Libra Internet Bank devine agent de plată pentru Depozitarul Central

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 9 noiembrie 2015

Depozitarul Central informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că Libra Internet Bank a devenit agent de plată pentru instituţie, prin intermediul acestuia urmând să fie efectuate plăţi de dividende sau alte sume de bani, pentru emitenţii de instrumente financiare care vor desemna respectiva instituţie de credit drept agent de plată propriu.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil, emitenţii distribuie dividendele şi orice alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.

"Parteneriatul cu Libra Internet Bank face parte din proiectul Depozitarului Central de a extinde numărul agenţilor de plată prin care se pot efectua plăţi de dividende sau alte sume de bani. Acest demers are ca scop final oferirea unei game variate de opţiuni şi se înscrie în preocupările permanente ale echipei Depozitarului Central de a oferi tuturor clienţilor servicii profesioniste, care să vină în întâmpinarea cerinţelor pieţei", a declarat Silvia Buicănescu, director general al Depozitarului Central.

"Suntem convinşi că acest parteneriat reprezintă o colaborare de lungă durată cu Depozitarul Central, pe care îl considerăm un partener de încredere de mulţi ani. Noul parteneriat confirmă faptul că ne dorim să contribuim la dezvoltarea pieţei de capital şi să le oferim clienţilor noştri servicii de cea mai bună calitate", a declarat Eugen Goga, director Libra Internet Bank.

Distribuirea dividendelor prin intermediul Depozitarului Central se efectuează astfel: pentru acţionarii care sunt clienţi ai unor intermediari participanţi ai Depozitarului Central, plata se face în conturile respectivilor participanţi, care, mai departe, înregistrează sumele cuvenite în numele clienţilor proprii; pentru acţionarii care nu au cont deschis la un intermediar, plata se face direct în contul bancar indicat anterior de acţionar sau în numerar, la oricare din agenţiile sau sucursalele agentului de plată desemnat de emitent.

Serviciul de distribuire a dividendelor prin intermediul Depozitarului Central se adresează atât emitenţilor listaţi pe pieţele reglementate, celor tranzacţionaţi pe sistemele alternative de tranzacţionare, cât şi societăţilor care nu mai sunt prezente pe piaţa de capital, dar care sunt preocupate de asigurarea unui tratament corect şi egal al acţionarilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb