Liderii din zona Euro vor ţine un Summit, luni, pentru a discuta cazul Greciei

Ziarul BURSA #Internaţional / 18 iunie 2015

Liderii din zona Euro vor ţine un Summit, luni, pentru a discuta cazul Greciei

Miniştrii de finanţe nu au ajuns astăzi la un acord

Noi întâlniri între Grecia şi creditorii săi au avut loc astăzi în cadrul Eurogrupului, reuniune a miniştrilor de Finanţe ai zonei euro, în prezenţa directorului general al FMI, Christine Lagarde.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Actualizare 21:18

Lideri din zona Euro vor ţine un summit de urgenţă în Bruxelles pentru a discuta situaţia de criză a Greciei după ce miniştrii de finanţe nu au ajuns la un acord, a transmis preşedintele UE, Donald Tusk, într-un comunicat citat de Bloomberg.

"Este timpul să discutăm urgent situaţia din Grecia la cel mai înalt nivel politic", a arătat Tusk în comunicat. Summit-ul va începe la ora 19:00.

(A.C.)

---------------------

Actualizare 20:13 Tsipras: "Insistenţa oarbă privind reducerea pensiilor va agrava criza"

"Insistenţa oarbă" privind reducerea pensiilor grecilor nu va face decât să agraveze criza financiară prin care trece ţara, a scris premierul grec Alexis Tsipras, într-un comentariu apărut în ediţia de azi a ziarului german Der Tagesspiegel, potrivit Reuters.

Tsipras a respins, de asemenea, "mitul" potrivit căruia contribuabilii germani plătesc pensiile şi salariile grecilor. El a subliniat că grecii, contrar opiniei larg răspândite în Germania, lucrează mai mult decât germanii.

"Insistenţa oarbă privind reducerea pensiilor într-o ţară cu o rată a şomajului de 25% şi unde jumătate dintre tineri sunt şomeri nu va face decât să provoace o înrăutăţire a situaţiei sociale deja dramatice", a explicat premierul Tsipras.

El a subliniat faptul că pensiile sunt singura sursă de venit pentru nenumărate familii din Grecia.

Cheltuielile statului pentru pensii şi beneficii sociale au fost reduse cu 50% între 2010 şi 2014. "Asta face ca reduceri suplimentare în acest domeniu sensibil să fie imposibile ", a apreciat premierul grec.

Tsipras a contestat, de asemenea, percepţiile în rândul germanilor, din care o majoritate vor ca Grecia să părăsească zona euro, în legătură cu cine plăteşte salariile şi pensiile grecilor: "Oricine pretinde că cei care plătesc pentru salariile şi pensiile grecilor sunt contribuabili germani minte", a subliniat premierul elen.

"Nu neg faptul că sunt probleme. Dar vă vorbesc astfel pentru a arăta de ce «reducerile ofensive» din ultimii ani nu au dus nicăieri ", a spus el.

(A.C.)

--------------

Actualizare 15:30 Directorul FMI: "Grecia nu va beneficia de o amânare a termenului de rambursare a datoriilor"

Christine Lagarde, directorul FMI, a declarat astăzi că statul elen trebuie să ramburseze, până la începutul lunii iulie, banii pe care-i datorează Fondului Monetar Internaţional, deoarece Grecia nu va beneficia de o perioadă de graţie sau de amânări ale termenului, în situaţia în care va intra în incapacitatea de plată, informează Reuters.

Lagarde a mai spus că FMI doreşte o reformă a sistemului elen de pensii, iar Atena refuză o astfel de condiţie. Directorul FMI a adăugat că persoanele cu pensii mici ar trebui protejate, în condiţiile în care 16% din veniturile Greciei merg spre plata pensiilor.

De asemenea, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional a precizat că înţelegerea propusă Greciei este "credibilă şi flexibilă", beneficiind de susţinerea mai multor ţări membre FMI.

---

Actualizare 14:45 Economist Saxo Bank: "În cazul unui Grexit, Grecia ar putea implementa o devalorizare monetară între 50% şi 70%"

Christopher Dembik, economist Saxo Bank, a declarat că În cazul unui Grexit, Grecia ar putea implementa o devalorizare monetară între 50% şi 70%, ceea ce ar declanţa o recesiune "fără precedent" în anul următor, arată un comunicat transmis astăzi redacţiei.

Devalorizarea ar fi eficientă doar dacă balanţa de plăţi a Greciei nu ar fi structural în deficit. Ca volum, importurile sunt de trei ori mai mari decât exporturile. În acest caz, devalorizarea e doar un simbol al unei economii pe moarte şi ar declanşa o criză umanitară nemaivăzută din 1945 încoace.

Adoptarea unei noi monede care să înlocuiască euro ar putea fi, de asemenea, dificilă. Nu se ştie dacă grecii o vor face. Probabil o vor privi cu suspiciune, aşa cum arată toate studiile despre apartenenţa Greciei la UE. Cel mai negru scenariu - cu mai multe monede aflate în paralel în circulaţie pe o perioadă mai lungă - devine şi el plauzibil. S-ar putea întâmpla, având în vedere că aproximativ 100 de miliarde de euro au fost retraşi din sectorul bancar de la sfârşitul lui 2009 şi au fost ţinuţi la ciorap de-atunci încoace. Am putea asista la o piaţă neagră a monedelor, similar cu ceea ce putem vedea în Argentina şi Venezuela. Grecii vor prefera moneda puternică - euro şi vor dori să scape de cea nouă. Legea lui Gresham va funcţiona perfect: banii răi îi scot la iveală pe cei buni. De fapt, asta ar putea duce la un fel de "eurizare" a economiei elene. Nu e nicio îndoială că Grecia va fi marele perdant în cazul în care negocierile cu creditorii vor eşua, precizează domnul Dembik.

Defaultul Greciei va determina statele UE să-şi refinanţeze împrumuturile pe pieţele financiare. Dar, luând în calcul un mediu financiar caracterizat prin dobânzi scăzute şi o creştere a inflaţiei în următorii ani, nerambursarea împrumutului de către Grecia nu ar trebui să provoace nicio "durere" finanţelor publice, chiar şi în cazul unor contributori importanţi, cum sunt Germania şi Franţa.

Cu toate acestea, am putea asista la o speculare excesivă pe termen scurt a fondurilor hedge împotriva statelor cele mai îndatorate sau băncilor mai fragile. Din această perspectivă, Italia ar putea fi prima vizată, având în vedere datoria sa publică mare şi sectorul public fragmentat. Până acum, creşterea dobânzilor din statele din sudul Europei nu poate fi interpretată ca o dovadă a contaminării: e doar un semn de normalizare. Investitorii integrează acum factorii de risc după o perioadă de dobânzi anormal de scăzute.

---

Actualizare 12:20

Comisia parlamentară elenă pentru Adevăr privind Datoria publică consideră că Grecia nu ar trebui să plătească datoria externă, deoarece este "ilegală, nelegitimă şi odioasă", conform unui raport publicat recent de această entitate.

Zoi Konstantopoulou, membru al partidului de guvernământ Syriza, a declarat, după publicarea concluziilor la care a ajuns Comisia în urma investigaţiei: "Statul elen nu numai că nu are posibilitatea să plătească această datorie, dar, totodată, ea nu ar trebui plătită pentru că reprezintă o încălcare directă a drepturilor fundamentale ale drepturilor omului. Prin urmare, am ajuns la concluzia că Grecia nu ar trebui să plătească această datorie, deoarece este ilegală, nelegitimă şi odioasă", potrivit zerohedge.com.

Fondurile de salvare primite de Grecia, în 2010 şi 2012, au fost gestionate din exterior prin scheme complicate, împiedicând orice autonomie fiscală, conform raportului, care menţionează că utilizarea banilor de salvare este strict dictată de creditori, astfel încât mai puţin de 10% din aceste fonduri au fost destinate cheltuielilor curente ale guvernului.

Raportul preliminar prezintă o analiză primară a problemelor cheie şi a celor asociate cu datoria publică, constatând încălcarea normelor privind contractarea datoriei.

Potrivit Comisiei, sporirea datoriei Greciei nu a fost cauzată de cheltuieli publice excesive, ci mai degrabă de plata dobânzilor extrem de ridicate în interesul creditorilor, cât şi de pierderile din venituri fiscale şi de cheltuielile militare excesive şi nejustificate.

De asemenea, raportul a evidenţiat "impactul programelor de salvare", care a dus la diminuarea nivelului de trai al cetăţenilor greci.

Raportul evidenţiază că ajustările drastice impuse asupra economiei Greciei şi societăţii au dus la deteriorarea rapidă a nivelului de trai în ţară.

---

Actualizare 11:30 Bloomberg: Băncile din Grecia ar putea avea nevoie de noi injecţii de capital

Băncile din Grecia, care au beneficiat în ultimii doi ani de două infuzii masive de capital, ar putea avea nevoie de noi fonduri, întrucât recesiunea a majorat semnificativ nivelul creditelor neperformante, potrivit Bloomberg.

Cele mai mari instituţii financiare (National Bank of Greece, Piraeus, Eurobank Ergasias şi Alpha), care controlează aproximativ 91% din sistemul bancar greceasc, s-ar putea confrunta cu o reducere drastică a capitalului de bază din cauza majorării provizioanelor pentru creditele neperformante.

Chiar dacă Grecia ajunge la un acord cu creditorii săi, viitorul pachet de asistenţă financiară va trebui să includă o nouă rundă de finanţare pentru băncile cu probleme, apreciază Bloomberg.

Analiştii notează că cele patru bănci ar putea fi nevoite să suplimenteze provizioanele cu 16 miliarde de euro pentru a-şi acoperi pierderile, dacă jumătate din creditele restante şi restructurate de 59 miliarde de euro intră în default.

"Ne aşteptam ca nivelul creditelor neperformante să ajungă la vârf în primul trimestru din acest an, dar acum estimăm că undeva în 2016 se va întâmpla asta, în funcţie de evoluţia economiei", a declarat analistul Nondas Nicolaides, de la Moody's Investors Service, adăugând: "Există un risc ridicat ca unele împrumuturi restructurate să nu poată fi achitate şi băncile să aibă nevoie de injecţii suplimentare de capital".

Purtătorii de cuvânt de la National Bank, Piraeus şi Eurobank nu au comentat declaraţia.

---

Actualizare 10:30 Angela Merkel susţine că eforturile Germaniei au ca scop menţinerea Greciei în zona euro

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Germania depune toate eforturile pentru a menţine Grecia în zona euro, informează Reuters.

Totodată, Merkel a precizat că un acord între Grecia şi creditorii internaţionali este în continuare posibil.

Michael Sapin, ministrul francez de Finanţe, a declarat astăzi, la reuniune, că ieşirea Greciei din zona euro ar fi o "catastrofă totală" pentru Atena. El a adăugat că Franţa va face tot posibilul pentru ca statul elen să ajungă la un acord cu creditorii săi.

---

Actualizare 10:15 Yanis Varoufakis nu crede într-un acord, astăzi, la Eurogrup

Yanis Varoufakis, ministrul Finanţelor, a declarat că nu crede într-un acord al Greciei cu creditorii săi, în urma reuniunii Eurogrupului, care are loc astăzi, la Luxemburg, informează BBC.

Totodată, ministrul Finanţelor din Grecia a adăugat că guvernul elen are o "datorie politică şi morală", faţă de cetăţenii greci, pentru a ajunge foarte repede la un acord cu creditorii internaţionali.

---

Banca Centrală a Greciei (BoG) a avertizat ieri, pentru prima dată, că eşecul negocierilor ar putea provoca "o criză incontrolabilă, care va afecta sistemul bancar şi stabilitatea financiară a ţării", transmit MarketWatch şi BBC, citate de Agerpres.

"Pe baza dovezilor de până acum, se pare că s-ar putea ajunge la un compromis între Grecia şi creditorii săi, deoarece au rămas puţine probleme nerezolvate", se arată în raportul anual de politică monetară publicat ieri de BoG.

Banca Centrală a Greciei a raportat că, în perioada octombrie 2014 - aprilie 2015, au fost retraşi din băncile elene aproximativ 30 miliarde de euro (33,84 miliarde de dolari). De asemenea instituţia a avertizat că încetinirea economiei se va accelera în lipsa unui acord cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI.

Raportul BoG precizează: "Eşecul încheierii unui acord va marca începutul unei perioade dureroase care ar putea duce, în primă fază, la intrarea Greciei în incapacitate de plată şi în ultimă instanţă la ieşirea Greciei din zona euro şi, cel mai probabil, din Uniunea Europeană. Încheierea unui acord cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI este un imperativ istoric pe care nu ne putem permite să-l ignorăm".

Banca Centrală a Greciei a cerut UE să prezinte detalii privind promisiunile de reducere a datoriei ţării: "Un acord va permite Greciei să beneficieze de mediul global favorabil şi de politica monetară relaxată de la nivelul zonei euro, pentru a reveni pe pieţele globale de capital".

Mai multe luni de negocieri între Grecia şi creditorii săi în privinţa continuării susţinerii financiare a ţării s-au încheiat duminică cu un nou eşec, ceea ce înseamnă că autorităţile de la Atena au la dispoziţie doar două săptămâni până când trebuie să ramburseze 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional.

Statul elen mai are de primit , potrivit Mediafax, 7,2 miliarde de euro din programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro, care se încheie la sfârşitul lunii iunie.

EFE: "58% din germani vor ca Grecia să iasă din zona euro"

Mai mult de jumătate dintre germani ar vrea ca Grecia să iasă din zona euro, relevă un sondaj realizat în contextul crizei generate de eşecul negocierilor dintre guvernul de la Atena şi creditorii săi internaţionali, transmite agenţia EFE.

Conform sondajului realizat de institutul You-Gov, 58% dintre germanii intervievaţi s-au declarat favorabili ieşirii Greciei din zona euro, numai 28% dorind ca această ţară să păstreze moneda comună, iar 14% nu au manifestat nicio opinie.

Procentul celor care susţin ieşirea Greciei din zona euro este în uşoară creştere faţă de cel înregistrat la ultimul sondaj pe acelaşi subiect, efectuat în Germania în luna mai, atunci 53% dintre cei chestionaţi afirmând că doresc ca Grecia să renunţe la moneda comună, o opinia contrară manifestând 30%. Însă, în sondajul ce l-a precedat pe cel din mai, realizat în martie, procentul adepţilor ieşirii Greciei din zona euro, aşa-numita "Grexit", a fost şi mai mare, de 59%, potrivit Agerpres.

Guvernul condus de Alexis Tsipras a respins reformele propuse de creditorii internaţionali, considerând că ele implică noi măsuri de austeritate.

Şeful executivului grec a declarat miercuri, la o conferinţă de presă cu cancelarul austriac Werner Faymann că solicitările creditorilor internaţionali de creştere a TVA-ului la electricitate şi medicamente, precum şi tăierea cu 1,8 miliarde de euro a fondului de pensii, sunt "exagerate", iar UE va trebui "să accepte consecinţele" unui "nu" al Greciei.

Guvernul britanic îşi accelerează pregătirile pentru posibila ieşire a Greciei din zona euro

Guvernul de la Londra îşi accelerează pregătirile pentru posibila ieşire a Greciei din zona euro, a declarat ieri o purtătoare de cuvânt a premierului britanic David Cameron, după ce Banca centrală elenă a avertizat cu privire la consecinţele unui asemenea scenariu, transmite Reuters.

"'Continuăm să ne asigurăm că avem pregătite planurile corecte şi accelerăm pregătirile ţinând cont de unde au ajuns discuţiile'', a spus reprezentanta cabinetului britanic. Ea a adăugat că în prezent experţii guvernului britanic analizează potenţialul impact (al ieşirii Greciei din zona euro) asupra afacerilor, băncilor, sectorului financiar şi turismului.

Ieşirea Greciei din zona euro, aşa-numita "Grexit", ar reprezenta un risc economic grav pentru Marea Britanie, a adăugat ea, potrivit Agerpres, subliniind necesitatea de a avea o economie în creştere şi finanţe publice solide.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Daca au dat faliment de 9 ori cred ca pot sa mai dea o tura. De ce atita incrincenare ? Pierd creditorii atit de mult incit nu-si permit falimentul Greciei ? Nu-i nimic, tiparesc repede euroi si gata !!!! iar Isarescu leiii paraleiii !!!!

    1. Grecia nu a fost declarata in faliment niciodata, ceea ce ofera proportia de adevar din declaratiile autoritatilor europene.

      Ambele parti mint de sting. 

      primul ministru avea o mare problema daca accepta usor intelegerea cu troica.Daca nu accepta e dezastru in grecia.Cea mai buna decizie a europenilor: sa para ca negocieaza la sange si in ultima instanta sa accepte ceva din partea creditorilor.Prim ministru iese bine - uite domne ia tinut in sah da nu a avut ce face ..asata e - europenii merg mai departe cu proiectul lor.De ce euro nu scade in raport cu dolarul daca criza este asa puternica? ba mai mult se intareste inexplicabil.Grupurile financiare stiu ca asta e sigura solutie de a nu mai creea manifestatii de amploare in grecia ....mi-e scarba

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb