Liviu Dragnea vrea propria instanţă

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 12 noiembrie 2018

Liviu Dragnea vrea propria instanţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a supus deciziei Curţii Constituţionale şi a tras la sorţi, vineri, completurile de cinci judecători din cadrul instanţei. Înainte de des-făşurarea procedurii, Liviu Dragnea, şeful PSD, a contestat în instanţă hotărârea ÎCCJ, susţinând că Înalta Curte era obligată să aştepte motivarea deciziei CCR. Liviu Dragnea susţine că decizia CCR nu a fost respectată de ÎCCJ în privinţa completului de cinci judecători ce are pe rol apelul său depus împotriva hotărârii instanţei de fond care l-a condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a judeţului Teleroman. Liderul PSD afirmă că tragerea la sorţi trebuia să se facă numai cu privire la preşedintele completului de judecată, Iulian Dragomir, vicepreşedinte al ÎCCJ. Dragnea susţine că, în loc să procedeze aşa, ÎCCJ a schimbat tot completul, nemenţionând ce îl deranjează din componenţa aces-tuia. Sursele noastre susţin că şeful PSD este nemulţumit de faptul că şi în actualul complet proporţia de 3 la 2 judecători în defavoarea sa este menţinută şi de aceea Dragnea vrea să facă orice pentru a răsturna calculele ieşite chiar şi din tragerea la sorţi.

Cu alte cuvinte, Liviu Dragnea vrea completul lui, instanţa lui, justiţia lui.

În decembrie 1989, în condiţii excepţionale, dar şi precare comparativ cu cele existente astăzi, când ţara noas-tră este un stat membru al Uniunii Europene, a mai vrut cineva propria instanţă. Între zidurile unităţii militare din Târgovişte, fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu nu recunoştea autoritatea jurisdicţională a completului ad-hoc constituit prentru judecarea sa şi a Elenei Ceauşescu, ci dorea să fie trimis în faţa Marii Adunări Naţionale, alcătuită la acea vreme din cei mai reprezentativi membri ai Partidului Comunist Român. La 29 de ani distanţă de la judecata, condamnarea şi executarea cuplului dictatorial, Liviu Drag-nea vrea instanţa lui. Alcătuită din magistraţi care sunt apropiaţi familial de PSD sau care au dat sentinţe favorabile politicienilor acuzaţi de corupţie.

De aceea, se pare că preşedintele PSD este în stare să răstoarne orice sis-tem de drept, orice cutumă, orice lege, numai pentru a avea dreptate.

Matematicianul, fizicianul şi filosoful francez Blaise Pascal spunea că "puterea fără dreptate este tiranică" şi, în consecinţă, puterea nu trebuie să primeze dreptăţii. Poetul francez Jean de la Fontaine, în fabula "Lupul şi mielul", scria: "La raison du plus fort est toujours la meilleure" (dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună), referindu-se la faptul că legile sunt folosite de cei puternici pentru a-şi apăra bogăţiile.

Toate aceste vorbe de mai sus se potrivesc perfect actualei situaţii a liderului PSD, Liviu Dragnea, care se foloseşte de legile modificate de coaliţia PSD-ALDE pentru a-şi face propria dreptate, pentru că el vrea "egalitate, dar nu pentru căţei" (Grigore Alexandrescu, fabula "Câinele şi căţelul").

Oamenii de rând nu îşi pot alege completurile de judecată aşa cum ar dori, se lasă în voia sorţii şi a tragerii la sorţi, pentru că ei nu sunt egali cu Liviu Dragnea.

Scriitorul francez Honore de Balzac spunea că "legile sunt pânze de păianjen prin care muştele mari trec şi cele mici sunt prinse", iar filosoful american John Rawls susţinea: "legile şi instituţiile dintr-o societate - oricâte calităţi ar avea ele - vor trebui părăsite ori cel puţin schimbate dacă nu sunt drepte".

Liderul PSD se foloseşte de legi nedrepte pentru a-şi crea propria dreptate. Dar chiar şi aşa, are o problemă.

Decizia Curţii Constituţionale, pronunţată în 7 noiembrie 2018, este clară: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.207/2018".

Cu alte cuvinte, CCR a spus că trebuie traşi la sorţi toţi membrii completurilor de cinci judecători de la ÎCCJ şi nu doar locul ocupat până acum de drept de vicepreşedintele Iulian Dragomir. Drept pentru care susţinerea lui Liviu Dragnea referitoare la componenţa completului care îi va judeca apelul este nefondată, în contradicţie totală cu decizia CCR.

De asemenea, magistraţii constituţionali au stabilit că tragerea la sorţi trebuie făcută "de îndată". Conform tuturor ediţiilor Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, sensul sintagmei "de îndată" este imediat, acum, numaidecât, acuş, în mare grabă, fără întârziere, pe dată - imediat, iute, repede, urgent. Acelaşi sens al sintagmei este folosit în doctrina juridică şi în jurisprudenţă, care conturează clar termenul "de îndată" şi îi mai adaugă un înţeles: "fără amânare".

Constatăm astfel că, prin tragerea la sorţi efectuată vineri, ÎCCJ a respectat decizia CCR din 7 noiembrie 2018, pentru că a tras la sorţi toţi membrii completurilor de cinci judecători şi a efectuat-o de îndată. Ceea ce pentru Liviu Dragnea reprezintă un nou eşec, care a adus şi o situaţie diferită în apel şi pentru completul care va judeca dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu, unde printre membri se numără şi intransigentul judecător Iulian Dragomir, vicepreşedinte al ÎCCJ.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Comparatia cu procesul lui Ceausescu este nepotrivita. Acela a fost un proces mascarada, dar in care Ceausescu atunci cand a spus ca vrea sa fie judecat de Marea Adunare Nationala, a citat din Constitutia RSR.

    Nu incurcati merele cu bananele. Dragnea cere ceva ce nu este constitutional. Legalitatea primeaza. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb