Lecţia de conducere eficientă

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 12 aprilie 2011

Octavian Bellu şi-a dovedit, încă o dată, performanţa la conducerea lotului naţional de gimnastică, alături de Mariana Bitang şi Ioan Suciu.

Octavian Bellu şi-a dovedit, încă o dată, performanţa la conducerea lotului naţional de gimnastică, alături de Mariana Bitang şi Ioan Suciu.

Antrenorii lotului naţional de gimnastică, Octavian Bellu, Mariana Bitang şi Ioan Suciu, au oferit, la sfârşitul săptămânii trecute, o lecţie de profesionalism la cote maxime. Deosebit de spectaculoasă este revenirea în arenă a primilor doi, care au preluat un lot feminin apăsat de gloria a 30 de ani de medalii şi de mesajele apocaliptice ale unor binevoitori care vorbeau de "secătuirea izvorului de talente". Când toate activităţile sunt la mâna talentului nativ şi prea puţine depind de munca serioasă şi de coordonarea inteligentă, este normal să nu existe o continuitate în ceea ce priveşte performanţele, graficul acestora fiind unul cu sinusoide extrem de dese, fiind desenat doar de mâna hazardului.

A fost nevoie ca Bellu şi Bitang să revină, după o pauză de câţiva ani, pentru a demonstra că lucrurile nu stau chiar aşa. Lecţia oferită de ei nu este valabilă doar pe culoarul relativ restrâns al sportului, ci are valabilitate şi în viaţa politică şi cea economică. Cu aceiaşi oameni, dar cu o conducere diferită, rezultatele sunt cu totul altele.

Un popor bine antrenat, atent coordonat, eficient motivat va obţine cu totul alte rezultate decât unul zdravăn minţit, neîntrerupt manipulat, sărăcit cu talent, dezbinat cu efort.

Guvernul, Camera Deputaţilor, Senatul, Preşedinţia, Primăria oraşului în care locuieşti au nevoie de câte un Bellu care să facă ce ştie şi să ştie ce face, capabil să munceas-că cu îndârjire şi care să răspundă contestatarilor doar cu preformanţe la cel mai înalt nivel. Politica tipilor simpatici, buni de gură, capabili să găsească explicaţii la orice eşec, uşor pricepuţi în toate, dar fără să fie calificaţi în ceva, nu duce decât pe fundul gropii.

Chiar şi Octavian Bellu nu a mai fost la fel de eficient în perioada în care a fost consilier de stat în Administraţia Prezidenţială sau şef al Agenţiei Naţionale pentru Sport. Revenit la ceea ce ştie să facă mai bine, îşi dovedeşte cu vârf şi îndesat competenţele. În primul mandat la cârma lotului olimpic feminin de gimnastică, încheiat în 2005, Octavian Bellu a obţinut 279 medalii (106 de aur, 86 de argint şi 87 de bronz) la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene şi Jocurile Olimpice, performanţă care l-a propulsat în Cartea Recordurilor, la categoria "cel mai de succes antrenor din lume".

Recent, FBI-ul a scos din fişete dovezi care vorbesc despre prezenţa extraterestră pe Pământ. În mijlocul unui ţinut în care "nu avem cu cine!", "nu se poate!" sau "altul ce ar fi putut să facă?" au devenit sloganurile politicii de stat, Octavian Bellu este extraterestrul care se plimbă senin prin sala de sport.

Ţara noastră a ocupat locul doi în clasamentul general pe medalii de la Campionatele Europene de gimnastică de la Berlin, în condiţiile în care obiectivul îl reprezenta cucerirea unei medalii, iar "specialiştii" vorbeau insistent de un capăt de drum pentru gimnastica feminină autohtonă. Delegaţia noastră, condusă de tehnicienii Octavian Bellu, Mariana Bitang (feminin) şi Ioan Suciu (masculin), a câştigat şase medalii, dintre care trei de aur, două de argint şi una de bronz.

Sandra Izbaşa şi Diana Chelaru au cucerit o medalie de aur respectiv una de argint în finala de la sol. Sandra Izbaşa a mai câştigat o medalie de aur, la sărituri, iar la individual compus feminin Amelia Racea s-a clasat a treia. La masculin, Flavius Koczi a câştigat medalia de aur la sol şi pe cea de argint la individual compus.

NOTĂ: Cititorii sunt invitaţi (www.bursa.ro) să participe cu subiecte la această rubrică, gândită pentru recuperarea bunului-simţ.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Articolul dlui Dan Nicolae serveste ,este firesc , la incercarea de recuperare a bunului simt. Initiata de Bursa on-line. Ne bucura faptul ca autorul articolului reia unele idei pe care incercam ,mai voalat sau mai pe fata, sa le tinem in atentia cititorilor acestui portal. Da. Ne trebuie alta clasa politica stimati cititori ai acestei opinii. Care sa nu urmareasca ciolanul, cfm ideilor capitalismului salbatic ,promovat de cei mai verosi dintre ei . Condusi de un fost contrabandist ,carpetarde meserie. Ajuns presedintele unei tari secatuite de predecesorii sai. Aceasta noua clasa politica se poate naste nu din gargara media djfuzata de antene si realitati ci de un nou partid ,nationalist ,care, in mod democratic ,repet fraza,sau nedemocratic, va lua puterea in tara noastra. Care va institui legea de fier, NOTA BENE,a INTERESULUI NATIONAL . Printr-o dezvoltare planificata a unei economii nationale ce va asigura locuri de munca si buna stare ! In stadiul actual este imposibil ca gruparea portocalie sau cea galbena -rosie sa mai poata face ceva pentru Romania. Peste bord cu ei ! Democratic sau nu! Desteptati-va romani !

    1. trebuie sa recunosc , ca orice om limitat , nu ma dau in vant dupa gimnastica, numai ca , ce face cuplul asta de antrenori este intr-adevar de laudat . sper numai sa nu ii vad in diverse spoturi de campanii electorale , lumea nu si-ar mai aminti de medalii , ar aprecia galetile si pungile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb