Ligia Deca: "Toate salariile din învăţământ cresc"

S.B.
Politică / 2 iunie 2023

Ligia Deca: "Toate salariile din învăţământ cresc"

Ministrul Educaţiei Ligia Deca a declarat vineri, în conferinţa de presă în care face clarificări în legătură cu ordonanţa privind majorarea salariilor din sistemul de învăţământ, că toate salariile din sistemul educaţie cresc şi a calificat drept false mai multe informaţii referitoare la conţinutul avizului Consiliului Legislativ, precum şi afirmaţiile potrivit cărora de fapt salariile scad, informează news.ro.

Deca a mai afirmat că salariul mediu în educaţie creşte în luna iunie până spre 8500 de lei brut, care este mai mare decât salariul mediu brut la nivel naţional. Totodată, ea a precizat că cea mai mare creştere procentuală, de aproape 25%, se înregistrează în cazul debutanţilor. Ministrul a prezentat şi simulări pentru salariile mai mulot categorii de angajaţi din educaţie.

Ligia Deca a prezentat şi câteva exemple referitoare la majorările salariale pentru diferite categorii din învăţământ.

"Să luăm un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic 1, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani. Asta înseamnă o gradaţie cinci, diferită evident faţă de ceea ce se află în grila din OUG 53. Gradaţia cinci este corespunzătoare vechimii în muncă de peste 20 de ani. Salariul de bază brut înainte de ordonanţa aprobată ieri era de 6.872. Salariul de bază brut după această ordonanţă este 8117 lei. 8117 lei brut se obţine prin aplicarea coeficienţilor corespunzători gradaţiilor. La acest brut se adaugă: sporul de solicitare neuropsihică acordat tuturor profesorilor, care înseamnă 776 de lei, dirigenţia - 70% dintre profesori au şi sporul de dirigenţie, care ar însemna încă 812 lei, gradaţia de merit, dacă se află între acei 16% dintre profesori care au această bonificaţie, ar mai însemna încă 2029 de lei şi, eventual, învăţământul special, încă în jur de 1.000 de lei. Total brut pentru un profesor grad întîi care ar avea toate aceste bonificaţii ar însemna 12.952 de lei, un net de 7.576", a mai afirmat Deca.

Ea a oferit informaţii şi referitoare la salariul unui profesor gradul didactic II şi al unui debutant.

"Un alt exemplu, pentru profesori studii superioare de lungă durată, grad didactic II. Plecăm de la un salariu de bază brut înainte de ordonanţă de 5.368 de lei. După ordonanţă, conform vechimii în învăţământ şi în muncă, primeşte 6.422 de lei. Dacă însumăm sporurile, sporul de solicitare neuropsihică, dirigenţia, gradaţia de merit şi învăţământul special, ajungem la un total brut de 10.575, un net de 6.186.

Un profesor cu studii superioare de lungă durată, debutant, dar care are vechime în învăţământ de până la un an, deci un debutant clasic, gradaţia care reprezintă vechimea în muncă este gradaţia zero, cea din grilă, salariul de bază brut înainte de ordonanţa de urgenţă 53 este 4.098, salariul de bază brut după ordonanţă este fix, cu 1.000 de lei mai mult - 5.098, sporul de solicitare neuropsihică - 307 lei, cu o eventuală dirigenţie încă 509 lei. Total brut 5.914, total net 3.430", a mai afirmat ministrul Educaţiei.

De asemenea, Ligia Deca a precizat şi care sunt creşterile salariale în cazul unui învăţător sau al unei educatoare.

"Dacă vorbim despre un învăţător sau o învăţătoare sau o educatoare cu nivel de studii liceal, vorbim doar de cei care au liceul pedagogic de grad didactic I. La o vechime în învăţământ de 6 - 10 ani, gradaţia este doi, salariul de bază brut înainte de ordonanţă este 4.627, salariul de bază brut după ordonanţă este 5.756. Cu sporul de solicitare neuropsihică, Vorbim despre 405 lei, dirigenţie 575, care se acordă şi la învăţători, şi la educatoare. Gradaţia de merit ar putea adăuga 1.439 de lei, învăţământ special încă 863 de lei. Total brut 9038, total net 5.242", a mai explicat Ligia Deca.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Salariile astea ar trebui să fie în euro sau franci elvețieni.Meditațile pot rămăne în lei,cash,la negru.Etic.

    1. Danusia tata, pune mana pe carte, invatat si apoi poti castiga si tu din meditatii in timpul liber, dupa ce iti inchei ziua de lucru. Poti scoate 50...80 lei pe ora. Sau si mai bine, lasa cartea, mergi prin baruri si apoi fa-te instalator, electrician, videochatist, sofer, caraus de mobila si poti primi fara bon cateva sute de lei pe ora de munca.

      Esti libera sa castigi si tu bine, ca altii, nu te opreste nimeni, decat poate lipsa de pregatire si prostia.  

      Vezi-ti de barna din ochi si tine-ti sfaturile pentru cine ti le cere , cine o fi ala !

      Spuse anonima Danusia si mai lua o gura de asfalt!

      Dragul meu,fata noastră e medic și asistent universitar.O zi bună.

      Am spus doar că furați statul.Nu plațiți taxe ptr meditații.Și vorba aia,sunteți dascăli și etica e zero.

      Pănă ajungi la a ne echivala cu tine,mai trebuie să furi statul mulți,mulți ani.

      Poate ca fura statul fiindca nu platesc taxe pentru meditatii dar nu-l falimenteaza precum fac politicienii nostri tradatori!Este o mica,mare diferenta.

      Pot fi de acord cu cele menționate mai sus.

      Înseamnă că ai furat mult la viața ta Danusia. Probabil cireșe de la vecini că loc de muncă sigur nu ai.

      Interesant cum plecați după fentă. Dar numai profesorul fură statul luând 50 lei/oră meditație?

      Dar multinaționalele care evazionează anual ZECI de miliarde de lei? 

      De ce să plătesc taxe statului anti-românesc? Să trimită miliardele în Ucraina? Să scutească austriecii de la OMV de plata a 3 miliarde lei taxe? Sau să-i scutească pe americanii de la Black Sea Oil&Gas de plata taxelelor de 1 miliard? Sau poate că cumpere fier vechi de 40 de ani denumit pompos avion F-16? Sau poate să cumpere 120M de doze de vaccinuri "sigure și eficiente" cu 8 miliarde, din care 6 să fie aruncați efectiv la gunoi? De ce să plătesc taxe când statul ăsta anti-românesc își bate joc non-stop de mine în timp ce-i îmbogățește permanent pe străini??? 

    Gestionarea grevei din educatie aminteste de caretea lui Andre Santini intitulată "Aceşti imbecili care ne guvernează". Căci cum ar putea fi mai bine caracterizată decizia guvernului Ciucă de a aproba într-o ședință extraordinară de guvern convocată în 1 iunie într-o zi liberă, prin Ordonanță de Urgență, majorările salariale etapizate pe 3 ani deși acestea fusese respinse deja în seara zilei precedente. Profesorii care sunt de 9 zile în cea mai mare grevă din ultimii 18 ani, au anuntat continuarea grevei și după ziua de marți, 6 iunie, când se încheie mini-vacanța de Rusalii, invocând un precedent din anul 2018, când domeniul sănătate a fost declarat prioritar iar medicilor li s-a acordat integral mărirea salarială, nu în tranșe. Au trecut 5 ani de zile, oamenii doresc ca și pentru educație să se facă acest efort din partea statului român, să poată să ajungă la salarii civilizate. Cererea profesorilor este de 2.000 de lei brut pe lună. Așa cum la sănătate s-a găsit soluția să se dea într-o singură tranșă mărirea, așa vor și angajații din învățământ.

    Cu toate că guvernul a oferit doar jumătate din solicitări, respectiv 1.000 lei brut sumă fixă pentru personalul didactic predare si auxiliar si 400 lei brut sumă fixă pentru nedidactic, presedintele Klaus Iohannis face pe prostul întrebându-se retoric: "După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum in ce temei mai continuă greva?". Ba mai mult, Klaus Iohannis i-a criticat dur pe profesorii grevisti , supărat- nevoie-mare că greva a durat "un pic mult": "„Cum îndrăznește cineva să puna în dificultate examenele naționale? Este o generație întreagă care dă BAC și trebuie să meargă la facultăți. E o generație intreaga care da Evaluare Nationala". 

    De fiecare data sunt prezentate salariile exagerate brute care inglobeaza absolut toate sporturile posibile, vechimea maxima si orice alte individualitati, de parca le-ar incasa toata lumea, in conditiile in care ele sunt unicate, ca sa fie indusa concluzia publica ca salariile in domeniul respectiv sunt nemaipomenite.

    D-na Leca, asta este o prezentare smechereasca specifica clasei politice. 

    De ce nu prezentati netul, pentru ca pe acela il incaseaza omul, pentru debutant, pentru proful cu vechime medie si pentru cel cu vechime maxima, cu sporul de baza incasat de toata lumea, asa cum este normal si nu cu sporturile ocazionale? 

    De ce nu spuneti ca tichetul de masa al profesorului este inclus in salariu, este impozitat si ajunge in final la 9 lei pe zi? 

    De ce nu sunt achitate separat ca la celelalte categorii de bugetari si ca la privat? 

    De ce nu spuneti ca doctorul care oricum are salariul mult mai mare ca al profului, primeste 50 lei suplimentar pentru o injectie facuta in timpul programului iar profesorul nu primeste nimic pentru lucrarile corectate in timpul considerat liber? Nici pentru activitatile suplimentare nu primeste ceva in plus ca altii. 

    Asta nu inseamna ca profii ar avea vreo pretentie in acest sens, dar este corect ca atunci cand prezentam o situatie, sa o facem in totalitate astfel incat sa includa tot si nu trunchiat ca sa inselam oamenii. 

    Voi astia din politica aveti 2 mari probleme: nu sunteti corecti si aveti gresita impresie ca lumea e proasta si nu va citeste exact asa cum sunteti de fapt. 

    Sunteti mici, dar aveti falsa impresie ca functia v-a facut mari peste noapte. 

    Fals!

    Tot caractere marunte sunteti.  

    Dna Deca, ne-ati prezentat salariul maxim din invatamant, acolo unde se formeaza viitorul tarii, dar nu ne-ati prezentat salariul maxim din ministrul invatamantului, acolo unde se plimba hartii, se face reforma invatamantului in fiecare an, de 30 de ani, iar mai concret se face nimic.

    Cat este brutul acolo cu tot cu sporul de stres, ca probabil va streseaza mult incompetenta?  

    Un profesor debutant castiga trei mii si ceva de lei dupa ce invata atatia ani si acestei ministre i se pare normal.Pai,mai degraba te angajezi la un magazin de telefonie mobila,au alea niste unghii ,sunt cucoane,obosesc de atata stat pe scaun.Si individa asta,cum a ajuns ministru?Toti incompetentii sunt pusi ministri si ne mai miram din ce motiv nu merg bine treburile in tara noastra.Sa ne spuna cat castiga ea pentru ca nu face altceva decat sa dea din gura aiurea.

    Acest titlu / afirmatie este falsa!

    O sa vin si cu argumente solite pentru clasa "muncitoreasca": 

    1. se vede in degradarea masinilor la mana a doua in calsa de jos si muncitoreasca din trafic 

    2. se vede in rapotul venituri nete pe categorii sociale cu pret cartofi - ceapa - morcovi -kwh- impozite-utilitati 

    3. se vede in raportul venit net pe categori sociale cu rata dobanzii ipotecare reale. 

    Deci sa se termine cu mascarada! Veniturile reale ai ciclu inversat spre crash! 

    Intrebarea se pune: cine face crash mai accelerat venitul real sau pretul real la capitalisti de acum?! pe sectoare si categorii de bunuri / servicii?! 

    Daea zicea acum 2 ani ca luati credite de x3 ajutorul primit... ca garantez eu... a garanteaza statul.... sa vezi ce ii garanteaza pe fermieri... deja nu se da nici 30% anul asta pe toata tara din ce trebuia achitat.... sa vezi distractionele din fata..... 

    Iar pentru comentul nr 1: salariile preturile casele mancarea etc se calculeaza mereu in cantitate aur /conversie aur grame kg!! ca pui azi leu maine euro si franc si etc... hartiile vin si pleaca... raportul pret real ramane! 

    s c cret

    Cam 400 000 de angajati la videochat scoate invatamintul romanesc. In asa hal a ajuns dupa ani de ministri "reformisti" si "Romania Educata".

    1. Este normal pentru ca platim mai bine videochatista decat profesoara sau inginerul.

      Matematica este mult mai grea decat dezbracatul.  

      E o comparație prost aleasă.

      Sint persoane cu conturi OnlyFans care au venituri de zeci de mii $/lună. 

      Nu putem asemăna și nici compara aceste 2 activități..... sunt complet diferite.

      Da,calitatea invatamantului in Romanie e catastrofala.De ce?Nu intereseaza pe nimeni...Profesorii fac ce pot ,ministerul la fel,parintii de cele mai multe ori habar n-au,si iute asa suntem rusinea lumii civilizate cu analfabetism si analfabetism functional in prrocente incredibil de mari la elevi de gimnaziu...si cu cele mai slabe rezultate la testele pisa si cu cel mai mic procent de studenti din Europa...Si cul cel mai mic procent de absolventi de facultate care lucreaza in domeniul pt care s-au pregatit...Intereseaza pe cineva ?

      Nu interesează.ITS ALL ABOUT MONEY.

      Si peste 50ani părinții vor merge cu sacoșe la profesori.Asta ptr că profesorii închid ochii la mai tot și media trebuie "să iasă". 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb