Litoral pentru masochişti

Incredibil, dar fierbinte de adevărat! Deşi se plîng pe toate căile că ingraţii ăştia de turişti români au uitat de datoria patriotică de a-şi devora micul şi berea pe plajele naţionale şi dau buzna la vecini, unde este mai bine şi mai civilizat, autorităţile au ajuns să blocheze pur şi simplu drumurile spre litoral. Nu au găsit perioadă mai bună să lucreze la drumuri şi căi ferate decît în plin sezon. În loc să ofere toate condiţiile ca şi turiştii aceia presupuşi puţini care aleg litoralul românesc să aibă condiţii decente de a ajunge la destinaţia de vacanţă, li se opreşte accesul pe amărîta de şosea cu vedere la măgăruşi din Dobrogea. Vrem gropile dinainte, dar măcar să ajungem repede la mare! Nu vrem să ajungem mai repede, ci cel puţin cum era înainte. Acum mergi ce mergi pînă dai de o maşină oprită în spatele alteia, care şi ea este oprită în spatele alteia, şi aceea, la rîndul ei, este după o alta, şi aşa mai departe nu se ştie cît, dar de cele mai multe ori preţ de kilometri de maşini şi ore de aşteptat, cu soarele deasupra capului şi aerul ires-pirabil în nas. Mai era martie, aprilie, mai, dar nu, noi facem lucrări de asfaltare în august. Erau cam necesare, dar decît să blocheze drumurile cînd sînt cel mai circulate, mai bine le lăsau cum erau. Şi cu CFR-ul la fel, tot acum te apuci să modernizezi calea ferată, cînd trenurile duc turişti de zor la mare. Cine ţine cont de întîrzierile din exact mijlocul sezonului? Nu este clar cine şi ce ar cîştiga, dar preţul este enorm şi se datorează uriaşei incompetenţe manageriale, vecină cu sabotajul.

Inutil de spus că în momentul acela înjuri grav, de mama mamelor, fiecare dintre neuronii care te-au îndemnat fie şi o fracţiune de secundă să alegi litoralul româ-nesc. Şi ai destul timp să îţi aminteşti halul în care se prezintă litoralul nostru, ce pare pregătit doar pentru masochişti, mai ales dacă ştiau că aşa este. Personalul de peste tot - hotel, restaurant, discotecă, butic, magazin, chioşc - este indolent şi nepriceput, refuză să gîndească şi să zîmbească, are limitator de implicare pus jos de tot, astfel încît să nu ştie decît să îţi ia banii. Un sejur pe litoralul românesc este o provocare pentru sănătate, la orice colţ şi orice îmbucătură te aşteaptă viruşi şi bacterii ce înfloresc într-o mizerie africană de-a dreptul. Plaja este mică, murdară, plină de scoici şi extrem de aglomerată, plină cu oameni care fac orice să te enerveze. Dotările sînt de tip chioşc, amintind de zorile tranziţiei, şi toate fac zgomot. Plajele noastre sînt mici zone pietonale unde se face comerţ mai degrabă decît plajă. Şi comerţ tot din cel româ-nesc, insistent, jefuitor, chinezesc şi turcesc. Pe plajele româneşti mă simt ostaticul unor oameni pe care altfel i-aş fi ocolit, în special al celor ce ţin să fumeze oriunde, mănîncă, dar mai ales aruncă coceni de porumb oriunde, vorbesc la telefonul mobil fără oprire, deşi este închis, de multe ori, vor spaţiu cu orice preţ şi nu au pic de înţelegere pentru dificultăţile tale sau, şi ceilalţi, care îţi bagă în ochi necesităţile lor. Şi mai este omniprezenta mitocănie, liantul tututor lucrurilor şi înlocuitorul celor ce ar trebui să fie. Este prietenul nostru cel mai prezent, vecinul, aerul, limba şi genetica naţională. Maşinile sunt mitocănie pură, ca şi casele, hainele, ca să nu mai vorbim de burţile, inevitabil etalate la mare. Şi pentru asta să venim pe litoral? Nu neapărat, dar să vedem alternativa. Şi dacă totuşi am făcut opţiunea incredibilă de a da mai mult pentru un astfel de sejur extenuant, în loc să plătesc mai puţin pentru oriunde afară, sînt aspru sancţionat, ba de-a dreptul împiedicat să ajung sau să plec de la marea noastră. Dacă şi-ar fi propus să lucreze în acelaşi timp la drumuri şi la calea ferată, responsabilii noştri de profil nu ar fi reuşit, unii ar fi început mai tîrziu, alţii ar fi renunţat mai repede, din lipsă de nu ştiu ce, şi tot nu ar fi reuşit, şi am fi avut şi noi o uşiţă de scăpare. Aşa, nu mai ajungem la mare, dacă vrem neapărat, decît cu elicopterul prezidenţial, dar şi acela este închiriat doar lui George, fost Gigi, de fapt Gheorghe Becali sau nu ştie să aterizeze decît la "Cireşica", dar nu cea de pe Gheorghiu-Dej, fost şi el tot Gheorghe.

A, ar mai fi o cale, din Bucureşti să treci în Bulgaria pe la Giurgiu, mergi drept spre marea lor şi de acolo faci la stînga, spre România. De fapt, nu mai faci nicăieri, că este absolut păcat ca odată ajuns acolo să mai vrei să calci pe litoralul nostru. Ar fi un nivel de masochism nemaîntîlnit pînă acum, pe care nici patologicul nu şi l-ar explica. Pentru că, odată ajuns pe litoralul bulgăresc, ai parte de tot ce este mai bun, de fapt, normal, în turismul de litoral. Pe scurt, de opusul celor întîlnibile la noi.

Dar nu a fost mereu aşa, a fost o vreme cînd românii erau cei care civilizau litoralul bulgăresc. Este drept că nu ei, ci bulgarii înşişi au făcut staţiunile excepţionale ce se întind la sud de Vama Veche dar ei, la îndrumarea şi pe banii reginei Maria, au făcut Balcicul. Maria a ajuns în sătucul prăfuit la insistenţele lui Alexandru Szathmary, un pictor din lumea artis-tică a cărei regină a fost, fără discuţie. El avea deja un teren cumpărat acolo şi a ţinut să-i împărtăşească suveranei entuziasmul său pentru peisajul acelui colţ uitat de lume. Era, în schimb, şi regina a dovedit-o, des-tul loc pentru cultură, ba chiar un teren fertil pentru creaţie artistică de orice fel, de la pictura dominantă, la arhitectură, singura rămasă să depună mărturie despre vremurile de atunci.

În zilele noastre, mai la nord, aşteptînd în maşina încinsă de căldură, mă gîndesc că avînd la dispoziţie actualii responsabili ai transporturilor, regina nu ar fi ajuns niciodată la Balcic, de fapt nici autorităţile, dar altminteri turiştii, nu ar fi călcat pe acolo. Românii de acum opt decenii nu au privatizat nimic, că nu prea aveau ce, dar nici tarabe nu au ctitorit. Au făcut vile şi un castel. Ce, ăla e castel? Păi ce are Iri sau Ţînţîreanu ce ar fi?

La Balcic, regina a făcut un castel după chipul, asemănarea şi sufletul său: pe malul mării, de un ecletism care te lasă pe gînduri, dacă nu te transpune direct în lumea visărilor romantice. Mult timp am crezut că Balcicul este doar o poveste despre ce tari, frumoşi şi deştepţi erau regii României, dar asta nu înseamnă că aş fi ezitat vreun pic în momentul în care am aflat că o firmă de turism a avut geniala idee de a organiza excursii la Balcic. Fenomenul Balcic e format, de fapt, din două lumi pe care doar regina Maria a reuşit să le unească. Întîi este palatul, de fapt un ansamblu de vile de bun gust, totul în cadrul unei grădini de vis, căreia nu îi lipseşte nimic: cascadă, alei, plante exotice, moară de apă, havuzuri, sculpturi, templu roman, capelă ortodoxă, cruci vechi din toată Româ-nia, cactuşi bătrîni, de 2-3 metri, tocmai buni să-ţi scrijeleşti numele cu litere chirilice. A doua lume este propriu-zis-ul oraş Balcic, la 2-3 kilometri de palat. Pe vremea reginei, oraşul era de un romatism nebun, un colţ de Orient uitat de timp la umbra unei culmi de calcar incredibil de albă. Regina nu s-a mulţumit doar cu contemplarea acelui colţ de rai al tuturor zeilor, ci a facilitat venirea aici a artiştilor plictisiţi de Bucureşti, Paris sau Coasta de Azur. Se pare că România reginei Balcicului este singurul caz din lume în care pictorii şi alţi artişti au fost împroprietăriţi cu pămînt de casă.

Balcicul este un subiect foarte la modă pe piaţa noastră de artă. Un peisaj mare cu case de după care se iţeşte minaretul moscheii, de C. Petrescu Dragoe, pictor care nu a mai apucat să vadă plecarea românilor din Balcic, a fost propus cu 15 milioane şi s-a vîndut cu 38. Un Balcic de Cheller, însă, ajunge la 250 de milioane, precum un altul, propus, dintr-o plăcere sadică, doar cu 92, deşi se ştia că acest pictor este într-o creştere explozivă de cotă. Anul trecut, în aprilie, un Balcic de Kimon Loghi propus cu 45 de milioane s-a vîndut cu 135. Tot în aprilie, dar în 2004, "Bărci la Balcic" de Samuel Mutzner s-a dat cu 90 de milioane, dublul preţului de pornire, iar un "Balcic" de Pallady, provenit din colecţia dr. M. Iliescu, a urcat şi el de la 51 la 85 de milioane. La Monavissa, cel mai tare Balcic este o "Primăvară" de Mützner, vîndută în noiembrie 2004 cu 6.500 de euro, care în lei dă un preţ cam de nivelul recordului Cheller de la Alis. La Monavissa, în schimb, nu s-a dat un peisaj pe care Nicolae Tonitza parcă l-a pictat în balconul hotelului cel nou unde am stat eu la Balcic fără să aud vreun acord de manea, deşi bulgarii sînt mai la sud şi mai accesibili.