Legile şi riscurile blitzkriegului

După ce a fentat Linia Maginot a PDL, blindatele USL-ului au intrat în cîmpiile vaste ale Europei, unde au îngheţat. Suflul rece al ameninţărilor venite din toate părţile a oprit ofensiva. Referendumul pentru vacantarea funcţiei de Preşedinte al României se va desfăşura după regula conjuncţiei celor două jumătăţi pline ale paharului: jumătate plus unu dintre electorii prezenţi la urne şi votul a jumătate plus unu dintre cei prezenţi. Blitzkrieg-ul s-a transformat în război de poziţii şi de uzură, iar Traian Băsescu are acum "stalingradul" său, upgradat!

Din ziua în care a spus-o Sun Tze şi pînă astăzi, nimic nu s-a schimbat: războiul rămîne cea mai plină de pericole şi de neprevăzut dintre activităţile umane. Războiul politic nu face excepţie de la regulă. Este motivul pentru care înalta înţelepciune a marelui chinez îi învaţă pe conducători nu să facă război, ci să se pregătească pentru a-l cîştiga, înainte ca trupele să fie obligate să se înfrunte pe teren. Lecturile esenţiale nu sunt, însă, punctul forte al politicianului român; ba, încă şi mai puţin, al celui din "noua generaţie" care nu pricepe că în meseria războiului, numai învingătorii au privilegiul să înveţe din experienţă! Şirul greşelilor este, de aceea, covîrşitor.

Prima eroare este chiar decizia de a merge la "război", de a declanşa ostilităţile. Decizia aceasta o ia doar comandantul care se află într-o situaţie disperată, cînd nu mai poate da înapoi din faţa inamicului, iar şansele sale teoretice de cîştig sunt reduse, ne spune Sun Tze; singura speranţă este să se bazeze pe iniţiativă şi hazard! Alianţa PSD-PNL era departe de această situaţie. Dimpotrivă, era într-o poziţie dominantă, iar timpul nu putea decît să-i aducă beneficii electorale, dacă ar fi avut răbdarea şi înţelepciunea de a se învîrti şase zile în jurul zidurilor Ierihonului, sunînd din trîmbiţe, pentru a vedea prăbuşirea lor, de la sine, în cea de a şaptea! Nu le-a avut!

Blitzkriegul oferă iniţiatorului avantajul surprizei şi al iniţiativei. Atît. Toate celelalte avantaje sunt de partea adversarului. Iniţiatorul nu are timp şi adesea nici de unde să-şi refacă resursele; nu are timp pentru a aştepta alte greşeli ale adversarului, trebuie exploatate la maxim cele iniţiale; nu are timp pentru a genera noi situaţii favorabile, cea iniţială este, de regulă, singura care i se oferă; nu are timp pentru ezitări şi repoziţionări, ori exploatează pînă la capăt succesul iniţial, ori va pierde definitiv războiul; nu are timp pentru obiective secundare, ori cucereşte din primul asalt reduta cheie, care prăbuşeşte poziţia apărătorului, ori nu! A doua şansă nu mai există! Declanşatorul acţiunii îşi joacă soarta pe o singură carte! USL nu avea niciun motiv să joace totul pe o singură carte, dimpotrivă! Avea de partea sa cea mai importantă resursă, timpul, pentru a-şi pregăti variante de acţiune capabile să-i ofere mult dorita victorie politică asupra lui Traian Băsescu şi a PDL-ului. Enormă greşeală, să reduci definiţia victoriei la scoaterea de la Cotroceni a Preşedintelui, înainte de încheierea mandatului!

Orice război cere celor care planifică strategia, precum şi celor care conduc operaţiunile să pregătească măcar o soluţie de rezervă, capabilă să facă faţă neprevăzutului potrivnic! Era chiar atît de greu previzibilă reacţia acelor centre de putere care, în Europa, ca şi în Statele Unite, au sprijinit politica şi mandatul lui Traian Băsescu? Nu! Cu atît mai mult era obligatoriu să existe o reacţie pregătită pentru această eventualitate. Nu a fost niciuna, drept pentru care, în bunul şi tradiţionalul stil românesc, "Sfînta Improvizaţie" a luat locul oricărei strategii: premierul se duce la Bruxelles să-i lămurească el pe liderii care l-au criticat că nu ştiu pe ce lume se află! Cît poate fi cineva de naiv ca să-şi închipuie, ba chiar să creadă cu putere, că lipsa de informaţii, sau "dezinformarea" au reprezentat declanşatorul reacţiilor cu pricina? Cît poate fi cineva de superficial ca să creadă că un simplu "raid" de explicaţii în tabăra adversă îi poate aduce victoria, pe care n-a putut să şi-o asigure cu armele şi strategia pe care şi le-a ales singur?

Orice ar spune Victor Ponta şi aliaţii săi, raidul de la Bruxelles nu poate fi prezentat nici măcar drept o victorie a la Pirus. Este o înfrîngere strategică, ale cărei beneficii le încasează Traian Băsescu fără să ridice nici măcar un deget!