La rece şi cu măsură, despre lipsa de măsură

Politica lumii şi-a ieşit rău de tot din ţîţîni. Dacă ar fi la fel de simplă ca o poartă, tot ar mai fi, cum ar mai fi; i-ai schimba balamaua, ai pune-o la loc, să meargă cum trebuie şi fără să scîrţîie. Politica, însă, este ceva mai complicată, iar pe deasupra, de la o vreme, excesul, săritul peste cal sau cum vreţi să-i mai zicem, a devenit o trăsătură atît de bine înfiptă în realitate, încît aproape nimeni nu mai ştie cum arătau şi pe unde sunt marginile cele vechi ale "normalităţii". Nici nu s-au stins bine flăcările incendiului produs de declaraţiile ambasadorului SUA la Chişinău, că ne-am trezit cu alt pocinog. Nu, un ziarist; nu, cine ştie care cercetător rătăcit pe meleagurile ipotezelor şi ale dezvoltărilor sale de idei; nu, te miri cine într-ale politicii, ori vreun începător teribilist, ci tocmai omul care se află la panoul de comandă şi care dă ora exactă a politicii cam pe un sfert de glob pămîntesc, de aproape două decenii, se joacă cu ipoteze şi nume de ţări pe tema schimbării frontierelor. Pe nepusă masă, România, Ungaria, alături de Polonia şi Germania au devenit vedete pe lista nominalizărilor făcute de liderul de la Kremlin. Din goană după senzaţional, presa de la noi a uitat să menţioneze întregul context al tărăşeniei. Putin avusese o întîlnire oficială cu premierul Japoniei şi era mulţumit. Era chiar bine dispus. Poate, încercînd să profite de atmosfera destinsă, ... a găsit momentul pentru a solicita liderului de la Kremlin să taie nodul gordian al contenciosului numit insulele arhipelagului Kurilelor. Contencios pentru Japonia; din perspectiva Rusiei doar o problemă de mult încheiată, vorba englezului "moartă şi îngropată"! Iar, mortul de la groapă...! Pe un ton şugubăţ, mai mult decît serios, Putin a replicat cu tăioase subînţelesuri că, dacă cineva vrea să discute graniţele bătute în cuie la sfîrşitul celui de al doilea război mondial, Rusia e dispusă să o facă! Doar, să ia aminte bine lumea, căci, odată pornită hora, ar putea fi obligaţi să joace şi dintre cei care n-au nici un chef de petrecere! Pe scurt, mesajul era: de la joaca unuia, cu focul, ar putea să fie cuprins de pălălaie, tot satul! Mai bine să stăm cuminţi şi să lăsăm lucrurile aşa cum sunt!

Acum, să lăsăm şi noi contextul la o parte şi să ne ocupăm de text şi de context. Schimbările semnificative de graniţe, după încheierea războiului rece, sunt, de departe, cea mai evidentă şi importantă trăsătură a istoriei recente a Europei. În majoritatea cazurilor ele au fost făcute cu acordul, uneori chiar cu participarea, Marilor Puteri care, ne place sau nu, sunt garante ale ordinii internaţionale. Desfiinţarea graniţei dintre cele două state germane şi Reunificarea nu s-ar fi făcut niciodată dacă SUA şi URSS nu ar fi contribuit, decisiv, la înfrîngerea inerţiilor războiului rece şi depăşirea obiecţiilor majore ridicate de state ca Franţa şi Marea Britanie. Modificarea graniţelor în spaţiul fostei URSS s-a făcut prin acte politice şi juridice, necontestate, fără comoţii prea mari şi fără a crea pericole la adresa păcii şi securităţii internaţionale. Chiar şi gestiunea "moştenirii nucleare" a Ucrainei a fost rezolvată tot prin concordatul ruso-american. Prin contrast, dispariţia fostei Jugoslavii şi schimbarea graniţelor au determinat o semnificativă creştere a tensiunii în Europa şi s-au făcut cu importante pierderi umane, cauzate de diferitele forme de război şi acţiuni militare, întreţinute şi manipulate pentru a duce la bun sfîrşit procesul dizolvării, culminînd cu apariţia uneia dintre cele mai "speciale" entităţi statale ale timpurilor moderne, Kosovo. Acţiunile militare, combinate cu cele speciale, politice, de propagandă etc. denumite, pe scurt, "război hibrid" au dus şi la modificarea de facto a graniţelor în zona Caucazului (Georgia) şi mai ales Ucraina (Crimeea şi regiunile din Est). De jure, mai aşteptăm, mai vedem...! Există ceva în acest tablou care sugerează presiunea unui tăvălug? Ar putea el, mîine, să se rostogolească şi peste Europa centrală, de sud-est, ori chiar în inima Europei, la graniţa polono-germană? Nu! Ceea ce transpare, însă, este posibilitatea ca tema să fie manipulată în relaţiile de competiţie ce caracterizează, în continuare, relaţiile dintre Marile Puteri. Fie ca factor de presiune, fie (ferească Al de Sus!) ca monedă de schimb în înţelegeri pe spinarea altora. Această din urmă este formula tipică a nenorocirii pentru România. De ea nu doar că trebuie să ne ferim, e nevoie de mult mai mult. E nevoie ca politica internaţională a României să fie activă în a preîntîmpina şi, la nevoie, bloca o asemenea posibilitate. Desigur, condiţia necesară, dar nici pe departe suficientă, ar fi ca cineva, undeva, să şi facă politica internaţională a României, nu doar să schimbe şi să mute ambasadori, ori să călătorească prin frumoasele ţinuturi ale lumii, cu ocazii mai mult sau mai puţin circumstanţiale! Diplomaţia nu ţine loc de politică şi nici nu are menirea să inventeze politica!

De data aceasta şi în acest spaţiu de probleme, mai mult decît în oricare altul, oricît ar sări calul unii şi oricîte provocări ar fi lansate spre noi, este nevoie ca "Oamenii de Stat" să-şi ţină cumpătul, dar nu doar ca să poată dormi mai temeinic pe cupior, ci pentru a face mult, cu competenţă şi igeniozitate, cu folosirea tuturor "spaţiilor" lăsate libere de cei care nu s-ar da înapoi să fărîmiţe România şi nici nu ar plînge prea mult la căpătîiul "decedatului"!!!