Londra vrea întâlniri zilnice cu UE, pe tema Brexit

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 septembrie 2019

Londra vrea întâlniri zilnice cu UE, pe tema Brexit

UE: "Londra nu a propus, încă, o soluţie satisfăcătoare în vederea unui acord de Brexit"

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi premierul britanic Boris Johnson s-au întâlnit ieri, la Luxemburg, ca să discute pe tema acordului de ieşire a Regatului Unit din UE (Brexit), iar la finalul acesteia Comisia Europeană a informat că Londra nu a propus, încă, o soluţie satisfăcătoare în vederea unui acord de Brexit.

Liderul european a anunţat că şeful Executivului de la Londra nu a prezentat o propunere alternativă pentru evitarea unei frontiere "dure" între Irlanda şi Irlanda de Nord.

Executivul comunitar a precizat: "Preşedintele Juncker a reamintit că este responsabilitatea Regatului Unit să propună soluţii operaţionale din punct de vedere juridic care să fie compatibile cu acordul de retragere din UE. Domnul Juncker a subliniat disponibilitatea Comisiei Europene de a examina dacă astfel de propuneri cores­pund obiectivului «backstop» (plasa de siguranţă nord- irlandeză). Astfel de propuneri încă nu au fost făcute".

Întrevederea de ieri nu a adus vreun progres în discuţiile dintre părţi, iar Johnson a informat că discuţiile cu Bruxelles-ul în privinţa acordului de Brexit vor continua, iar el nu va cere o nouă amânare a ieşirii ţării sale din UE după data prevăzută în acest sens: 31 octombrie.

Potrivit Comisiei, întâlnirea de ieri a avut loc pentru analiza situaţiei actuale şi pentru examinarea paşilor următori, în condiţiile în care cele 27 de state membre UE rămân "unite" în ce priveşte problema Brexitului.

La rândul său, Executivul de la Londra a subliniat că "discuţiile trebuie să se intensifice la nivel politic, iar în curând întâlnirile se vor desfăşura zilnic".

De menţionat că Boris Johnson doreşte eliminarea clauzei din acord privind "plasa de siguranţă" nord-irlandeză, în baza căreia Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală europeană până când va fi găsită o altă soluţie care să împiedice revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord.

La întâlnirea de ieri a mai participat negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.

Liderii Uniunii Europene (UE) i-au cerut lui Boris John­s­on "idei", da­că vrea să finalizeze un acord de Brexit la summitul eu­ropean din 17- 18 octombrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb