Legea privind votul în diaspora, promulgată

Ziarul BURSA #Politică / 24 iulie 2019

"Promulg astăzi, acum şi aici, legea care ar trebui să le asigure românilor din străinătate posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot fără a mai fi nevoiţi să aştepte ore în şir la coadă şi fără să se teamă că nu vor putea să voteze până la închiderea urnelor. Aşadar, legea este promulgată!"

"Promulg astăzi, acum şi aici, legea care ar trebui să le asigure românilor din străinătate posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot fără a mai fi nevoiţi să aştepte ore în şir la coadă şi fără să se teamă că nu vor putea să voteze până la închiderea urnelor. Aşadar, legea este promulgată!"

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat promulgarea legii privind votul în diaspora.

Domnia sa a afirmat, potrivit news.ro, în cadrul ceremoniei de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României de către Uniunea Democrată Maghiară din România şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale: "O componentă importantă a Acordului Politic Naţional este şi angajamentul de a transpune în legislaţie măsurile necesare asigurării atât în ţară, cât şi în străinătate, a exercitării depline şi efective a dreptului de vot de către cetăţenii români. Aşadar, promulg astăzi, acum şi aici, legea care ar trebui să le asigure românilor din străinătate posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot fără a mai fi nevoiţi să aştepte ore în şir la coadă şi fără să se teamă că nu vor putea să voteze până la închiderea urnelor. Aşadar, legea este promulgată!".

Klaus Iohannis a explicat că modificarea legislaţiei electorale are ca punct de plecare recomandările grupului de lucru creat la nivelul Adminis-traţiei Prezidenţiale imediat după scrutinul de la sfârşitul lunii mai.

Noua lege introduce votul anticipat, permite votul prin corespondenţă şi reprezintă un prim pas menit să creeze condiţii pentru exercitarea dreptului de vot de către toţi cetăţenii aflaţi la rând şi în secţia de votare chiar şi după ora 21:00.

"Solicit Guvernului, în special Ministerului Afacerilor Interne şi Minis-terului Afacerilor Externe, Autorităţii Electorale Permanente şi Ministerului pentru Românii de Pretutindeni să dea dovadă de maximă responsabilitate pentru punerea în aplicare a legii şi pentru organizarea în bune condiţii a votului. De asemenea, fac apel la parlamentarii români de diaspora, la partidele politice, la asociaţiile de români din diaspora, la membrii corpului diplomatic, la societatea civilă, dar şi la mass-media să informeze populaţia cu privire la noile prevederi ale legii", a afirmat Iohannis.

Totodată, preşedintele a adăugat că autorităţile statului cu atribuţii în domeniu au obligaţia şi responsabilitatea de a pune în aplicare aceste măsuri, cu bună-credinţă, pentru a se asigura că toţi cetăţenii români pot vota atât în ţară, cât şi în străinătate.

"Crearea unui cadru legislativ pentru exercitarea în bune condiţii a unui drept fundamental, cum este cel la vot, este un prim efect al Acordului Politic. Urmează interzicerea amnistiei şi graţierii pentru corupţi şi stoparea practicii abuzive a emiterii ordonanţelor de urgenţă. Şi acestea sunt doar premisele pentru reconstruirea instituţiilor supuse, din 2016 încoace, unui permanent asalt din partea PSD şi ALDE", a precizat Klaus Iohannis.

Legea privind votul în diaspora a fost adoptată în 3 iulie de Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Legea prevede prelungirea duratei de vot la trei zile - vineri, sâmbătă şi duminică - pentru românii din diaspora. Vineri se va vota între orele locale 12.00 - 21.00, iar sâmbătă şi duminică între orele 7.00 - 21.00.

Alegătorii care la ora 21:00 se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând, în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot să îşi exercite dreptul de vot. Doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21:00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot", prevede legea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb