Leul s-a apreciat uşor, dar a rămas cu o scădere consistentă faţă de euro pe 2012

F. A.
Comunicate de presă / 3 decembrie 2012

Luna noiembrie a adus o uşoară apreciere a leului în raport cu euro, însă moneda noastră naţională a fost marcată de o constantă depreciere de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii trecute, relatează un comunicat de presă remis redacţiei.

"În luna noiembrie, leul a înregistrat o uşoară apreciere pe pieţele financiare, de aproape 0,6% faţă de moneda unică Europeană, dar a rămas, de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii trecute, cu o depreciere de 4,66% comparativ cu euro."

Perspectivele referitoare la moneda naţională nu sunt încurajatoare nici pentru finalul acestui an: "Cel mai probabil, leul va încheia anul curent marcând deprecierea, iar orizontul anului 2013 nu aduce, cel puţin deocamdată, nici un motiv care ar putea susţine o apreciere consistentă şi < < naturală > > a monedei naţionale", a declarat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Victor Safta a explicat situaţia deprecierii monedei naţionale: "România a avut unele rezultate economice pozitive în 2012, comparativ cu o serie de state europene. Scăderea consistentă a Leului în acest an - cauzată în principal de turbulenţele politice şi efectele lor asupra investitorilor- ar putea fi recuperată în viitor, dar vor fi necesare realizări şi acţiuni politico-economice de valoare, care să atragă şi să consolideze în timp încrederea pieţelor financiare şi a investitorilor de toate categoriile, inclusiv prin creşterea investiţiilor directe".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb