LA O ÎNTÂLNIRE DEDICATĂ EDUCAŢIEI FINANCIARE Elevi de clasa a XI-a i-au pus la punct pe bancheri

A.R.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2016

Întrebările tinerilor, însoţite de aplauze din partea colegilor lor: "De ce cetăţenii nu pot fi cămătari, iar banca face cămătărie legală? De ce ar trebui să avem încredere în bănci, când foarte mulţi oameni şi-au pierdut casele din cauza dumneavoastră?"

Bancherii au fost loviţi, ieri, cu întrebări dure adresate de câţiva elevi de clasa a XI-a, în cadrul unei întâlniri dedicate educaţiei financiare.

În loc să se lase "educaţi", tinerii mai mici de 18 ani i-au pus la colţ pe bancherii din sală, după cum relatează Digi24.

Elevii de clasa a XI-a au fost curioşi să afle ce fac băncile cu banii din comisioane şi de ce sunt taxaţi şi la bancomate. De asemenea, au întrebat ce efecte va avea Legea dării în plată şi de ce restanţierii sunt evacuaţi din case.

Una dintre întrebările răsunătoare a fost de ce cetăţenii nu pot fi cămătari, "iar banca face cămătărie legală?".

Răspunsul a venit din partea domnului Florin Dănescu, preşedinte executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB): "Clienţii care aduc economii la bănci îşi doresc să li se bonifice o dobândă - de acord? Este cămătărie acest lucru? Bun! Pentru asta trebuie să ceară dobânzi, pentru a acoperi cheltuielile băncii".

Tânărul care a adresat întrebarea nu s-a mulţumit cu acest răspuns, cum poate mulţi dintre jurnalişti ar face-o, ci a insistat: "Vă spun şi de ce mi se pare cămătărie: pentru că dobânda pe care o luaţi dumneavoastră, 10% din banii pe care îi primiţi, dumneavoastră nu îi daţi pe toţi, se şi păstrează, pentru că trebuie să faceţi şi profit".

În replică, Florin Dănescu a menţionat: "În România, băncile au pierdut timp de 5 ani la rând, ştiaţi? Cu tot cu cămătăria aceasta de care vorbiţi".

O altă întrebare adresată bancherilor a fost: "De ce ar trebui să avem încredere în bănci, când foarte mulţi oameni şi-au pierdut casele datorită dumneavoastră?"

Întrebările, venite pe rând, de la elevii care au mers să facă educaţie financiară au fost apreciate de colegii "curioşilor" cu aplauze furtunoase.

La întâlnirea de ieri au participat tineri din 14 licee bucureştene.

Opinia Cititorului ( 142 )

  1. DIN CAUZA LIMBAJULUI INJURIOS OPINIA ŞI RĂSPUNSURILE AU FOST MUTATE ÎN COŞUL DE GUNOI AL FORUMULUI BURSA.

    1. Amin --ai uitat pocaitule

      Ce e cu nebunul acesta ?

      Faptul ca acei elevi nu inteleg sistemul bancar si pun intrebari stupide e de inteles. Probabil sunt copiii analfabetilor economic iar colegii care ii aplauda sunt si ei de inteles pentru ca sunt la varsta teribilismelor.

       

      Faptul ca frankalaii coementeaza si nu inteleg nici in situatia de fata e si asta de inteles intr-un fel. Sunt analfabeti functionali dovada si situatia disperata in care s-au aruncat cu ochii inchisi. 

      FAPTUL CA CINEVA CARE SCRIE LA BURSA POATE CONSIDERA CA PRIN INTREBARILE ALEA INFANTILE, STUPIDE SI TERIBILISTE ELEVII "i-au pus la punct pe bancheri BURSA 22.04.2016" AR TREBUI SA VA PUNA PE GANDURI. AUZI TATAIE MAKE? 

      E ca si cum un elev s-ar ratoi la un pofesor ca nu se stie daca pamantul e rotund pentru ca americanii oricum nu au ajuns in spatiu si cineva de la NGC sau Discovery ar considera ca elevul respectiv i-a dat peste nas profesorului. 

      Ba baetz, lasati prostiile pocaitului din Cisnadie si puneti mana de va instruiti. Altfel o sa ramaneti mereu looseri. 

      foarte corect

      Ar trebui sa iti interzica ip aici ca la WoW.

      [...] pokait sambatar. Comenteaza sambata ca are zi de slujba la biserica si e ocupat cu strangerea zeciuielilor nu monitorizeaza aici. Golanul vrea in parlament acum :))))) Sa vezi sapuneala daca indrazneste sa scoata mecla blanoasa in public :-)

    Imaginea bancherilor este la pamant! Pe buna dreptate!

    Daca si niste copii ii pot pune ce usurinta in incurcatura este clar si evident pentru toata lumea, mai putin pentru ei înșiși, ca bancherii, bancile au devenit niste institutii anacronice, perimate si chiar daunatoare omului de rand!  

    1. Bancile sunt acum niste locuri de pierzaniei pe unde sunt furati clientii! Faci un depozit si nu mai gasesti ce ai dus!

      In banci banii se evapora daca nu stiati!!  

      Si functioneaza aceasta hotie!

      Ca bancherii s-o duca bine si populatia sa saraceasca ! 

      Auzi dar de benzinari ce zici ca barilul e la sfert fata de acum un an iar litrul de benzina e 5 lei? Aia nu sunt hoti? Dar de parlamentari care si-au votat pensii speciale atat lor cat si primarilor ce zici? Dar de patronii care isi platesc angajatii la negru cu salariul minim pe economie ca sa nu plateasca taxe? Dar de chinezii din Dragonul rosu care vand totul la negru? Tot o tineti langa cu bancherii hapsani...dar uitati ca un angajat in banca castiga 1,500-2,000 lei - pentru banii astia multi din voi nici nu va dati jos din pat!

      Da

      Ce zici ?

      ba da, dar prostii vor inca pomana de la banci

      Tu esti picat in cap cu pomeni.

      Noi am dat pomeni bancilor ca am acceptat sa le salvam in criza, ajutoare de stat, la toate bancile. 

      acele pomeni au fost restituite cu dobanda inapoi, tu cand iti dai inapoi creditul fara sa te duci la parlamente si sa jelesti o iertare de datorie?

      Zi mi si mie ce bani ai dat tu personal bancilor sa le salvezi si promit ca iti fac eu transferul pe toti banii!

      Asa este dar au sarit peste o etapa democratica, falimentul.

      A urmat imprumutul statului sa plateasca acea dobanda, deci statul a tinut in perfuzie niste banci cu tot felul de chichite, si tot se mai rastoarna din ele. 

      Vai de mine, Centura de siguranta a Piratu'-lui, imi platesti si dobanda ?

      Iti caut contul acum, e bun in Ron sau pui valuta? 

      n-ai inteles niciodata la ce au folosit acei bani

      nu au fost pentru salvarea bancilor ci pentru salvarea cursului de schimb, bancile straine isi retrageau capitalul pe care cu 3-4 ani inainte il pompasera in Romania

      fara acel credit, fondurile speculative ar fi atacat leul si ai fi vazut rapid euro la 6 lei 

      Te-ai obisnuit la pomeni electorale ai?Pai eu nu iti dau banii degeaba...astept dovada ca tu ai dat vreun ban pentru banci nu asa cu vorbe goale

      Gigel Erste a primit bani si de la mine si de la tine sa nu falimenteze, ajutor de stat, Bcr se numeste pe aici.Ebs simbol bursier.

      Toti contribuabilii romani au platit imprumutul de 20 mild de la FMI care n-a facut decat sa transfere datoria privata a bancilor in datorie de stat.

      Bancile din lumea intreaga sunt principalele beneficiare ale pomenilor de la stat. 

      Saracii bancheri!

      Vezi, ei fac munca voluntara.... 

      De ce nu invatati si voi o meserie, bancherilor?

      Lasa bautura, Sima, ca nu te avantajeaza.

    Clasa a XI i-a facut camatari legali pe bancheri

    De ce cetateni nu pot fi camatari ? Ramane intrebarea. Extind eu putin Imm de ce nu pot imprumuta cetateni, alt imm ca bancile ? 

    Se aplica prea mare (pt a falimenta) , sa nu se strice monopolul bancar ?

    1. Cooperativele de credit atrag depozite sau alte fonduri rambursabile de la membrii acestora, precum si de la persoane fizice, juridice ori alte entitati, care domiciliaza, au resedinta sau locul de munca, respectiv au sediul social si desfasoara activitate, in raza teritoriala de operare a cooperativei de credit.

      Cooperativele de credit pot acorda credite:  

      - membrilor lor, cu prioritate;

      - persoanelor fizice, persoanelor juridice ori altor entitati fara personalitate juridica, ce domiciliaza, au resedinta sau locul de munca, respectiv au sediul social si desfasoara activitate, in raza teritoriala de operare a cooperativei de credit, la un nivel care nu poate depasi 25% din activele cooperativei de credit. 

      Dar cine a zis ca nu se pot imprumuta intre ele? Exista imprumut actioner, exista vanzare de actiuni..Te pomenesti ca ai multi bani si vrei sa ii pui la bataie pentru altii! Dar cand vor veni cu gura mare la tine ca ei au cheltuit banii demult si ca esti un hotz care le-ai imprumutat cu scopul de a te imbogati...sa nu plangi!

      Kolo nimeni nu iti duce dorul aici.

    cand o sai vedem pe cei de la DNA ca ii cheama si pe cei de la BNR ca prea au jefuit acest popor

    1. Au imunitate.

      Poate sa mearga euro pe 1 000 ron nu patesc nimic.

      Doar gargara. 

    Asta e noul spirit, noul curent, facebookul si cunostintele limitate. Nu stim despre ce e vorba dar daca vedem lume nemultumita tragem si noi ca e trendy. Nu i-au pus deloc la punct pe bancheri, doar i-au acuzat de niste lucruri aiurea pentru ca tinerii frumosi si liberi habar n-au cum e treaba.

    Frati romani, daca bancile sunt raul si BNR mama lui, nu mai intrati fratilor in banci. Decat daca ploua si n-aveti umbrela. Ce atata drama? De ce vreti sa traiti din bani pe care nu-i aveti? De ce vreti sa luati bani moka si sa nu-i mai dati? Nu mai luati credite e simplu scapati de o gramada de complicatii. Economisiti faceti afaceri strangeti munciti adunati si asta e. Folositi bancile doar la plati. Sau nici atat.

    Sigur ca bancile au exagerarile lor au petele negre si lumea nu le iubeste nicaieri nu numai la noi, dar ele sunt o afacere. Nimic nu e moka pe lumea asta. Nici o afacere nu e facuta sa piarda bani sau sa faca pomeni. Nu sunt nici Crucea Rosie nici calugari tibetani, e o afacere, unde bagi 1 leu si vrei sa scoti 2 daca se poate. Nu iti place nu faci afaceri cu bancile. Creditele nu sunt antibiotice sa nu poti trai fara ele. Invatati munciti strangeti si bagati bancile in faliment nemailuand credite. Ca ele oricum vor face bani cu statul si cu firmele. 

    1. ce spui tu e foarte adevarat, dar asta daca ar fi resetata lumea...din cauza unor slabi profesionisti in banci care au vandut vise si a unor conationali un pic neprevazatori s-a ajuns la o catastrofa reala pt majoritatea ipotecatilor...tot timpul ma gandeam ce era daca luau francii la 4 lei si ajungea la 2 lei?cat de specialisti ne credeam....dar problema mare e cea ca nu poti sa ii spanzuri toata viata de un contract, adica daca o firma poate falimenta si o persoana "ghinionista" ar trebui sa aibe acest drept...avand schimbate conditiile de piata, bonitatea cuiva se poate inrautati independent de vointa lui....deci, este nevoie de legea falimentului personal iar ldp e doar un preambul la acea lege, adica esantionul mai mic

      Te-ai intrebat tot timpul si nu ai gasit inca un raspuns?! Si atunci cum iti permiti sa-i ironizezi pe cei care au luat credite in CHF?

      Stii cu cat a scazut Libor-ul? Cu 3 pp. Ar fi compensat pana la 60-80% din acea crestere a cursului. In realitate, bancherii au preferat sa creasca marjele "fixe" cu ... 3pp.

      Sa-ti raspunda cineva, daca nu ai fost in stare sa gasesti singur raspunsul. Banca ar fi ridicat nivelul dobanzii in functie de "politica bancii". Elementar... 

      Gandire de Poplaca! Constat ca nu ai inteles nici acum ce vi se intampla.Nu e treaba mea sa te luminez. Doar te previn, sa nu ramai socat.

      Voi, bancherii, veti suporta multi ani de acum inainte consecintele atitudinii voastre sfidatoare fata de clienti din anii de criza, ale unui comportament camataresc in tara nimanui. A face afaceri in mod profesionist nu presupune a insela consumatorul. 

      deci pe tine la libor te doare?si eu credeam ca pe majoritatea evolutia cursului chf, moneda stabila i-a trimis in belea...cati din cei care au semnat stiau de libor?

      nu ironizez pe nimeni, chiar sunt solidar cu ei, dar realitatea romaneasca bate orice film, iar tu esti un actor se pare

      Nu stiu la ce banca ai tu imprumut...dar la banca mea (eu am credit in EUR) a scazut EURIBOR mi-a scazut si mie dobanda- ca de-aia e stipulat in contract EURIBOR+ marja bancii. Deci ori minti cu nerusinare ori te-au luat de fraier si nu au respectat contractul (ma cam indoiesc totusi) asa ca esti indreptatit sa ii actionezi in instant. Sotia mea are prima casa si are dobanda ROBOR+ 2.5%. De la 1 aprilie dobanda anuala este de 3.28% la lei ceea ce mi se pare mai mult decat OK (sora mea in USA are in jur de 2.5% la ipotecar).

      din banii pe care

      AI LUAT bACALAUREATUL ?? 

      ... scrieti un articol pe Bursa, ca sa inteleaga si unii mai grei de cap, asa, ca mine.

      Nu poti scapa de banci, oricat ai vrea si orice-ai face - au grija bancile centrale si guvernele de treaba asta. 

      Dvs. de ce credeti ca exista ofensiva asta impotriva cash-ului? De grija dvs. si-a mea, ca nu cumva se ne pierdem portofelele sau, fereasca Dumnezeu, sa ne jefuiasca cineva???

      Si chiar daca descoperiti modalitatea de a trai cash-only, tot nimic n-ati rezolvat, atata vreme cat dreptul suveran si practic neingradit de a hotara cat valoreaza hartiile din portofelul dvs. revine unei singure institutii... va las pe dvs. sa ghiciti care. 

      numai idiotii mai platesc cu cash

      jiji, am la care vreau eu si in conditii acceptate de mine, 90% ati inceput sa cautati pe google dupa ce ati vazut ca e bai, dar eu va inteleg si zic ca nu meritati asa ceva

      Eu nu am credit.

      Vreau sa nu trec pragul banci nici daca ploua si nu am umbrela. 

      Bancile ma obliga pe op peste o anumita suma, salar obligatoriu prin banca, pj ... 

      Da e crima ca o mana de bancheri lacomi sa imprumute statul, model Grecia. Curand o sa se interzica. Astept sa fiu si eu intrebat daca se face datorie pe spinarea mea. 

      Ai vazut Ing, Erste, ... Au fost salvate cu bani nostri, dupa aceea ne executa tot pe noi.

      Ing, Erste ... A demonstrat ca democratie nu mai exista? 

      Cat de berbec esti de te intrebi ca chf o sa scada in viata noastra, asta inseamna ca ajungem Elvetia ca nivel de viata. Si tot asa cu euro , dolar.

      Eminescu a spus ca egalitate exista doar in matematica. 

      Da.

      Drept dovada cateva isi strang catrafusele pe usa din dos, Volksbank. 

      Eu as desfiinta libor, eurobor, bancile mari le-au modificat in favoarea lor si au platit o amenda.

      Scoti de la banca 100 x moneda platesti inapoi 120 x moneda in 2 ani-30 ani.

      Tramsparent 

      Te-ai dat jos din corcodus?

      De Unguri, polonezi, ... Ai auzit ? 

      Bravo

      Eu sunt unul dintre ei.

      Incerc sa te conving si pe tine sa platesti cash, nu sa fi idiot. 

      Avem de facut 10 plati. Comisionul la banca este de 5 ron 9 ron aceeasi banca banca diferita, suma intre 500-1000 ron. 

      Daca platesc prin banca 10 op x 9 ron comision, daca platesc cash e gratis, la curier de ex.

      Asa ca cine e idiotul ? 

      am comision zero la orice plata, tu esti idiotul

      si pe astia trebuie sa ii ajutam?

      Daca esti bancher te cred,eu nu am,

      Ati muncit mult la ea?

      Atata limpezime a exprimarii, atata claritate in argumentatie... rar mai gasesti asa ceva in ziua de azi.

      Sa mai scrieti pe-aici, va rog frumos, e pacat sa nu se indestuleze toata lumea din prea-plinul intelepciunii dvs. 

      oricand, cu placere, va recomand un card de cumparaturi cu cash-back. atunci veti trece din categoria de idiot care plateste cu cash, in cea de om modern care primeste recompense pentru platile online facute.

      .. desi vad ca nu e cazul.

      Dvs. nu stiti absolut nimic despre mine - nici cum imi fac cumparaturile, nici unde, ba nici macar daca fac cumparaturi si nu cumva cresc ce-mi trebuie in gradina. 

      Abantajul este al meu - eu deja stiu ceva despre dvs. Anume ca sunteti un mitocan, lucru pentru care nu sunt nicidecum o circumstanta atenuanta, ci una agravanta.

      In rest, astept in continuare o explicatie rationala, daca sunteti capabil s-o emiteti, pentru afirmatia anterioara, conform careia cine foloseste cash e nici mai mult, nici mai putin, decat idiot. Inclusiv treimea din populatia Romaniei care traieste la multi kilometri de cel mai apropiat POS - treime din care poate fac parte si parintii sau bunicii dvs. Niste idioti si dansii, presupun. 

      Idiotule, contextul discutiei pe internet, intre oameni cu acces la internet, nu includea plugari sau cetateni cu wc in curte si fara apa curenta.

      Contextul discutiei te includea pe tine, un mitocan, care nu stie sa foloseasca instrumentele de plata electronice si care nu poate gasi oferta bancara adecvata pe care sa o negocieze cu banca. 

      corect, cand voi putea face piata zarzavaturilor online, voi plati electronic, nu ca azi cand folosesc numerarul

      bine spus, dar cui? e doar prostul satului?

      Haha

      Multumesc, adica pe langa cont de salar sa mai fac un cont ?

      Daca cumva nu sunt atent si cumpar ceva pe datorie sa platesc 37% pe an dobanda ?

      Multumesc Nu, prefer sa fiu idiot asa. 

      Esti in Romania nu in Elvetia.

      mult succes atunci, nu poti face pe cineva destept cu forta

      Daca cetesti' precum scrieti' e terci in capu dumneavoastra.

      "...prostu satului" ! (In loc de ?, ti-am tradus sa priceci :))) ) 

      la asemenea politeturi, va intorc intreit binetea:

      - apostroful nu ascunde nicio parte lipsa, deci este o greseala folosirea lui (in doua locuri) - s-ar fi potrivit dupa capu' 

      - "priceci"? chiar asa? (a treia) 

      "e terci" o consideram o licenta stilistica, nu o greseala 

      Costul bancar pt a muta din contul a in b la aceeasi banca e 0 (zero), pe mine ma comisioneaza, nu folosesc.

      Ca si cum platesc abonament tv Digi, Focus, etc. Si ar mai trebui sa platesc 0,10 ron ca trec de pe tvr1 pe protv. 

      Cel interbancar are ceva cost nesemnificativ, am o taxa de 9 ron.

      Concluzia Cash! 

      bravo, haha

      "Esti varza" cum o consideri ?

      avem o curiozitate, daca sunteti atat de incompetent in privinta produselor bancare (nu le stiti, nu le-ati evaluat), de ce insistati sa comentati pe teme bancare? s-au epuizat subiectele despre chiloti?

      ce latura esti

      Faceti sedinta inainte sa postati ?

      O fatuca de la banca nu m-a convins, poate merg cu opinia schimbata de aici.

      Omul cat traieste tot invata. 

      OP online intrabank: GRATUIT

      OP online interbank 0-49999 lei: GRATUIT

      OP online interbank peste: 20 lei 

      Eu cred ca boxerii clasici sunt niste chiloti barbatesti foarte sanatosi ce permit fluxul aerului. Oamenii cu cont in banca isi permit acest model mai scump pe sub costumul de haine.

      Slipul este un model copilaros, potrivit doar pana la varste fragede, ce faciliteaza transpiratia. Nepriceputii in ale bancilor ii poarta si de aia se simt mereu inconfortabil, stramtorati si frustrati. 

      hehe reteta succesului

      nu vreau sa platesc cu cardul. nu vreau ca banca sa poata castiga nici macar un ban in plus din banii mei. si nicio banca nu va pupa vreodata un depozit de la mine.

      perfect rational precum un pacient cu tulburari

      Hehe

      Asta acum o intrat pe piata vrea clienti.

      Da scorurile la un Bcr, Brd, top 3 -10. 

      Eu m-am referit la Raiffeisen, deci e mai bine cash. Raiffeisen gasesti o sucursala/oras. 

      Libra nu este pe la mine, deci trebuie sa merg de ex tot la Raiffeisen sa platesc un op 9 ron la Libra sa am comisioane gratis.

      Daca gandesc 50% dintre oameni asa, printre care si eu, e tortura chinezeasca cu picatura de apa pe frunte, adica moarte lenta a bancilor in sistemul actual.Asa ceva le da fiori pe sirea spinari bancherilor, vezi cateva declarati ale lui Isarescu cu Manta.

      De ce sunt idioti cei care platesc cash?

      Ca eu tot nu am inteles. A-i spune cuiva in mod repetat ca e idiot nu dovedeste nimic.

      Iar "recompensele" pentru plata cu cardul nu vin pe degeaba. Idiot e cine isi inchipuie asa ceva, mai degraba. 

      Poate pt ca nu contribuie la bunastarea bancilor ?

      Tocmai ai afirmat ca faci parte dintr-o natiune de idioti, idiotule.

      idiot esti tu, fiind parte definitorie a natiei de idioti; eu nu sunt idiot pentru ca nu platesc cash decat zarzavatul taranului din piata agroalimentara; dupa cum am spus mai sus, daca ai internet si ifose de citit stiri economice si inca mai platesti cash, esti idiot si trebuie sa suferi un examen psihiatric

      sorinele, baietasule, de unde vin recompensele platii cu cardul? daca nici macar asta nu stii, atunci faci parte din natia de inculti, idioti si retrograzi. Da, face parte din aceeasi categorie cu poporul roman, cel mai nespalat din Europa (consumul cel mai mic de sapun, de pasta de dinti, de orice produs de igiena personala).

       

      Iar castigul pe care l-ai putea avea din folosirea cardului vine din comisionul pe care comerciantul il plateste oricum (sub 1%) si pe care il prefera cashului ce trebuie transportat la banca in fiecare seara de o firma de transport securizat care incaseaza comision mai mare.

      De ce vorbesti in numele pj daca nu esti ?

      Firmele nu prefera cardul ca e foarte incet. 

      Pana serveste un client cu cardul serveste 5 cu Cash. 

      Sa iti dau un dingur exemplu, placintarie, serveste copi in pauza.

      analfabetule, cam greu cu cardul la copii

    florin danescule, ce au pierdut frate bancile, in mod real din relatii normale, operatiuni, comisioane, credite la populatie sau din credite preferentiale acordate pe spranceana?gaurile tale nu sunt de interes...dar in ultimii 10 ani cat au castigat?dar in urmatorii cat vor castiga....danescu=papagal fara caracter

    Bancile si-au bătut joc de clienți și acum culeg roadele.

    Ințeleg sa faci profit dar nu abuzand clientii Chiar dacă ai oligopol și ești șmecher, la un moment dat vei fi ocolit de clienții sau haituit prin tribunale.

    1. Cum se intampla acum.

    sa ne arate scris unde au pierdut bancile cu fapte nu cu vorbe cum e posibil sa ne minta in halul acesta acest domn florin danescu chiar nu le este rusine va dau un ex:daca la un credit de 100.000 in chf dar pe care dansi nu il aveau in visieria banci am luat 200.000 ron si am platit rate pana la acest moment aproape triplate la inceput 480 chf pe luna in 2007 curs de 2 ron si a crescut pana la 600 chf curs 4.1 faceti socoteala unde a pierdut banca si mai are de incasat 21 ani de acum incolo si initial nu am vazut cum arata chf cand am contractat acest imprumut pentru ca au zis ca nu au in banca chf si imi da lei la cursul chf din ziua respectiva.ASTA SE NUMESTE INSELACIUNE SI AR TREBUI ORGANELE ABILITATE SA CONTROLEZE ACESTE BANCI CARE AU VANDUT UN PRODUS FICTIV CUM SA VINZI CEVA DACA TU NU IL AI

    1. asa e aceiasi chestie am patit si eu dar bancile si bnr sunt mana in mana si au imunitate nu poate nimeni sa le faca nimic si normal ar fi ca cei care au contracte in chf bancile care nu au avut franci in casierie la acel moment si au dat clientilor alta moneda sa se faca conversia in moneda care ia dato clientului

      Corect, bine spus. Însă înainte de ÎNȘELĂCIUNE s-a produs TRAFICUL DE INFLUENȚĂ (spunându-ti că nu poți lua euro, dar CHF îți pot da ptr că este mai stabil și nu fluctuează așa de mult ca euro). Cum Procuratura îi strângea pe lucrătorii vamali cu sutele acum 5-6 ani ptr declarații, ar putea la fel și cu bancherii și ofițerii de credite să se întâmple la fel.

      esti prost nene, sistemul bancar a avut in ansamblu pierderi

      Adica tu ai avut la credit o dobanda de 4.5% si te vaiti? Dar eu ce sa mai zic ca la EUR am avut 7%...si a crescut EUR destul e mult de la 3.4 lei la 4.5 lei. Ti-a placut sa ai o dobanda mult mai mica atunci cand ai luat creditul si cunosteai acest risc..ca CHF poate sa creasca (la fel cum si eu stiam ca EUR poate sa creasca dar am preferat sa risc pentru o dobanda mai mica vs daca ma imprumutam in lei). Pana in 2009 a fost bine ca plateai super rata fata de mine...acum ca s-a inversat trendul problem.

      Cum ar fi fost sa creasca la 7 lei/EUR? La EUR (din iunie 2008 pana acum) a fost o crestere medie de 17%, iar la CHF de 80%. Mai mult, dobanzile (practic marjele) au fost de 6-8% in CHF, generalizat, cu cateva exceptii, parca VB avand marje de 4% plus un comision de risc.

    Copiii acestia nu pot gandi cu mintea lor. Aceste exemple nu arata decat enorma propaganda de tip zeitgeist pe care idiotii antibancari, inclusiv de pe acest forum, o raspandesc. Cu idiotii de acest tip trebuie sa ai rabdare.

    1. corect, acei prostaci au mintea unuia care nu a luat inca bacul

      Măi dragă, tovarășe, sigur ești o specie aparte! Idioții antibancari despre care vorbești, nu se mai împrumută de mult la bănci. Conform acestui articol, ce educație financiară ai face tu acestor elevi, în ȘCOALA ALTFEL? Ce ALT FEL de idioți ar trebui să fie, să se împrumute în aceste condiții la bănci?

      Executa urmatorii pasi:

      1) Fa-ti o prognoza a veniturilor pe urmatorii 5 ani, cat mai realista. 

      2) Evalueaza cati bani poti economisi in prezent, in fiecare luna. 

      3) Daca nu poti economisi, investigheaza cauza. Poate inveti o meserie noua pentru a castiga mai mult. Poate cauti un alt loc de munca mai bine platit. Poate iti reduci cheltuielile. Trebuie sa treci pe profit mai mare decat zero. 

      4) Daca reusesti sa iti pui casa in ordine si sa aduci cheltuielile sub venituri si incepi sa economisesti, aceste surse incep sa fie baza creditului. Revii la pasul 1 si faci o prognoza asupra cat vei putea economisi in urmatorii ani. Daca anticipezi cheltuieli suplimentare, precum un copil, revino la pasul 2 si cauta sa maresti veniturile. 

       

      5) In final, dupa ce ai trecut prin toti pasii de organizare financiara si ai descoperit ca poti economisi in mod constant, indiferent de circumstante, ATUNCI MERGI LA BANCA PENTRU CREDIT. 

       

      Creditul se ia doar pentru a accelera procesul de economisire si a face disponibile economiile viitoare in prezent, nu pentru a suplini venituri pe care nu le ai. Fa diferenta dintre "economii viitoare" si "venituri viitoare". 

      Esti multumit de lectia de educatie financiara? 

      conditiile la banci sunt destul de multumitoare

      Toate bune si frumoase, dar bancile nu au trecut de criza si ne dau sfaturi

      ai vrut un sfat, primeste-l si desteapta-te

      Daca constati ca poti economisi 1000 lei pe luna si apoi faci un imprumut cu o rata de 800 lei pe luna iar apoi banca iti cere pentru acelasi imprumut 1600 lei si in acelasi timp ti se scade salariul prin ordonanta de urgenta cu 1000 de lei, la ce pas trebuie sa revin?

      la pasul 3, cautarea unui alt loc de munca

      despre clauze abuzive nu mai poate fi vorba de prin anul 2010, de la ordonanta de urgenta, deci vorbim vorbe

      despre riscul valutar putem vorbi intr-o lectie viitoare deoarece elevii de liceu sunt deja depasiti de situatie 

      mai este un sfat parintesc, preluat din mosi-stramosi... intotdeauna pastreaza o rezerva de bani albi pentru zile negre... unii estimeaza rezerva acesta la 6-12 luni de cheltuieli obisnuite, dar istoria recenta ne arata ca ar trebui sa fie mai mare, poate 2-3 ani de cheltuieli curente. O astfel de rezerva te-ar salva din probleme, salariile ar fi refacute, dobanzile si-ar reveni.

      Banca nu iti cere 1,600 lei, ci iti cere 400 CHF cu cat v-ati invoit de la bun inceput! Ba inca iti cere cam 320 CHF pentru ca intre timp LIBOR s-a dus spre zero si ti-a scazut dobanda! Acum ca astrele nu s-au aliniat si guvernul Elvetiei a decis sa lase liber CHF ul si sa nu il mai tina in frau artificial...ce vina are Banca Transilvania de exemplu? Du-te si cere-le hotilor din guvernul Elvetiei diferenta!

      Hwha..

      intreaba un domn Vienez Terchil. 

      Da, instabilitate din Ro.

      Care nu e tot banca, chf in Est a fst dictat de Elvetia cu acorful tacit al Bce, si Bnr la noi.

      Unde ai vazut formula de calcul marja + indice? Sunt procese ale ANPC cu toate cele 7 banci care au acordat credite in CHF pentru clauze abuzive legate de dobanda variabila. in functie de "politica bancii".

      Care sunt cele 7 banci ?

      Copiii care vad la tv sau mai bine spus pe net ca unul si-a dat foc in banca, pt ca ... crezi ca mai calca cu amandoua picioarele acolo ? ( daca nu ma insel la Raiffeisen s-a intamplat ).

      Un client nemultumit iti scoate 10 clienti afara, un client multumit cati iti aduce?

      Bancheri crezi ca nu stiu asta ? Parerea mea ca ii doare in cot, ca se dau pe langa politic si supravietuiesc bine mersi fara stress, ajutor de stat in derapaj, tiparire de moneda fara acoperire, programe pc, banca pt locuinte, imprumutat stat daca trebuie daca nu , ... 

    Eu: Buna ziua. In legatura cu anuntul din ziarul X…, dati bani cu imprumut?

    El: da, spuneti… 

    Eu: m-ar interesa sa iau 30,000 de euro pe o perioada de 12 luni, garantez cu un apartament cu doua camere care acum se vinde cu 47-48,000 de euro. 

    El: garantia este cam mica pentru suma asta… 

    Eu: nu am alta garantie, cat imi puteti da? 

    El: maxim 25,000, dobanda este de 4% pe luna discutabil (asta inseamna de fapt minim 3.5%) 

    Eu: si cum calculam dobanda? 

    El: la sold, ca la banca 

    Eu: adica imi dati 25,000 si dupa un an, eu va dau inapoi 37,000, nu e cam mult? (mai tarziu, am calculat ca dau inapoi ~31,500 daca returnez banii in 12 rate lunare egale) 

    El: ati mai luat bani cu imprumut? 

    Eu: nu, este prima data 

    El: asta-i piata, si altii tot atat cer. Putem sa mai discutam despre dobanda, dar nu la telefon si trebuie sa vad apartamentul, sa stiu cu ce garantati.. 

    Eu: si cu actele cum facem? 

    El: nu va faceti probleme, rezolv eu… 

    Eu: bine multumesc, o sa revin cu un telefon in zilele urmatoare, dupa ce ma decid… 

    1. dobanda 40-48%, asta este camatarie, ce sa stie copilasul ala care invata de pe facebook

      Si pt 100% ce sa ii spunem?

      O clarificare vrem domnu' amnezic Olteanu. 

      modificarea cursului chf nu este dobanda, bai pacala

      La un credit de 50 000 Euro in 30 de ani dai inapoi 100 000 Euro.

      Matematic mie imi da 100%, dublu adica la 1 Euro imprumutati trebuie sa dau inapoi, pe intelesul lui Ion. 

      pierzi timpul pe aici, ignorantule. dobanda se masoara pe an, prostutule. ce ai indicat tu este o dobanda de 3% pe an in timp ce camatarul cere 40% pe an. citeste un abecedar.

    sincer, cand citesc asa diverse opinii, ma gandesc ca ar trebui limitat accesul la internet

    1. si la internet dar si la banci, chiar si accesul la permisul auto

      Daca esti asa finut, iti recomand o manastire, sa te calugaresti.

      noi iti recomandam sa te trepanezi

    Cine a vizitat stațiuni turistice spaniole sau periferii ale orașelor spaniole, mai ales din sudul tarii, de exemplu Andalucia, a putut vedea un spectacol sinistru. Hoteluri vandalizate, blocuri in faza terminala care arata ca fabricile de pe timpul lui Ceaușescu. Stai si te întrebi cum niște construcții cândva locuite cu ferestre, cu bai si bucătarii au ajuns in halul acesta de vandalizare? Răspunsul este simplu – spaniolii sub un guvern socialist au experimentat un fel de legea darii in plata a liberalilor nostri, de astăzi. Si ca sa nu vorbim discuții câteva imagini vorbesc de la sine:

     

    Cum a fost posibil? Băncile au executat gajul dar s-au trezit in poziția de a fi obligate sa pună paznici la cca 900.000 de blocuri si apartamente, lucru imposibil. Si atunci, practic le-au abandonat lăsând-le prada vandalismului care abia a așteptat momentul. Multe case si apartamente au fost ocupate de homelesi care mai apoi au vândut tot ce se putea, inclusiv cablurile electrice si obiectele sanitare. Locatarii buni de plata s-au trezit cu oprirea utilităților de către furnizori, datorită neplății întreținerii. Astfel mii de familii cu copii au trebuit sa urmeze trendul – părăsind locuințele si lăsându-le in plata la bănci. A existat practic un fenomen al bulgarelui de zăpadă care i-a maturat si pe cei ce erau buni platnici, datorita vandalizării locuințelor din vecinătate. Mai mult decât atât, au apărut mutații de populații din zonele cu case date in plata si luate de bănci, iar aceste zone au devenit focare de insecuritate. 

     

    Cine a profitat de pe urma acestei nenorocite experiențe? In primul rând oamenii cu bani care au cumpărat mai pe nimic case si apartamente la preturi de deșeuri. Estimez ca in Romania, fenomenul va fi la fel, adică tot cei care au, vor avea mai multe. Ce nu a fost interesant a rămas in paragina in grija vandalismului. Sa adăugam ca in Romania in perioada de boom imobiliar si când DNA-ul făcea figurație, foarte mulți politicieni si-au trecut zeci de case pe numele mătușilor „Tamara”, case luate pe credit, pe care si le vor putea acum cumpăra cu 1:5 din preț! 

     

    Cine a pierdut? In primul rând oamenii care au rămas si fără case si fără bani. In al doilea rând, aparent băncile care s-au trezit cu creditele neonorate si cu un puhoi de case. Intervenția in forța a CE si a Băncii Central Europene, de curățire a sistemului bancar de creditele neperformante, a obligat băncile sa scoată pe piață casele la preturi sub valoarea lor de construcție. Evident ca nici vorba de curatire a activelor toxice. A fost doar un moment de respiro pana când s-au calculat exact pagubele reale. Multe bănci au intrat in faliment sau au fost cumpărate de băncile mari. Creditele s-au scumpit iar executorii si interpușii au făcut averi. Cum băncile mari trebuiau cumva salvate a intervenit statul prin bancile naționale care au pompat bani. Spun ca aparent au pierdut băncile, numai ca in realitate a pierdut cetățeanul bun platnic care a devenit contributor obligat la aceasta pierdere, printr-o decizie politica. Au mai pierdut primăriile caci nu au mai încasat impozite si furnizorii de utilități. 

     

    Cine a greșit? Evident greșeala aparține si băncilor care s-au lăsat antrenate in jocurile politice si au dat credite aproape fără garanție. Se ajunsese astfel ca pe lângă un Ferrari, spaniolul sa dețină cate 3 locuințe: una oficiala si doua de vacanta, la munte si la mare, toate luate pe credite. Si totul dintr-un salariul lunar de 1800-2000 euro/luna. A fost un fel de credit cu buletinul ca pe vremea guvernului Tăriceanu, care umfla artificial economia prin creșterea consumului. Aici se pune o întrebarea logica: pana unde poate merge decizia politica pentru a fi exonerata de lege? Daca de exemplu FNI-ul ar fi fost o decizie politica, cine trebuia sa plătească pierderile populației? 

    Spaniei ii vor mai trebui probabil încă cca 10 ani sa investească bani publici in demolarea acestor ruine. Așadar un experiment politic populist care a adus Spania într-o profunda criza a sistemului bancar fără sa rezolve însă problema sociala, pentru care aceasta lege a fost inițiată. Cine încearcă acum sa ia un credit pentru construcția unei locuințe trebuie sa achite cel puțin 45% din avans si sa depună gaj alte bunuri. Deci ce s-a rezolvat? 

    1. Bancile care au dat credite fara garantii de ce nu au fost lasate sa dea faliment, asa cum bietii oameni au fost goniti din case?!?

      Iar bancherii care au dat acele credite aiurea, dar de fapt foarte interesati, pentru ca primeau bonusuri uriase, de ce nu sunt urmariti, ei si familiile lor, pana dau inapoi toate acele bonusuri si sa faca si niste puscarie daca au fost corupti? 

      ce bonusuri uriase vorbesti? doar directorul (unul) lua un bonus mai consistent, dar nu urias, ofiterii de credit doar firimituri.

      Dar in Detroit tot ldp a fost de vina ?

      Tastati Detroit faliment. 

      Sa vorbim concret

      Asa e la Erste ?

      Acele cartiere goale au fost dezvoltate pe credite bancare. Cine a finantat construirea de locuinte oriunde si oricum?

      Bancile!!!

      Cine este de vina pentru dezvoltarile prostesti? Guvernul socialist!?1 Hahahahahaha, logica de bancard. 

      prostacule, persoana fizica nu are nicio responsabilitate? este un cretin, tepar, pus pe jaf de care bancherii trebuie sa se fereasca? si care ne produce nou mereu cicluri de bule si crashuri? doar asta este consumatorul tembel ca tine?

      Responsabilitatea este a investitorului. Banca a considerat ca merge afacerea cu cloace. A bagat banii in gradinile cu pereti, s-a ales praful de ele, a pierdut banii si pa, bancard ratat, s-au dus investitiile.

      Ce treaba are persoana fizica, socialistule, ca ti-a lasat retardoinvestitia in brate?

      Atat te-a dus capul, frustrat retardat, atat ai castigat. 

      nu schimba subiectul idiotule. autorul articolului spune de darea in plata a persoanelor fizice, nu de dezvoltatori de case goale din start care au intrat in insolventa pentru ca nu le-au putut vinde. esti cretin sau te prefaci foarte bine?

      Spune-i d-lui Valentin Cotarta, idiotule!

      nu schimba subiectul gunoierule, este vorba de darea in plata a unor iresponsabili persoane fizice care isi doreau 3 case, ca prostul nu este prost destul daca nu este si fudul. bulele sunt create de prosti, nu de banci

      Domnule casier, n-ai inteles nimic din ce a scris colegul tau de banca Cotarta pentru ca esti analfabet functional.

      Si n-ai inteles nici LDP pentru ca esti analfabet functional.

      Gunoier o fi fost taticul tau. 

      chemati spitalul de psihiatrie, le-a scapat un pacient, cel de la 12.12, un gunoier care se crede savant

    scoala in ziua de azi produce numai.......sa ajungi in clasa a-11 sa nu stii ca banca functioneaza tot ca o societate comerciala care are actionari, acestia la rindul lor vor profit si dividende

    1. observa, te rog, satisfactia autorului articolului care spune "i-a pus la punct"; vorbim de niste prostovani de liceu a caror inteligenta inca trebuie probata nu pe facebook ci la bac

      ma cenzureze. Mesajul e sters in cateva minute. Adevarul insa nu are comanda DELETE :-)

      ***************** 

      Faptul ca acei elevi nu inteleg sistemul bancar si pun intrebari stupide e de inteles. probabil sunt copiii analfabetilor economic iar colegii care ii aplauda sunt si ei de inteles pentru ca sunt la varsta teribilismelor. 

      Faptul ca frankalaii coemnteaza si nu inteleg nici in situatia de fata e si asta de inteles intrf-un fel. Sunt analfabeti functionali dovada si situatia disperata in care s-au aruncat cu ochii inchisi. 

      FAPTUL CA CINEVA CARE SCRIE LA BURSA POATE CONSIDERA CA PRIN INTREBARILE ALEA INFANTILE, STUPIDE SI TERIBILISTE ELEVII "i-au pus la punct pe bancheri BURSA 22.04.2016" AR TREBUI SA VA PUNA PE GANDURI. AUZI TATAIE MAKE? 

      Eca si cum un elev s-ar ratoi la un pofesor ca nu se stie daca pamantul e rotund pentru ca americanii oricum nu au ajuns in spatiu si cineva de la NGC sau Discovery ar considera ca elvul respectiv i-a dat peste nas profesorului. 

      Ba baetz, lasati prostiile pocaitului din Cisnadie si puneti mana de va instruiti. Altfel o sa ramaneti mereu looseri.

      Probabil copiii au observat si cam ce produce o astfel de societate comerciala. :))))))))))))))))))))))))

      spitalele sunt de un milion de ori mai periculoase ca o banca si nu vezi prosti aplaudand agresarea unui medic sau unei asistenta pentru neglijenta

    Ceva cu Anpc:

    Orange contact 

    2. Protectia Consumatorilor Anpc 

    3. Cum functioneaza 

    4. Consultati aici lista entitatilor de solutionare a litigiilor din UE inregistrate pe acest site 

    5.filtreaza dupa tara 

    a) Romania ne trimite la Comisia Europeana 

    b) Ungaria are multe 

    c) Germania are 2 ... 

    ... 

    Poate intelegeti mai mult decat mine, nu am trecut prin asa ceva.

    Cu Csab sau cu Sal poate va ajuta, daca nu scuze pt deranj. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb