LA NOUĂ LUNI, "Nuclearelectrica" revine pe profit
ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 decembrie 2010
Compania de stat "Nuclearelectrica" SA a revenit pe profit la nouă luni, după pierderile de circa 192 milioane lei raportate la finele primului semestru. Conducerea companiei ne-a declarat că cifra de afaceri realizată pe primele trei trimestre a fost de 1,106 miliarde lei, în scădere uşoară cu 1,2% faţă de cea raportată în perioada similară a anului trecut.
Profitul net al societăţii la 30 septembrie 2010 este de 5,4 milioane lei, de 25 de ori mai mic faţă de cel raportat în perioada corespunzătoare a lui 2009. Datoriile totale ale "Nuclearelectrica" în perioada analizată s-au ridicat la 2,65 miliarde lei, iar creanţele totale la 320,6 milioane lei (aproape duble faţă de anul trecut). Cheltuielile pentru investiţii de pe primele trei trimestre ale acestui an s-au cifrat la 336,5 milioane lei, în scădere cu aproape 8% faţă de anul trecut.
Conducerea "Nuclearelectrica" ne-a explicat că diminuarea semnificativă a rezultatului financiar şi, în mod corespunzător, creşterea volumului datoriilor pe primele nouă luni din acest an au fost determinate de deprecierea leului în raport cu valutele în care societatea are contractate creditele externe. În plus, diminuarea cifrei de afaceri în perioada analizată a fost cauzată de faptul că oprirea planificată de la Unitatea 1 din acest an a avut o durată mai mare decât cea din 2009 de la Unitatea 2. De asemenea, reducerea afacerilor "Nuclearelectrica" din acest an a mai fost determinată şi de o uşoară diminuare a preţurilor de vânzare obţinute pe piaţa liberă.
La zece luni, compania şi-a îmbunătăţit simţitor rezultatele preliminate, marcând un profit de 35,6 milioane lei, la o cifră de afaceri de 1,245 miliarde lei. Cheltuielile pentru investiţii au urcat, la zece luni, la 383,15 milioane lei.
• Opririle planificate şi neplanificate au diminuat producţia
Oficialii "Nuclearelectrica" ne-au mai declarat că volumul de energie produs în primele nouă luni din 2010 este de 8.481.000 MWh, în scădere cu 2,3% faţă de realizările din perioada similară a anului 2009. Cauza diferenţei o reprezintă durata mai mare din acest an a opririi pentru revizia programată la Unitatea 1 CNE Cernavodă, precum şi durata mai mare a opririlor neplanificate din primele nouă luni din 2010.
Volumul de energie vândut de "Nuclearelectrica" în primele nouă luni din 2010 a fost de 8.005.000 MWh, apropiat de cel din perioada corespunzătoare a anului trecut (marcând o scădere de 0.8%).
• Reduceri de cheltuieli pentru eficientizare
"Nuclearelectrica" utilizează, în principal, metoda conducerii prin bugete, ceea ce înseamnă un permanent control asupra cheltuielilor realizate faţă de cele bugetate, cu evidenţierea abaterilor, analiza acestora şi ajustarea corespunzătoare a cheltuielilor în funcţie de realizarea veniturilor. Conducerea societăţii ne-a explicat: "Încă de la începutul anului ne-am propus realizarea cheltuielilor din Bugetul de Venituri şi Cheltuieli în proporţie de 90%, fără însă a face rabat de la cheltuielile aferente asigurării funcţionării centralei în condiţii de securitate nucleară, de la cheltuielile cu protecţia personalului şi de la cele de mediu. Reducerile la care facem referire s-au operat, în principal, la cheltuielile care nu sunt strict legate de activitatea de bază".
Oficialii companiei susţin că acţiunile întreprinse de societate în vederea eficientizării sunt permanente şi măsurile aplicate nu fac parte dintr-un program special, ci sunt implementate constant, toate activităţile fiind procedurate. Perfecţionarea organizării, creşterea productivităţii (ţinta de 1 om/MW instalat pentru numărul de personal), optimizarea cheltuielilor sunt câteva din ţintele propuse constant de conducerea "Nuclearelectrica", mai susţin oficialii societăţii.
"Nuclearelectrica" şi-a bugetat, în acest an, venituri totale de 1,59 miliarde de lei. Profitul brut al companiei va fi, în acest an, de 126,1 milioane de lei. "Nuclearelectrica" va efectua investiţii de 847,9 milioane de lei, din care 519,9 milioane de lei sunt din surse proprii şi 328 milioane de lei din alocaţii de la bugetul de stat
"Nuclearelectrica" nu este singura companie ale cărei rezultate au fost afectate, în acest an, de pierderi din activitatea financiară, ca urmare a deprecierii leului raportat la celelalte valute şi de înregistrarea în bilanţul contabil, conform legislaţiei specifice, a diferenţelor de curs valutar nefavorabile pentru totalul împrumuturilor contractate. Prin aceeaşi situaţie a trecut şi "Transelectrica" SA, care, la nouă luni, a revenit pe profit. "Nuclearelectrica" a contractat un împrumut de 950 milioane euro pentru punerea în funcţiune a Unităţii 2 de la Cernavodă. Creditul trebuie rambursat până în 2026.