Legile haosului

Spui haos, spui neorînduială dusă la extrem. Strict matematic, însă, din perspectiva teoriei probabilităţilor, un univers perfect haotic este unul foarte organizat. Unul în care orice eveniment posibil are o probabilitate egală cu a oricărui alt eveniment, la fiecare experienţă dată sau la fiecare moment, de pe scala temporală. Cu alte cuvinte, un univers perfect haotic, din punct de vedere probabilistic, este unul în care dumneavoastră, odată ieşiţi din scara blocului sau de pe poarta casei, aveţi aceeaşi şansă să vă întîlniţi în stradă cu vecinul de la etajul doi, cu nepotul din America sau cu Papa de la Roma, iar cînd aşteptaţi metroul în staţie, aveţi aceeaşi şansă să vă treziţi la peron şi cu garnitura Pipera-Universitate, şi cu un submarin atomic. Problema lumilor haotice, pentru cei ce sunt obligaţi să trăiască în asemenea universuri, nu este lipsa de organizare, ci principiul după care sunt organizate; unul care desfiinţează strategiile comportamentale clasice, bazate pe capacitatea de prevedere şi prevenire.

Vestea pe care voiam să v-o dau este că politica, în care includem şi ceea ce fac politicienii ajunşi în funcţii oficiale, responsabili de gestiunea puterii statale, de guvernare, din România, se apropie cu repeziciune de condiţiile unui univers haotic. În consecinţă, este de trebuinţă să să ne familiarizăm cu caracteristicile lui şi să deprindem gîndirea neconvenţională pentru a-l înţelege. Cîteva din semnele timpului, care ne arată că ne apropiem cu paşi repezi de zodia haosului, adică cea în care orice este posibil şi anume, cu o probabilitate egală.

În Germania, alianţa politică ne-naturală, dreapta-stînga, dintre social-democraţi şi creştin-democraţi a durat un mandat întreg. În România, alianţa naturală a FSN-ului de centru-stînga cu FSN-ul de centru-dreapta, adică PSD-PD-L, cu 70% majoritate parlamentară, nu a durat decît un an, aproape tot atît cît alianţa mult mai ne-naturală dintre PNL şi PD-L!

În Germania, Polonia sau Cehia, preşedinţii, a căror putere executivă este mult mai slabă decît a Preşedintelui României, şi-au luat toate, dar absolut toate precauţiile posibile pentru a se asigura că semnarea Tratatului de la Lisabona nu va aduce prejudicii ordinii constituţionale din propria ţară. Cu riscul să supere întreaga Europă! În România, Preşedintele, Parlamentul şi Guvernul joacă tontoroiul, pe rînd şi toţi odată, pe cadavrul unei Constituţii de ale cărei prevederi nici măcar Curtea Constituţională nu se mai sinchiseşte să le citească cu atenţie, dacă în chestiune intervin "interesele superioare" ale tranşelor de la FMI! Preşedintele desemnează premieri uitîndu-se la tablourile de pe pereţii Cotrocenilor, nu la majoritatea parlamentară nou formată şi care s-a exprimat politic prin votul de cenzură la adresa executivului Boc, lucru pe care îl recunoaşte senin, luîndu-şi angajamentul solemn de pionier că a doua oară o să desemneze un candidat de premier care să întrunească o majoritate, nu se ştie care!; Guvernul, deşi demisioanar, continuă necenzurat nici de Parlament, nici de justiţie, să aloce discreţionar resurse şi să cheltuiască în draci fondurile pe care le împrumută cu miliardele în fiecare lună, ca să maximizeze şansele de cîştig electoral ale candidatului Traian Băsescu; liderii partidelor parlamentare, exponenţi ai noii majorităţi, în loc să blocheze manevrele prezidenţiale, să mobilizeze Puterea Legislativă pentru a exercita hotărît şi logic, funcţia de control asupra executivului, se pretează la jocul de-a votul de învestitură cu guvernul fantomă Croitoru, pe care n-ar fi trebuit să-l supună niciodată la vot, dacă erau siguri că se află într-o situaţie de neconstituţionalitate; iar ca să pună bomboana pe colivă, Curtea Constituţională vrea să ne convingă că o lege poate fi "parţial constituţională", cam tot aşa cum o femeie poate fi doar "parţial însărcinată"! Sondajele de opinie arată, "ştiinţific", că Traian Băsescu trece sigur de turul întîi şi, tot la fel de sigur, că este învins şi de Geoană şi de Antonescu, dacă vor accede în turul doi, ceea ce, din punct de vedere al probabilităţilor, este echivalent cu a spune că Băsescu nu are nicio şansă la al doilea mandat, deşi are, încă, majoritatea în preferinţele electorale, în timp ce principalii săi contracandidaţi, deşi au şanse mai mici ca el să intre în turul II, pot fi siguri de victoria finală! Păi, un oximoron mai reuşit cu greu putea să inventeze cineva, dacă, desigur, presupunem că ne aflăm într-un univers non-haotic. Dacă nu, totul are sens, perfect!

America se fuduleşte că este "Ţara tuturor posibilităţilor". Ei bine, România e mai cu moţ, se străduie să devină "Ţara tuturor posibilităţilor, egal probabile", adică ţara haosului politic.