Municipalitatea sibiană va investi 2,5 milioane de RON pentru amenajarea a 120 de locuri de parcare destinate autoturismelor, taximetrelor şi autocarelor, în imediata vecinătate a centrului istoric. Conform unui proiect de hotărâre, care va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din această săptămână, vor fi amenajate patru zone de parcaj, în perimetrul Bastionul Haller şi fântâna de pe Bulevardul Corneliu Coposu, mai exact sub zidul cetăţii - a treia centură de fortificaţie. Amenajarea parcajului se încadrează în proiectul Primăriei Municipiului Sibiu de organizare a traficului în centrul istoric, care include delimitarea zonelor strict pietonale şi crearea unui sistem de străzi cu sens unic. Potrivit Rompres, iniţiatorii proiectului afirmă că parcarea nu va distruge zona verde, pomii urmând să fie ocoliţi. Cele patru zone de parcări vor fi amenajate pe o suprafaţă totală de 4.100 metri pătraţi şi vor avea 97 de locuri de parcare pentru autoturisme, şase pentru persoane cu handicap, opt pentru autocare şi nouă locuri pentru taximetre. Proiectul va păstra specificul zonei, parcările urmând să fie pavate cu piatră şi bazalt. Pe lângă parcări, primăria va amenaja în zonă şi locuri de joacă pentru copii, locuri de odihnă şi terase.
Locuri de parcare în apropierea centrului istoric al Sibiului
R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 26 iulie 2006