Mai mulţi lideri europeni i-au adus sâmbătă un omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea, care a murit la vârsta de 95 de ani, relatează agenţiile internaţionale de presă, conform Agerpres.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat eforturile papei emerit pentru o "lume mai fraternă".
"Gândurile mele se îndreaptă către catolicii din Franţa şi din lume, îndoliaţi de plecarea Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea, care a lucrat cu suflet şi inteligenţă pentru o lume mai fraternă", a scris pe Twiter şeful statului francez.
Fostul papă Benedict al XVI-lea a fost "un gigant al Credinţei şi al Raţiunii", precum şi "o mare personalitate a Istoriei pe care Istoria nu o va uita niciodată", a reacţionat, într-un comunicat, şi premierul italian Giorgia Meloni.
"Îi transmit Sfântului Părinte Francis faptul că eu şi guvernul meu împărtăşim durerea sa şi a întregii comunităţi ecleziale", a adăugat şefa guvernului de la Roma.
Premierul britanic Rishi Sunak s-a declarat "întristat" de decesul papei emerit şi a salutat memoria unui "mare teolog".
"Sunt întristat să aflu de moartea papei emerit Benedict al XVI-lea. A fost un mare teolog a cărui vizită în Regatul Unit în 2010 a reprezentat un moment istoric pentru catolicii şi non-catolicii din ţara noastră", a scris liderul britanic pe Twitter.
La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a transmis că, prin decesul lui Benedict al XVI-lea, lumea pierde o "personalitate marcantă" a Bisericii Catolice.
"Ca papă 'german', Benedict al XVI-lea a fost un lider special al bisericii pentru mulţi, nu doar în această ţară", a scris el pe Twitter
"Lumea pierde o figură formativă a Bisericii Catolice, o personalitate marcantă şi un teolog înţelept. Gândurile mele sunt alături de papa Francisc", a adăugat Scholz.
Preşedintele polonez Andrzej Duda a salutat de asemenea memoria fostului papă, despre care a spus că a fost un "colaborator apropiat al Sfântului Ioan Paul al II-lea".
"Lumea a pierdut unul dintre cei mai mari teologi ai secolelor XX şi XXI, un colaborator apropiat al Sfântului Ioan Paul al II-lea", precedesorul său polonez la Vatican, şi-a exprimat regretul Duda, a cărui ţară este extrem de ataşată în mod tradiţional de credinţa catolică.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a transmis la rândul său omagiul. "El a transmis un semnal foarte puternic prin demisia sa. S-a considerat în primul rând un servitor al lui Dumnezeu şi al Bisericii Sale", a scris ea pe Twitter.