LA DECESUL UNEI PIEŢE, TREI CUVINTE ÎN UNUL: Minciuni, prostie şi dictat - Rasdaq

• Consultarea publică asupra Rasdaq-ului trebuie făcută în Adunările generale ale emitenţilor listaţi

Orbit de modul istoric în care s-a constituit piaţa Rasdaq - la poruncă - CNVM-ul de astăzi nu îşi mai imaginează că soarta emitenţilor după desfiinţarea pieţei, este reglementată de legile ţării şi, de aceea, inventează apa caldă, perpetuând abuzul, în Proiectul de "Instrucţiune privind societăţile comerciale ale căror acţiuni se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate".

Proiect pe care l-a supus unei aşa-zise "consultări publice".

Legea 31/1990 a societăţilor comerciale conferă toate drepturile - de proprietate, liberă dispoziţie şi decizie - acţionarilor societăţii comerciale.

Acţionarii decid, prin drepturile conferite de lege, asupra naturii acţiunilor (nominative sau la purtător), asupra numărului lor, asupra categoriilor şi drepturilor aferente, asupra valorii nominale, asupra listării lor pe o piaţă a valorilor mobiliare şi îşi aleg piaţa singuri.

CNVM nu are nici un fel de drept să se substituie acţionarilor, cum se vede că ar vrea să o facă, prin Proiectul de Instrucţiune.

Dacă intenţionează să desfiinţeze piaţa Rasdaq, atunci ceea ce poate să facă CNVM şi are dreptul, este să notifice emitenţii despre asta.

CNVM nu poate impune o dată limită la care să se ţină Adunările generale ale acţionarilor, pentru că nu este vreun minister al economiei ceauşiste.

Acţionarii se întrunesc la datele legale şi când vor ei.

Emitenţii nu pot fi mutaţi de pe o piaţă, pe alta, că aşa vrea muşchii lui CNVM.

Emitenţii decid singuri dacă le convine noua piaţă care le este propusă.

Aberaţia devine grotescă, în privinţa retragerii de pe piaţă, caz în care CNVM are pretenţia să fie precedată de oferta de cumpărare a tuturor acţiunilor în circulaţie. Adică cum?!, după ce că m-ai minţit că Rasdaq e piaţă reglementată şi i-am înaintat, chiar şi în anul 2011, rapoarte de activitate oficiale, semnate, ştampilate, pe care scrie negru pe alb că "piaţa reglementată pe care sunt listate acţiunile este piaţa Rasdaq" - şi niciodată nu m-ai contrazis - acum zici că trebuie să scot bani din buzunar, dacă nu-mi place piaţa nouă în care vrei să mă verşi cu anasâna?!

Cum, CNVM, BVB, Duţescu şi AIPC decid asupra acţiunilor mele?!

Dar, de ce să nu decidă şi asupra casei mele, asupra copiilor mei şi asupra gândurilor mele?!

Proiectul de Instrucţiune CNVM promovează atâtea ilegalităţi, încât mă epuizează.

...............................................................

Un fost ziarist la "BURSA" de prin anii 1994-96, devenit şef al unei puternice case de brokeraj, mi-a telefonat în toamna anului 1997, să mă avertizeze:

"V-aţi orientat greşit contra pieţei Rasdaq. Nu înţelegeţi că Ras­daq este viitorul?! Bursa de Valori Bucureşti este trecutul, adaptaţi-vă!"

Sunt convins că era bine intenţionat.

În acelaşi timp, dovedea, încă o dată, că nu are stofă de ziarist.

Pentru că articole scrii din convingere, nu mizând pe cai câştigători.

Faptul că, aparent, realitatea mi-a confirmat convingerea, nu-i decât o simplă coincidenţă.

Piaţa Rasdaq s-a făcut praf şi pulbere.

Putea să nu se facă.

Pentru că, aşa cum nu a servit la nimic economiei naţionale, ci doar preluărilor (mai mult sau mai puţin etice ori legale), speculaţiilor şi furturilor, piaţa Rasdaq putea să nu servească la nimic benefic, încă mult şi bine.

Oricum, povestea Rasdaq-ului - un horror al pieţei de capital româ­neşti - nu va muri odată cu decesul pieţei; povestea Rasdaq-ului se transformă...

• Rolul meu şi al ziarului BURSA

Am să dezvălui câteva detalii asupra implicării mele personale şi a rolului ziarului BURSA, în perioada de concepere, de către consultanţii americani, a pieţei Rasdaq (toamna anului 1995, până în primăvara lui 1996), detalii niciodată publicate până acum, care ar putea lămuri unele întâmplări mai vechi (generatoare de zvonuri false) şi să arunce o lumină asupra a ceea ce se petrece acum.

M-am bucurat când, în toamna lui 1995, au venit americanii de la USAID, chemaţi (prin spatele premierului Nicolae Văcăroiu) de Ştefan Boboc (preşedintele CNVM de atunci, singurul din istoria planetei, cu o funcţie ca asta, care a ajuns la pârnaie) să-l ajute la dezvoltarea pieţei noastre de capital.

Pe atunci, ziarul BURSA încuraja constituirea pieţei noastre de capital, cu mijloace publicistice - în afara articolelor publicate, organizaserăm rubrici de mică publicitate unde apăreau anunţuri de vânzări şi de cumpărări de valori mobiliare (iniţial, Certificate de proprietate, ulterior, acţiuni din programele pilot de privatizare, din anul 1993 şi de la începutul lui 1995).

Ordonaserăm vânzările, începând, de sus, cu cel mai mic preţ, iar, faţă în faţă, cumpărările corespunzătoare aceleiaşi acţiuni, începeau cu cel mai mare preţ (după regula paralelogramului), astfel că afişam potenţiale tranzacţii.

Anunţurile erau gratuite.

Paginile ziarului BURSA au fost asaltate de anunţuri de acest fel, încurajând astfel constituirea unei pieţe naturale, pe care, la sosirea USAID, le-am oferit-o (fără interes material), să o preia şi să o crească.

Am avut câteva întâlniri cu cei de la USAID, între care trei dintre ele au constat în dezbateri îndelungate, de ore în şir, cu câte opt-zece şi mai mulţi specialişti de-ai lor (care îşi luau notiţe - un detaliu care nu mi-a trezit suspiciuni, dar i-am înţeles utilitatea mai târziu), în jurul prevederilor Legii 52/1994 (legea iniţială a pieţei, pe care mi-o însuşisem, în detalii şi principii, prin contact direct cu autorul textului, amabilul profesor Nicolae Turcu, de la Consiliul Legislativ, căruia nu încetez să-i mulţumesc că mi-a ghidat primii paşi în înţelegerea unităţii dintre norma legislativă, funcţionalitatea pieţei şi utilitatea ei economică şi socială).

• Ostilitatea USAID venea dintr-o problemă proprie, de supravieţuire

Am fost stupefiat să constat, ulterior, ostilitatea consultanţei USAID faţă de ziarul BURSA şi faţă de mine personal (un şef de-al lor, al cărui nume încă mi-l mai amintesc - Jeffrey Brown - m-a ameninţat explicit, faţă în faţă, că mă vor băga la închisoare, dacă nu elimin rubrica de vânzări/cumpărări de acţiuni din ziar), declarându-mi (fără nici un argument) că piaţa naturală care se înfiripase, trebuie retezată.

Abia mult mai târziu, am realizat că USAID percepea ziarul BURSA ca pe un rival al proiectului său (modestia nu mi-a permis ca, atunci, să-mi imaginez aşa ceva), deoarece, fiind naturală, era limpede că piaţa informală reflectată şi încurajată de ziar, era funcţională.

Ca organizaţie în sine, USAID traversa, în anul acela, lipsa de încredere a Congresului american, care-i propusese desfiinţarea, iar proiectul de asistenţă pentru piaţa de capital românească (care ar fi trebuit să devină cea mai importantă din Balcani, aşa cum îşi propuseseră în mod public), conta enorm în supravieţuirea Agenţiei, căci ar fi trebuit, prin succesul său, să-i valideze utilitatea, în faţa legislativului propriu.

Astfel că propunerea mea cuminte, să preia piaţa naturală şi să o dezvolte treptat, să o supravegheze şi să o reglementeze proporţional cu dezvoltarea, fiind un proces de durată nedeterminată, necesitând grijă, atenţie, cumpătare, nu se potrivea scopului propriu USAID, care avea nevoie să-şi raporteze Congresului succesul din România, la o dată determinată.

• Hărţuirea

Am refuzat, în mod repetat, atât pe USAID, cât şi pe CNVM şi pe preşedintele Bursei de atunci (Ion Mihăilă) să elimin rubrica de vânzări/cumpărări de acţiuni, astfel că, în cursul anului 1996, o întreagă maşinaţie a fost pusă în mişcare contra ziarului BURSA, cu Ştefan Boboc declarând, la ora de ştiri de la PRO TV, că redacţia BURSA este "un cuib de infractori", căreia i-a întocmit dosar penal, cu poliţia cerându-mi "să dau cu subsemnatul", înainte să fiu pus sub acuzare - o persecuţie despre care s-a relatat în presa straină şi căreia i-a pus capăt o scrisoare către preşedintele de atunci, Ion Iliescu, semnată de patruzeci de organizaţii internaţionale pentru libertatea presei (mulţumesc Iolandei Stăniloiu, care, ca şef al Centrului pentru Jurnalism Independent, mi-a înlesnit comunicarea cu organizaţiile din străinătate şi bineînţeles, mulţumesc acestor organizaţii, pe care nu le-am văzut niciodată).

Deşi am rezistat presiunii, mărturisesc că nicicând nu mi-a fost mai frică.

• Abuz, înfrângerea deliberată a legii

Prin 1997, USAID şi CNVM au editat împreună o carte, conţinând normele pieţei de capital, aşa-numita "Carte galbenă" , care a fost folosită până prin 2002, de toţi actorii pieţei de capital.

În "Cartea galbenă", fuseseră operate modificări ale Legii 52/1994, în exact punctele care constituiseră controverse între mine şi consultanţii USAID, în cursul celor trei întâlniri, în care ei îşi luaseră notiţe.

Ulterior, degeaba am mai scris articole despre abaterile de la lege ale CNVM, degeaba am semnalat distorsiunile pe care le-a operat "Cartea galbenă", în raport cu Legea din Monitorul Oficial; nimeni nu mă credea, oamenii citeau "BURSA" şi ridicau din umeri.

Parcă lătram la lună.

• Piaţa Rasdaq a fost făcută de dactilografele de la RRA

După ce sistemul logistic al Rasdaq S.R.L. a fost pus la punct, specialiştii USAID s-au confruntat cu problema că emitenţii - fabricile şi uzinele - habar n-aveau de ceea ce făcuseră ei în baie, aşa că o expertă (în ce?, probabil expertă în abuz), pe numele ei Sarah Ackerman, a dat poruncă să fie listate toate cele peste 5000 de societăţi, care tocmai fuseseră privatizate, în Programul de masă.

Începând din 26 octombrie 1996, când au fost operate primele câteva tranzacţii cu acţiunile celor patru emitenţi listaţi pe Rasdaq, dactilografele de la Registrul Român al Acţionarilor (singurul registratar al Rasdaq-ului, până prin 1999) au introdus în computer datele societăţilor privatizate, fără să întrebe pe nimeni dacă vrea sau nu să fie listat.

Datele veniseră direct de la Institutul de Management şi Informatică (IMI - cel care a centralizat informaţia despre subscripţiile din Programul de Privatizare în Masă), fără ca, măcar vreun duplicat să fi trecut pe la emitenţi.

Desigur, legea obliga ca totul să se petreacă invers: datele subscripţiilor trebuiau să se ducă la emitent, să aiba loc o Adunare generală a acţionarilor, ca să poată fi consolidate Registrul acţionarilor şi Registrul acţiunilor, apoi să aibă loc o altă Adunare generală, care să decidă asupra naturii acţiunilor şi dacă ele să fie listate sau nu şi dacă da, atunci pe care din pieţe - BVB sau Rasdaq.

Întrucât aceste etape nu au fost parcurse, subscriptorii nu au căpătat statutul juridic de "acţionari", iar subscripţiile nu au căpătat statutul juridic de "acţiuni".

Consecinţa juridică este că piaţa Rasdaq a devenit un loc unde nu s-au tranzacţionat acţiuni, ci subscripţii (un fapt pe care l-am argumentat în BURSA, de repetate ori, atrăgând atenţia că piaţa este nelegală).

Consecinţa practică a fost că, în martie 1997, Guvernul şi USAID au celebrat "succesul" listării a 1300 de societăţi privatizate în masă (din care doar 60 încheiaseră contracte cu piaţa, prin Registrul Român al Acţionarilor), un "succes" al dactilografelor, care a fost raportat Congresului SUA, salvând USAID de la desfiinţare.

O altă consecinţă practică a fost că pe Rasdaq s-au tranzacţionat acţiuni "Petrotrans", o societate care fusese desfiinţată cu şase luni înaintea inaugurării Rasdaq.

• "Povestea de succes" RASDAQ

Evoluţiile ulterioare ale pieţei Rasdaq sunt mai cunoscute, aşa că nu am să consemnez decât căderea pieţei, la începutul anului 1998, după succesul fulminant din vara anului 1997, când piaţa atrăsese fonduri străine de investiţii, între care şi pe Broadhurst (un fond garantat OPIC - adică pe banii contribuabilului american -, în proporţie de 75%), cel care a constituit cea mai importantă contribuţie la susţinerea pieţei.

Prin 2004, porţile Rasdaq-ului au fost sigilate, prin hotărâre judecătorească (o neplată de vreo 300 de mii de dolari, către compania IT care îi prestase servicii), în decembrie 2005 a fuzionat cu BVB şi de atunci a devenit o Cenuşăreasă a pieţei nostre de capital, despre care Bursa de Valori Bucureşti raportează cu ruşine.

CNVM vrea să desfiinţeze Rasdaq-ul.

A funcţionat vreo 17 ani.

Am trăit să-l văd născându-se şi murind.

Pot să spun :"Fie-i ţărâna uşoară!"

Oare, USAID ce poate să spună?

Nu-s decât vreo 30 de milioane de dolari irosiţi, din buzunarul cetăţenilor americani.

Are balta peşte!...

Apropo - computerele Rasdaq-ului ale cui sunt?