LA NOUĂ LUNI, Profitul brut al CEC Bank este de aproximativ 203,9 milioane lei

Mina Irina
Bănci-Asigurări / 5 octombrie 2017

Profitul brut al CEC Bank este de aproximativ 203,9 milioane lei

CEC Bank a înregistrat un profit brut, la nouă luni, de circa 203,9 milioane lei, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

În document se arată: "Cu o valoare totală netă a bilanţului de 28.595,9 milioane lei la 30.09.2017, în creştere cu 1,54% faţă de 31.12.2016, CEC Bank a reuşit să îşi majoreze cota de piaţă de la 7,16% din total active bancare la data de 31.12.2016 la 7,23% la data de 30.06.2017".

Portofoliul de credite în sold aferent clienţilor persoane juridice a crescut cu circa 5,3%, în timp ce la nivelul sistemului bancar, acelaşi indicator a înregistrat o creştere de 2,9%.

De asemenea, banca şi-a majorat şi portofoliul de credite în sold acordate persoanelor fizice, care a înregistrat o creştere cu circa 10% în anul 2017 faţă de anul precedent, în comparaţie cu creşterea înregistrată de sistemul bancar de circa 5,6%.

În comunicat se arată: "În ambele cazuri însă, creşterea reală a soldului aferent acestor credite a fost de circa 8,5% (comparativ cu creşterea de circa 4,3% înregistrată la nivelul sistemului la data de 31.08.2017), dar aceasta a fost diminuată de operaţiunile de reducere directă a valorii contabile brute a creditelor («write-off»)".

În ceea ce priveşte volumul de credite noi acordate în anul 2017, acesta a crescut cu 33,5%, faţă de perioada similara a anului precedent, ajungând la o valoare de circa 4,8 miliarde lei în primele 9 luni ale anului 2017.

De la începutul anului, CEC Bank a acordat clienţilor persoane juridice (PJ) un număr de 4.793 credite punte tip APIA în valoare de circa 278,5 milioane lei. În plus, Banca a mai acordat clienţilor PJ un numar de 4.071 credite noi, în valoare de circa 3.302,41 milioane lei, incluzând şi suplimentări de linii de credit, facilităţi de tip descoperit de cont pe card business, plafoane de creditare.

În perioada ianuarie-septembrie 2017, banca a acordat clienţilor persoane fizice un numar de 37.723 credite în valoare de circa 1.223,76 milioane lei (inclusiv credite acordate prin card), din care 3.463 credite de investiţii (imobiliare, ipotecare, Prima Casă), în valoare de circa 625,48 milioane lei.

Totodată, banca a acordat până la data de 30 septembrie 2017 un număr de 42.119 facilităţi de credit pentru proiecte de accesare fonduri europene şi credite punte pentru prefinanţarea subvenţiilor, pentru care valoarea însumată a granturilor se ridică la 12.696,86 milioane lei.

În comunicat se mai arată: "Soldul depozitelor atrase de la clientela nebancară a înregistrat la data de 30.09.2017 o creştere cu circa 2,1% faţă de sfârşitul anului precedent, în condiţiile în care banca deţine suficiente lichidităţi şi a aplicat o politică de temperare a atragerii acestor surse".

De asemenea, în document se precizează că "rata expunerilor neperformante (NPE Ratio), calculată potrivit specificaţiilor emise de Autoritatea Bancară Europeană (The EBA Methodological Guide - Risk Indicators and Detailed Risk Analysis Tools) a înregistrat la data de 30.09.2017 un nivel de 7,3%, comparativ cu un nivel de 8,4% înregistrat la data de 31.12.2016, în timp ce rata creditelor neperformante din împrumuturi şi avansuri acordate clienţilor persoane fizice, cu un nivel de 3,6%, reflectă o calitate ridicată a portofoliului de credite acordate persoanelor fizice".

Rata expunerilor neperformante din credite şi avansuri înregistrează un nivel de 10,91% la sfârşitul lui septembrie, în scădere cu 1,05 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat la data de 31.12.2016, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb