Lloyds TSB vrea să devină sponsorul principal al Jocurilor Olimpice din anul 2012

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 4 ianuarie 2007

Grupul bancar britanic Lloyds TSB se pregăteşte să devină sponsorul principal al Jocurilor Olimpice din anul 2012, găzduite de Capitala Marii Britanii, cu un contract de sponsorizare de 80 milioane lire sterline (157,8 milioane dolari), potrivit unui articol publicat ieri în cotidianul londonez "Evening Standard", citat de Rompres. Comentând această informaţie, Lloyds a anunţat că analizează mai multe oportunităţi de sponsorizare, dar că va face un anunţ oficial doar în momentul în care acordul este în faza finală. În schimb, Comitetul care se ocupă de organizarea JO Londra 2012 a calificat aceste informaţii drept pură speculaţie.

"Purtăm negocieri cu o gamă largă de parteneri potenţiali şi toa­te discuţiile noastre sunt confidenţiale. Suntem pe cale să anunţăm primul nostru partener important undeva la sfârşitul lunii martie", a declarat purtătoarea de cuvânt a Comitetului.

Organizatorii JO 2012 mizează pe faptul că partenerii vor acoperi o parte importantă din cele două miliarde lire sterline la cât sunt estimate costurile găzduirii de Londra a Jocurilor Olimpice. Printre primele societăţi invitate să devină sponsori oficiali ai JO 2012 au fost băncile şi societăţile de asigurări, urmate de companiile de telecomunicaţii, constructorii auto şi companiile de petrol şi gaze naturale, precum şi firmele de utilităţi. Lloyds nu are în prezent nici un contract important de sponsorizare, însă, anterior, a sponsorizat turneul european anual de rugby. Banca rivală, Barclays, a fost menţionată şi ea drept unul dintre potenţialii sponsori ai JO 2012, având în vedere că manifestarea urmează să se desfăşoare în apropiere de sediul din Londra al Barclays, însă şansele pentru un acord s-au redus semnificativ în luna septembrie a anului trecut, când Barclays a semnat un nou contract de sponsorizare, în valoare de 66 milioane lire sterline, cu Prima Ligă de fotbal din Anglia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb