LISTAREA DUALĂ, NECESARĂ PENTRU SUCCES Dumitraşcu: "BVB, prea mică pentru Romgaz"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iulie 2013

Dumitraşcu: "BVB, prea mică pentru Romgaz"

Statul, hotărât să obţină 600 milioane de euro din vânzarea pachetului de 15%

Listarea secundară a Fondului Proprietatea la Varşovia a creat divergenţe de opinie în rândul oficialilor ASF, iar acest lucru a fost transmis fără ocolişuri în spaţiul public. Mircea Ursache, vicepreşedinte al ASF, susţine că nu se poate ca ASF să blocheze listarea unui emitent pe o altă piaţă din Europa, în timp ce preşedintele Dan Radu Ruşanu a spus că nu este de acord cu listarea la Varşovia, decât pe principiul reciprocităţii.

Surse din piaţă susţin că o listare a unui emitent important la Bucureşti şi pe altă piaţă ar diminua semnificativ lichiditatea BVB, care deja este foarte scăzută.

Acesta este contextul în care Departamentul pentru Energie a anunţat că vrea o listare duală a Romgaz în toamnă, respectiv pe piaţa de la Bucureşti şi la Londra sau Varşovia. Statul vrea să obţină foarte mulţi bani din vânzarea a 15% din Romgaz, iar Bursa de la Bucureşti este, evident, prea mică.

Compania Romgaz ar putea avea parte de o listare duală în luna noiembrie, respectiv pe piaţa de la Bucureşti şi la Londra sau Varşovia, a declarat, ieri, Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului pentru Energie.

Întrebat cum merg discuţiile pe această temă cu ASF, în contextul în care Fondul Proprietatea (FP) aşteaptă, de multe luni, listarea secundară pe Bursa din Varşovia, domnul Dumitraşcu ne-a răspuns: "Eu sunt încrezător că vom putea face o listare duală şi că vom convinge ASF să asigure condiţiile tehnice. Discutăm de mai mult timp cu ASF pe această temă".

Statul vrea să obţină 600 milioane de euro pe pachetul de 15% din Romgaz. Este evident că Bursa de Valori Bucureşti este prea mică şi nu are cum să ne asigure aceşti bani. Să nu uităm eşecul vânzării pachetului minoritar al statului de la Petrom.

Am tot discutat cu intermediarul listării Romgaz în ultimele luni şi am ajuns la concluzia că avem un risc major dacă derulăm oferta publică iniţială doar la Bucureşti".

Marii jucători nu-şi vor deschide sucursală în România doar pentru Romgaz. Domnia sa ne-a explicat că trebuie să avem listate minim 7-8 companii puternice, valoroase, pentru ca marii jucători de pe pieţele internaţionale să-şi deschidă sucursale în România şi să joace pe Bursa de la Bucureşti (BVB). Gabriel Dumitraşcu apreciază că listarea duală va aduce acţiunile la tranzacţionare tot la BVB, iar lichiditatea pieţei noastre de capital va creşte.

Oficialul Departamentului de Energie consideră că listarea la Londra ar plasa Romgaz într-un mare conglomerat de listări în zona energiei, gazelor, petrolului: "Ar trebui să facem o listare printr-un instrument secundar. Legislaţia noastră prevede acest mod de listare, dar legislaţia secundară nu tratează modul de impozitare şi discutăm acest aspect cu Ministerul Finanţelor. Plasarea pe Varşovia ar fi un dezavantaj din punct de vedere strategic, pentru că este o piaţă efervescentă, ajunsă la maturitate. Pe de altă parte, Romgaz ar putea să intre în indicele Bursei de la Varşovia, ceea ce ar da vizibilitate".

ASF are în lucru un proiect de modificare a regulamentului Depozitarului Central, care ar permite listarea duală a FP la Varşovia. Proiectul a fost iniţiat de CNVM (integrată acum în ASF) la finalul anului trecut şi au avut loc deja consultări publice, însă, până acum, nu a apărut noul regulament.

Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat de nenumărate ori listarea la Varşovia şi au fost nevoiţi să decaleze calendarul stabilit. În luna aprilie, termenul limită pentru listare a fost extins din 30 iunie până la 30 decembrie 2013.

Listările duale nu sunt ceva specific ofertelor publice iniţiale (IPO), ne-a declarat Radu Profeanu, Senior Broker în cadrul Tradeville. Cu toate acestea, genul acesta de operaţiune poate fi benefică pentru succesul listării Romgaz, apreciază domnia sa.

Reprezentantul Tradeville ne-a explicat că o listare dublă ar putea asigura o suprasubscriere: "Acest lucru ar putea împinge cotaţia Romgaz pe niveluri de preţ superioare după realizarea ofertei inţiale, scenariu benefic atât pentru investitorii iniţiali, cât şi pentru statul român, care rămâne cu 85% din companie. Nu trebuie ignorat, însă, faptul că aceste avantaje nu vor putea compensa o eventuală supraevaluare a preţului faţă de fundamentele economice ale companiei. Mai mult, în IPO-uri, sunt uzuale discount-uri faţă de valoarea justă (fair value) de circa 15% pentru ca investitorii iniţiali să poată marca, ulterior, profituri".

Radu Profeanu susţine că, pe termen lung, compania ar putea beneficia de o lichiditate sporită şi de o diferenţă bid/ask mică, trăsături căutate de investitori în genere. Domnia sa apreciază că dacă liberalizarea pieţei gazelor devine realitate, atunci Romgaz îşi va putea creşte semnificativ marjele de operare (deci şi valoarea intrinsecă).

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Dumitrascu si bursa,

    Baba si mitraliera 

    deoarece "Este evident că Bursa de Valori Bucureşti este prea mică şi nu are cum să ne asigure aceşti bani. Să nu uităm eşecul vânzării pachetului minoritar al statului de la Petrom." V-ati intrebat domnule Dumitrascu de ce doamna Gheorghe s-a razgandit sa faca marirea de capital anuntata in 2010 sau 2011. Ce firma nu si-ar mari propria participatie in contextul in care dividendele si impozitele aplicate sunt dintre cele mai convenabile si sigure din lume? Ati rasfoit raportul primului trimestru pentru a observa transferul unei parti din capitalul social IFRS in categoria rezerve?Investitorii internationali ce rapoarte financiare studiaza atunci cand catadicsesc sa se dea jos din pat: IFRS sau RAS? Daca veti reusi a raspunde la aceste enigme mioritice poate va schimbati opinia despre cat de mica este :-)

    1. Domnule Virgil Bestea este gresit si pierdere de timp sa cauti un lucru(logica) acolo unde nu este .

      Cat despre IFRS si RAS va reamintesc ca discutam despre directorul Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului pentru Energie si pentru aceste lucruri marunte se vor ocupa probabil consilierii dansului.

      Ma intreb ce o intelege domnu director prin strategic, efervescenta, conglomerat, maturitate, instrument secundat si impozitare ! 

    s-a mai gasit un motiv sa amane listarea

    acum mai dureaza vreo cativa ani sa vada daca listarea duala se face la Varsovia sau Londra 

    la fel cum au amanat si Nuclearelectrica pe motiv ca vara nu sunt investitori 

    adica vara nu sunt bani ca si iarna ? 

    sa speram ca se vor lista companiile si doar pe BVB, deoarece daca pretul e bun vin miliarde de euro, nu conteaza piata 

    cum sa creasca BVB daca nu se listeaza companii mari pe ea ?

    si in Polonia bursa a fost mica, dar a devenit mare dupa ce statul a listat actiuni, si nu a contat ca e vara sau ca e iarna 

    D-le Dumitrascu, declarati ca "Statul vrea să obţină 600 milioane de euro pe pachetul de 15% din Romgaz. Este evident că Bursa de Valori Bucureşti este prea mică şi nu are cum să ne asigure aceşti bani."

    Nu bursa va asigura banii pe actiunile Romgaz, ci investitorii interesati

    Chestia asta cu "BVB este prea mica pentru compania X sau Y" a fost scoasa de austrieci pentru a nu lista BCR, Apoi a fost luata de diversi interesati, functionari si pseudo-profesionisti pentru a-si acoperi propria incompetenta sau propriul interes.

    Postul pe care il ocupa domnul dumitrascu este prea mare si important comparativ cu calitatile sale profesionale. Ar trebui sa-si dea demisia si sa aducem un specialist de la Londra, New-York sau Tokyo . Probabil a lipsit de la multe lectii de economie si a ajuns in acest post numit de politicieni pe care ii stim cum sunt :hoti, corupti si incompetenti. 

    B.V.B. nu poate creste d.t.p.d.v. decat prin aceste listari insa ele trebuie sa urmeze un program coerent si fara episoade de alba-neagra cu privatizarile(vezi oltchim, cfr marfa cele mai recente). Nu o sa reiau lectiile de economie predate de profesorul Gogoneata la ASE dar pentru a calcula gradul de satisfactie a unui produs(primul pahar, aldoilea....) in cazul domnului dumitrascu trebuie sa folosim vodca. O bursa puternica are un efect benefic asupra intregii economii prin fluxurile financiare externe drenate catre economie. Daca compania este listata la Londra, Viena, Warsovia ..etc aceste fluxuri nu mai intra in economia noastra ci a lor deci economia de aici va fi ca o planta in ghiveci care primeste apa din doua in doua saptamani cu lingurita.  

    Pentru a avea succes orice listare trebuie sa fie corect promovata catre investitori. La ASF, la guvern, in agentii.... numai diletanti. Te doare capul sa intelegi ce vorbesc da sa mai pricepi si o logica in declaratiile lor referitoare la mosiile pe care le conduc. Anuntati ca peste 4 luni vindeti 15 % IPO la BVB. Publicati rapoartele si faceti un tur gratuit cu investitorii la companiile care se privatizeaza. Promovati agresiv IPO in ultima luna. Nu mai dati puplicitate aiurea prin clientele politica sa apara prin ziare alaturi de anunturi de decese si condoleante. 

    Rapoarte financiare corecte si iar rapoarte ca e vorba de 600 de mil. de euro . 

    Poate mari jucatori nu isi vor redeschide sucursale in Romania doar pentru Romgaz dar dubla listare nu isi mai vor deschide niciodata. 

    Sunt cinci milioane de angajati activi in Romania, oferitile gratuit 15% din ROMGAZ si astfel veti pune in miscare piata si economia. Inseamna 100 de euro de angajat si vor produce in economie prin circulatia lor efecte exponentiale. Romania este acum ca un bolnav care a suferit o hemoragie si in loc de perfuzie ii mai scoatem cel putin o data pe an din sange pentru cat mai multe analize.i  

    Chiar nu se vede ca capitalul si asa putin si scump iese din Romania pe diverse robinete lasate de diletanti si nu mai intra pentru ca aceeasi incompetenti au inchis robinetele de intrare.  

    Intrebatil pe domnu dumitrascu daca a investit vreun leu pe bursa ?

    dumitrascu, ursache, rusanu .......numai diletanti si plagiatori. 

    1. Va felicit pentru comentariu. Ati mentionat exact cauzele fundamentale ale dezvoltarii sau ne-dezvoltarii BVB. Insa credeti ca BNR ar dori fluxuri mai mari de fonduri in Romania? Cum credeti ca ar mai putea controla masa monetara si viteza ei de circulatie, fata de cum o face acum? Bineinteles ca nu spun asta neaparat ca un repros... Avantajul activitatii de pana acum a fost stabilitatea relativa, iar dezavantajul major, sustinut dealtfel de strategia defectuoasa politica, a fost lipsa de dezvoltare economica a Romaniei si scaderea nivelului de trai (in termeni reali). Asa ca problema dezvoltarii BVB este direct legata de problema dezvoltarii economice a Romaniei. Daca initial "s-au transferat" din domeniul public in domeniul privat activele profitabile, acum se incearca transferul simulat al celor mai putin profitabile, de fapt determinate sa fie profitabile. Credeti ca un partid social democrat ar dori sa eficientizeze CFR Marfa, Posta Romana, etc.? Pai asta ar insemna curatenie si concedieri de pana la 25% din personal. Concedierile inseamna alegatori mai putin la proxima runda de alegeri. Asa, mai bine se simuleaza un transfer catre privat, care concediaza oameni si care devine tap ispasitor, putand ulterior sa fie "nationalizat" de respectivele bunuri, deoarece n-a respectat calendarul investitional asumat la "privatizare". Poate fi acesta un scenariu pentru "privatizarile" simulate in prezent de un guvern social-democrat, care promite masuri social-socialiste pentru muncitori? CFR Marfa pare chiar sablonul perfect pentru asa ceva, mi se pare mie...

      BNR chiar si-ar dori fluxuri mai mari pentru ca atunci va putea actiona si cu parghiile selective asupra capitalului care intra si iese din Romania. Parghiile fiscale sunt cele care disciplineaza capitalul. Romania nu are o strategie economica ci doar o armata de de functionari si ministri strategi dar care nu fac nimic.

      BVB a gresit mult ca nu sa aliniat mai repede la standardele europene dar facand o analiza retrospectiva a fost condusa de CA slabe si piata de capital coordonata de un CNVM corupt, incompetent si depasit de evenimente. 

      A face eficient un domeniu de activitate sau o companie nu inseamna neaparat concedieri. Este vorba de dezvoltare si expansiune. Mai intai trebuiesc taiate si concediate capusele acestor sectoare si companii. 

      Social democrati, liberali, pd-listi, dd-ist s.a.m.d. sunt la fel de corupti si putin interesati de tara si maxim interesati de propriul scaun. CFR marfa e un exemplu de dezinteres total al guvernului cu ce se intampla in companiile unde este reprezentat statul.  

      " Sângele care irigă sistemul economic sunt banii" 

      citat de Paul Samuelson 

    De cate ori a a spus Dumitrascu ca se va lista Nuclearelecrica si la ce termene ? De ce nu va tineti de cuvant ? In presa internationala au aparut zeci de articole cu listarea in luna iunie si apoi in iulie 2013. Acum spuneti ca in septembrie. Poate in septembrie spuneti ca in noiembrie si tot asa. Iar dvs va ganditi la listari duale. Credeti ca si la Londra merge tot cu joaca de-a listatul ?

    eu cred ca investitorii fug de bursa din romania din cauza unor asemenea vorbe fara acoperire, aduca sa tot amani listarea Nuclearelectrica si Romgaz sub tot felul de motive puerile 

    asta duce la neincredere si marii investitori nu stau pregatiti cu banii pana se hotaraste domnul Dumistrascu sa listeze Nuclearelectrica 

    verificati cate termene au fost date, iar acum cand e gata de listare ni se spune ca august e luna moarta

    Oare de ce e luna moarta ? pe alte burse de ce nu e moarta ? 

    1. As cosmetiza putin afirmatia: investitorii nu fug de Romania, ci de lipsa viziunii de dezvoltare economica a ei... Au trecut 23 de ani de cand ne fofilam permanent din acest punct de vedere. Daca am fi vrut, am fi facut exact ce a facut Polonia, avand la inceput o piata de capital chiar mai putin dezvoltata si mai moderna decat a noastra. Insa acolo, la nivelul deciziei politice s-a intamplat un declic, s-a descatusat o viziune de crestere economica, care a imbracat ca o manusa mediul bursier. Investitorii au venit, au vazut, au cumparat, au vandut, au investit, au suplimentat fondurile, au negociat cu autoritatile, etc. Oare decidentii nostri politici vor asta?

    Am mai spus-o: cititorii nostri scriu mai bine decit noi.

    oare listarea duala ajuta Romania prin faptul ca taxele si castigurile obtinute de pe urma listarii vor merge in Polonia sau Anglia ?

    Oare numai acest domn Dumitrascu decide singur cum se face listarea si cand ? Vad ca tot apare cu declaratii de presa care nu au nici o legatura cu realitatatea. 

    De la listarea Hidroelectrica in toamna lui 2013 domnul Dumitrascu a ajuns sa spuna ca Hidroelectrica va fi pregatita pentru listarea din 2014., 

    Oare nu este nimeni sa faca un plan de listari corect si sa se tina de termene ?

    Brokerii romani nu au nici un cuvant de spus ? Cei de la BVB, ASF, guvern, nu vad ca e dezavantajata Romania daca se face listare duala, chiar daca acum se castiga cateva zeci de milioane in plus printr-un eventual pret mai mare ? Pe termen lung pierderile sunt de zeci de ori mai mari prin faptul ca banii din taxe, impozite pe bursa vor fi colectati de Polonia sau Anglia si nu de Romania. Dezvoltarea BVB depinde de aceste listari, iar domnul Dumitrascu ne spune ca ia in calcul alte burse.  

    1. Cat ma bucur ca am emigrat de acolo. Problema e ca majoritatea populatiei este etatista.

      Cum te bucuri ?

      Fericirea ta sta in nefericirea celor ce au ramas.

      Iar problema aia cu majoritatea populatiei ma depaseste . 

      Populatia ramasa voteaza politicieni ca acestia. Da, ma bucur ca am scapat de la rau si am ajuns la bine. Ce sa fac? Sa plang din altruism? Majoritatea: are impresia ca daca statul "pacaleste" si nu privatizeaza, e vreun castig pentru ei. In Ro, oamenii nu pot trai fara stat: toti viseaza sa fure de acolo.

      Te inseli ,prezenta la vot e mai mica de 50 %, legea e facuta sa perpetueze specia numita politician, oamenii traiesc in Romania fara stat, statul nu ii lasa sa traiasca.

      Proportia la vot e mica din lene. Proportia la furat e mare rau. Ia fa un sondaj sa vezi cati viseaza sa se angajeze la stat: ca.sa stea degeaba. Daca votul nu ar fi o obligatie (morala), ci un prilej de lene sau de furt, proportia ar fi 99 %. "lenesi si hoti", asta e definitia, si e istorica, din evul mediu incoace. La vot se manifesta lenea. La furat... Hotia.

      Te inseli din nou, oamenii nu mai merg la vot pentru ca vad ca sunt aceeasi politicieni care fac rocada intre ei la partide deci nu au pe cine vota. uitate cati alesi din parlament si-au pus pe liste sotiile, fiicele, rudele pentru parlamentul european etc. Daca nu am nici un candidat viabil in colegiu de ce sa merg la vot ? Cei care ne conduc de 23 de ani sunt ilegitimi si au ajuns la putere prin frauda . De aceea vor sa perpetueze acest sistem. Logica ta inseamna ca nu este vinovat si trebuie sa mearga la puscarie politicianul corupt ci de vina este votantul care nu si-a exercitat dreptul de-si prin faptul ca nu a votat nu a incalcat nici o lege.

      Sa trieze politicieni buni din cei multi. Sau sa candifeze ei insisi. Dar ei doar isi gasesc scuze. Alegatorii nu sunt mai cinstiti: mu parlamentarii, ci alegatorii dau spags la nash si arunca hartii pe jos. Alte popoare au avut de rezolvat probleme similare si au facut efortul de a cauta solutii, nu scuze. Si-au educat viitorii lideri, viitorii politicieni. Au pus osul ka treaba. Rasplata pt munca lor si pt bunul lor simt este si ca, astazi, imigranti ca mine vin sa le plateasca.pensiile, din munca lor. C'est la vie..

      Iarasi te inseli , sistemul electoral din Romania nu permite o triere obiectiva, partidele sunt corupte, institutiile sunt corupte, e nevoie de timp pentru a iesi din aceasta situatie, Care popoare au avut probleme similare ? Cum si-au educat viitori lideri politicieni ?

      Cand ai fost ultima oara in Romania ? 

      Cum este viata ? Lunga sau scurta ?

      Institutiile si partidele ar fi populate de chinezi, nu de romani. Fara rautate, dar ilustrezi perfect cauza inapoierii romanilor: convingerea lor intima ca ei sunt perfecti, ca e mereu vina altora, ca numai ei au probleme. Baz.

      Incerc sa inteleg realitatea, nu am raspuns la toate problemele, caut sa preiau ce e mai bine de la altii, ma gandesc la viitor si nu uit trecutul, ma straduiesc sa nu fac aceeasi greseala de doua ori- ma consider roman. Romanii nu sunt inapoiati, Romanii nu sunt perfecti, Romanii sunt condusi de alti romani care sunt corupti, despre vina ea nu este numai a romanilor.

      Viata este lunga si avem timp sa rezolvam aceste probleme. 

      Are despre sine o parere la fel de buna cum ai dumneata despre tine. Luat in oarte, fiecare roman se jura ca el nu face nimic rau. Si, totusi, ca in cele 7 paradoxuri ale tatalui lui Bula...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb