Licitaţie pentru închirierea secţiilor de cale ferată neinteroperabile

F.A.
Companii / 24 octombrie 2012

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" organizează în ziua de 31.10, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), etapa a VII-a de licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a 12 secţii de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile, se anunţă într-un comunicat de presă.

Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 31.10.2012, ora 09.00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 10.00, la sediul Bursei Române de Mărfuri.

"Închirierea unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă reprezintă unul din angajamentele incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile. Prin programul de eficientizare a activităţii, respectăm angajamentele Guvernului României cuprinse în Scrisoarea de Intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi Memorandumul de Înţelegere cu Uniunea Europeană", a declarat Cristian Ghibu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb