Circa 98% din finanţarea economiei noastre este asigurată de bănci, iar restul, de piaţa de capital. În alte ţări, piaţa de capital asigură două treimi din finanţarea economiilor a declarat, ieri, într-o conferinţă, Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.
Domnia sa a precizat: "Piaţa noastră de capital poate şi trebuie să joace un rol mai mare în finanţarea companiilor. Dar banii necesari dezvoltării companiilor trebuie să vină şi din investiţii străine, şi din fonduri europene. Economia per ansamblu trebuie să prospere şi trebuie găsite mecanismele pentru crearea de noi locuri de muncă. Companiile de energetice pot fi un pilon de dezvoltare economică şi au un mare potenţial de creştere".
Oficialul BVB a salutat programul de listări lansat pentru companiile energetice şi apreciază eforturile autorităţilor de a respecta graficul de oferte anunţate pe BVB. Lucian Anghel a adăugat că Bursa face eforturi să atragă şi companii din privat, menţionând în acest context Adeplast, dar şi emisiuni de obligaţiuni.
Lucian Anghel a mai spus: "Datele IPO-ului Nuclearelectrica SA, care se încheie mâine (n.r. astăzi), arată foarte bine. Felicit autorităţile şi apreciez ca benefică măsura de a aloca un procent mai mare pentru persoane fizice. Ca dovadă şi suprasubscrierea foarte mare pe acest segment, Nuclearelectrica atrăgând circa 50 milioane de euro de la persoanele fizice. Sper ca şi la Romgaz micii investitori să aibă alocat un procent mai mare din ofertă pentru că populaţia merită acest lucru".
Preşedintele BVB consideră că societăţile energetice trebuie să aibă un management profesionist, cu o remuneraţie foarte bună ca să poată să fie eficientizate, performante şi să poată reprezenta un pilon al dezvoltării economice: "Actuala lege nu permite remunerarea managerilor cu pachete de acţiuni în cadrul companiilor de stat. Ar trebui schimbată legea pentru că, dacă dai bonus în acţiuni, atunci cu siguranţă că managerii profesionişti vor fi stimulaţi să facă performanţă. În plus, banii din listări trebuie să ajungă la companii pentru proiecte de investiţii. Investiţiile generează creştere economică şi locuri de muncă".
În opinia lui Lucian Anghel, statul trebuie să renunţe la poziţia de acţionar majoritar la companiile pe care le deţine. Domnia sa a dat ca exemplu compania KGHM, cel mai mare producător de cupru din Polonia, a cărui capitalizare a crescut de 10 ori după ce participaţia statului a scăzut sub 50%. În aceste condiţii, pentru stat este mai avantajos să deţină un pachet minoritar în raport cu participaţia majoritară.
Domnul Anghel a conchis: "Este în interesul statului să dezvolte alternative de finanţare, iar bursa este o soluţie. Investiţiile înseamnă locuri de muncă şi nivel de trai. O altă modalitate de finanţare a companiilor sunt bondurile corporative. Până în prezent, prin BVB s-au realizat finanţări prin bonduri corporative de un miliard de lei. Salut intenţia Transelectrica şi Transgaz de a apela la finanţarea printr-un program de obligaţiuni în următorii ani".
Guvernul a limitat, recent, salariile directorilor din companii de stat la un nivel de şase ori salariul mediu brut în ramura respectivă. În aceste condiţii, remuneraţia membrilor executivi ai Consiliului de Administraţie este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară care nu poate depăşi de şase ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îşi desfăşoară activitatea societatea respectivă.
1. Demisia e onorabila !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 20.09.2013, 07:43)
Dupa ce a pierdut timpul si cheltuit banii actionarilor mai bine de un an jumatate presedintele BVB revine cu acelasi "discurs " care nu spune nimic. Bancile au sufocat economia prin finantarea lor camatareasca si fara fundamente economice. 98 % ! Oare bancile nu mai au bani sau au devenit prea fragile ? Lacomia bancilor prin bancile lor mama, a fost fara margini in Romania iar BNR a ezitat mult in aceasta piata a hienelor bancare. La SIF1 avem un exemplu de finantare corporatista ! Acesta sa fie viitorul ? Coafarea creditelor de la Transelectrica nu rezolva problema scurgerilor de capital din companie . Nu remuneratia este problema acestor companii de stat ci controlulsi auditul acestor companii. Bursa a facut eforturi fara rezultate de atragere de companii private. De Adeplast vorbim de ani de zile pentru ca nu avem si alt exemplu !
Noroc cu polonezul de la conducerea BVB, CA si presedintele sunt mediocri !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.09.2013, 23:01)
poate si trebuie...singura?pune mana pe telefon si fa ceva concret...vorbe scumpe mai ai, brokerasule