Ramzan Kadîrov, liderul pro-Kremlin al Ceceniei, a admis astăzi "erori" comise în faza iniţială a campaniei militare ruse în Ucraina, lansată la 24 februarie, dar care, potrivit celor spuse de el, au fost remediate pe parcurs, potrivit EFE, notează Agerpres.
"La început au fost erori, unele deficienţe, dar în prezent totul merge 100% conform planului şi vom elibera Ucraina", a declarat Kadîrov într-o intervenţie la forumul "Noile orizonturi", organizat de societatea rusă "Znanie" ("Cunoaştere").
Liderul cecen informează frecvent despre mersul "operaţiunii militare speciale" ruse în Ucraina prin contul său Telegram, unde difuzează imagini realizate de soldaţi ceceni care participă la campania rusă.
Kadîrov susţine că, săptămânal, sute de voluntari sosesc la baza din Gudermes, situată la circa 36 kilometri de Groznâi, pentru a merge în Ucraina.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.05.2022, 18:14)
Bin cecen sclerozat as vrea sa te intilnesti pe front cu trupele Ucrainiene cu copii tai neinstruiti dar imblnaviti cu propaganda bolsevica lea i spus acelor copi ca in urma cu ceva vreme bolsevici au impuscat tot al doilea cecen fiinca nu lea pupat picioarele bolsevicilor si acum ii duci carne de tun pt., acesti bolsevici bolnavi.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.05.2022, 19:29)
Poate ii da stapanul 15 ani de inchisoare ca imprastie informatii false.