Legea restituirii proprietăţilor, pentru care Guvernul intenţionează să îşi angajeze răspunderea în Parlament, va institui un impozit între 50 şi 84% pe tranzacţiile celor care vor fi despăgubiţi după ce au cumpărat drepturi litigioase, ne-au spus reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice. La aceastră dată, nu a fost luată o decizie finală politică asupra acestui impozit, ne-a mai precizat sursa citată.
Guvernul intenţionează ca angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate să aibă loc la 19 martie, a anunţat miercuri premierul Victor Ponta.
Din cauza numărului mare de procese, Guvernul a fost obligat de CEDO să modifice legea retrocedărilor şi trebuie să se conformeze până în luna mai, după ce a obţinut o extindere cu nouă luni a termenului prevăzut iniţial pentru vara trecută.
Foştii proprietari ai caselor naţionalizate vor fi despăgubiţi preponderent în natură, potrivit proiectului noii legi, citit în Guvern, miercurea trecută, şi publicat cu prioritate de ziarul BURSA, marţi seară.
Cei care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 10% pe an din suma punctelor.
Asociaţiile de proprietari s-au arătat nemulţumite de forma proiectului.
• APP: Proiectul Guvernului, nerealist
Asociaţia pentru Proprietate Privată (APP) consideră că proiectul de lege privind procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist este unul "nerealist, discriminatoriu şi nefuncţional", se arată într-un comunicat remis redacţiei.
"Potrivit convingerii< boală lungă, moarte sigură >, varianta legislativă pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea demonstrează că nu se doreşte rezolvarea problemei, ci amânarea la nesfârşit. O lege de o asemenea importanţă ar fi trebuit să treacă prin Parlament şi să fie supusă unei dezbateri publice", se menţionează în comunicat.
Preşedintele APP Călin Ispravnic a precizat: "Se impun termene scurte, de 3 până la 5 luni doar pentru completarea dosarului de către proprietari. Pentru autorităţi însă, termene mai lungi, cu multe amânări şi suspendări. Vor fi înfiinţate chiar mai multe organisme care să îngreuneze sistemul de retrocedare început după anumite reguli, schimbate în timpul jocului. Până când se constituie comisiile şi sunt întocmite situaţiile centralizatoare, se suspendă soluţionarea cererilor (emiterea titlurilor, punerea în posesie) şi orice alte proceduri administrative în domeniul retrocedării bunurilor".
Partidul Forţa Civică, prezidat acum de Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat un proiect propriu pentru legea retrocedărilor, deşi, pe vremea când era premier, Ungureanu a propus plafonarea despăgubirilor la 15%.