disiparea volumului asupra unui număr cît mai mare de jucători este o condiţie esenţială pentru funcţionarea în bune condiţii a bursei.

Există însă semnale că au pătruns pe piaţă şi fondurile de investiţii, apărînd tot mai multe ordine cu pachete mari, de peste 500 şi chiar 1.000 de contracte. Acestea au realizat operaţiuni de arbitraj la Sibiu, cumpărînd acţiuni pe piaţa spot precum SNP, TLV pentru care au încheiat contracte pentru finele lunii martie la un preţ cu 60% mai mare.

Creşterea explozivă a numărului de contracte se datorează avantajelor deosebite pe care le oferă mecanismele pieţei futures. Derivatele sînt instrumente perfecte pentru transferul riscului.

Prin natura lor, ele pot fi folosite atît pentru protejarea unui portofoliu de acţiuni, cît şi împotriva riscului valutar, pentru operaţiuni pur speculative sau din contră pentru operaţiuni complet lipsite de risc - arbitraj, care sînt folosite de fondurile de investiţii prezente în piaţă.

Tranzacţionarea în marjă permite controlul unor active mari prin imobilizarea unor sume de zece ori mai mici decît pe piaţa spot, prin aceasta investitorii beneficiind de un puternic efect de levier.

Din punct de vedere al comisioanelor, tranzacţionarea la bursa sibiană este cea mai convenabilă. Dacă la comisioane (pentru un contract în care se tranzacţionează echivalentul a 1.000 de euro acestea sînt de un leu) se adaugă costul pentru blocarea sumelor de marjă specifice contractelor derivate, calculat la o dobîndă de 8%/an. Suma totală imobilizată este cu aproximativ 40% mai mică decît comisioanele BVB pentru desfăşurarea unor operaţiuni similare.

"În viitorul apropiat ne propunem o serie de măsuri care să vină în sprijinul investitorilor, ce vor conduce implicit la creşterea numărului de contracte realizate", a precizat domnul Ancuţa. Avem în vedere implementarea a trei acţiuni noi, care se vor adăuga celor 21 existente, introducerea scadenţelor la 9 şi 12 luni pentru cele mai lichide titluri", a încheiat preşedintele BMFMS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb