LEGEA PRIVIND GUVERNANŢA CORPORATIVĂ: Jiru: "Planurile de administrare ale noilor manageri - negociate în AGA"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 septembrie 2016

Jiru: "Planurile de administrare ale noilor manageri - negociate în AGA"

Enache Jiru, MFP: "Noutatea legislativă este că şi la instituţiile financiare va fi instituită guvernanţa corporativă"

Jiru: "Hotărârile de anul trecut referitoare la conducerea CEC Bank sunt caduce"

Planurile de administrare întocmite de noii manageri selectaţi conform Legii 111/2016, care a modificat OUG 109 privind guvernanţa corporativă, vor fi negociate în Adunarea Generală a Acţionarilor, a precizat, ieri, Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În cadrul Comisiei de dialog social de la MFP, întrunită pentru aprobarea proiectului de HG privind normele de aplicare a Legii 111/2016, oficialul a menţionat: "În OUG 109/2011, se prevedea ca, într-o perioadă determinată, managerul selectat să înainteze un plan de administrare către AGA, iar dacă AGA nu îl aproba, atunci managerul respectiv era destituit din funcţie. Acum, planul de administraţie este negociat. Se negociază indicatorii financiari şi nefinanciari în două runde, în AGA, pentru a se ajunge la un acord. Este o îmbunătăţire importantă a legii".

O altă noutate adusă de lege este reprezentată de faptul că aceasta vizează şi instituţiile financiare cu capital de stat, printre care se numără şi cele două bănci de stat - CEC Bank şi Eximbank.

În cazul CEC Bank, Ministerul Finanţelor nominalizase, anul trecut, o echipă de manageri care ar fi urmat să înlocuiască actuala conducere. Persoanele numite pentru funcţiile din fruntea CEC Bank nu şi-au preluat niciodată atribuţiunile, întrucât nu au primit încă avizul de la Banca Naţională a României (BNR).

Acum, ca urmare a intrării în vigoare a noii legi în domeniul guvernanţei corporative, aceste numiri nu mai sunt valabile, după cum ne-a explicat domnul Jiru, precizând: "Hotărârile AGA de anul trecut privind alegerea managementului CEC sunt caduce, prin aprobarea Legii 111/2016. Dacă era stipulat în lege că rămân în vigoare anumite contracte, atunci se proceda altfel, dar legea nu prevede nimic de acest gen".

Domnia sa a subliniat că, după publicarea normelor de aplicare a legii, în maximum 50 de zile, autoritatea tutelară trebuie să demareze procedura de implementare a guvernanţei corporative la companiile unde nu a fost implementată OUG 109/2011.

În cazul instituţiilor financiare, cea care va emite avizul final pentru administratorii selectaţi va fi tot Banca Naţională a României (BNR).

"Astfel, avem un reglementator independent indiferent de selecţia care va fi efectuată. Persoanele selectate nu pot să-şi intre în atribuţiuni decât după avizarea BNR. De aceea, nu am emoţii în ceea ce priveşte instituţiile financiare. În celelalte situaţii, neavând reglementator, ne bazăm pe comisia de selecţie şi pe expertul care selectează administratorii", a conchis Enache Jiru.

Ministerul Finanţelor Publice a demarat, recent, procedura de achiziţie a serviciilor de recrutare de personal pentru selectarea celor nouă membri ai Consiliului de Administraţie al CEC Bank.

În ocazie, Ministrul Finanţelor Publice Anca Dragu a spus: "Consider că în toate companiile de stat este necesară implementarea guvernanţei corporative pentru a îmbunătăţi calitatea bunurilor şi serviciilor oferite de companiile publice, precum şi pentru creşterea performanţelor financiare. În urma adoptării de către Parlament a Legii nr.111, am ales să începem procedurile pentru selecţia conducerii CEC datorită importanţei pe care o are această instituţie în sistemul bancar. E doar startul, procesul este unul mai amplu ce va continua cu licitaţii şi pentru restul companiilor din subordinea Ministerului".

Potrivit Legii nr. 111/2016, este obligatoriu ca selecţia candidaţilor să fie efectuată de un expert independent, persoană fizică sau juridică, specializată în recrutarea resurselor umane, în cazul întreprinderilor publice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au cifră de afaceri de 7.300.000 de euro şi au cel puţin 50 de angajaţi. CEC Bank S.A. se încadrează în această categorie.

Nominalizările făcute de acţionarii CEC Bank în urmă cu peste un an, pentru schimbarea conducerii băncii, îl vizau pe domnul Enache Jiru pentru funcţia de director general - preşedinte al Consiliului de Administraţie, deţinută în prezent de Radu Graţian Gheţea.

AGA CEC Bank îl nominalizase pe Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pe funcţia de director - prim-vicepreşedinte, membru al Consiliului de administraţie al CEC Bank. Domnul Anghel a anunţat, însă, la jumătatea verii trecute, că nu doreşte să meargă la CEC şi că va rămâne în Grupul BCR.

În primăvara lui 2015, Ministerul Finanţelor, care este unicul acţionar al CEC Bank, a anunţat că, pe lângă Enache Jiru şi Lucian Anghel, celelalte persoane nominalizate pentru conducerea CEC Bank sunt Mihaela Lucica Popa, Andrei Răzvan Micu şi Cristian Tudorancea (pentru funcţiile de director - vicepreşedinte, membrii CA). Între timp, şi Răzvan Micu a renunţat la fotoliul care-i fusese oferit la CEC.

Conform Legii 111/2016, procedura de numire a noilor manageri prevede selecţia administratorilor de către o firmă independentă, după care Consiliul de Administraţie se întruneşte, alege preşedintele, care, mai departe, face selecţie pentru membrii executivi.

Hotărârea de Guvern privind normele de aplicare a Legii 111/2016 urmează să intre în şedinţa de Guvern. Reprezentanţii MFP au spus că speră ca acest proiect să fie aprobată în 5 octombrie.

Printre altele, noile norme stabilesc regulile procedurii de selecţie a managerilor profesionişti în întreprinderile de stat unde nu a fost aplicată guvernanţa corporativă.

Acestea cuprind un cadru unitar pentru stabilirea criteriilor de selecţie, de întocmire a listei scurte de până la cinci candidaţi pe post, a clasamentului acestora şi procedura privind numirile finale. De asemenea, clarifică metodologia de stabilire a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari şi a componentei variabile a remuneraţiei.

Implementarea OUG 109/2011 nu a fost satisfăcătoare, după cum opinează atât specialiştii din domeniu, cât şi oamenii de afaceri şi chiar actualul guvern.

Nici reprezentanţii sectorului de transporturi şi nici cei din energie nu sunt mulţumiţi de modul în care a fost implementată guvernanţa corporativă, aceştia menţionând că vorbim încă de o puternică influenţă politică.

Prevederile OUG 109/2011au fost aplicate într-un număr redus de întreprinderi publice, iar îndeplinirea indicatorilor de performanţă este fluctuantă, apreciază membrii Executivului, precizând că se impune afirmarea statului ca acţionar, prin adoptarea unei politici clare pe care să o urmeze.

Prin noile reglementări, Guvernul urmăreşte implementarea principiilor de guvernanţă corporativă, creşterea nivelului de profesionalism şi performanţă a conducerii, asigurarea unei performanţe financiare şi operaţionale sustenabile.

Statul român are calitatea de acţionar majoritar în aproape 1.400 de societăţi, din care 253 de întreprinderi aflate în subordinea organelor administraţiei publice centrale şi 1.090 de întreprinderi aflate sub coordonarea administraţiei locale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. mai agarici.citeste legea 31 si osa afli ca daca revoci pe cineva care are contract de mandat poti sa ii platesti daune interese sa te saturi.vezi ca pasul urmator este ca vine curtea de conturi si imputa respective suma celorcare au luat decizia.atunci sa vezi distractie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb