Lucrările de apă, canal şi drumuri pentru cartierul Henri Coandă au rămas fără finanţare în 2009

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 30 aprilie 2009

Lucrările pentru canalizare, alimentare cu apă şi drumuri exterioare aferente cartierului ANL Henri Coandă din Capitală nu vor primi finanţare nici în acest an, ca urmare a deciziei Consiliului Local al sectorului 1, care a invocat o hotărâre judecătorească pronunţată la sfârşitul anului trecut. Primăria Sectorului 1 ar fi trebuit să finanţeze cu 76,5 milioane euro lucrările de infrastructură la cartierul Henri Coandă, conform Hotărâ­rii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 321/2008. Hotărâ­rea a fost atacată în instanţă de edilii sectorului 1, iar pe 9 decembrie 2008 judecătorii Secţiei a IX-a Contencios Administrativ de la Tribunalul Bucureşti au pronunţat sentinţa civilă nr. 3460, care suspenda prevederile acesteia. "Nu poate obliga Consiliul General un consiliu de sector să finanţeze o lucrare pe care, de altfel, a început-o Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). De altfel, bugetul iniţial pentru lucrare prevedea şi bani pentru utilităţi, dar costurile mai mari ale construcţiilor decât cele estimate iniţial au făcut ca ANL să nu mai finanţeze şi infrastructura", a declarat, pentru NewsIn, consilierul general PNL, Dan Meran. Meran spune că nu era normal ca hotărârea de consiliu să vizeze numai Primăria sectorului 1, ci şi pe cea a oraşului Voluntari, întrucât cartierul Henri Coandă se află pe raza ambelor unităţi administrativ-teritoriale. "Primarul din Voluntari nu are niciun gând să dea vreun ban pentru cartier", susţine con­silierul PNL.

În schimb, cei care au votat hotărârea CGMB spun că ei au dreptate. "Nu există niciun temei legal ca sectorul 1 să nu finanţeze utilităţile fiind vorba de cetăţeni din sector, plătitori de taxe şi impozite", spune viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu. Acesta crede că persoanele care au cumpărat apartamente în cartier ar trebui să dea în judecată primăria de sector pentru a le fi finanţate lucrările la utilităţi.

Hotărârea 321/2008 prevedea ca lucrările de alimentare cu apă, canalizare şi drumuri exterioare să fie terminate în 18 luni, valoarea investiţiei fiind de 76,5 milioane euro, din care ar fi trebuit să se cheltuiască 51 milioane în primul an şi 25,5 milioane euro în al doilea an.

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a anunţat pe 12 mai 2008 că a început procedura de contractare prin credit ipotecar a 72 de apartamente în cartierul Henri Coandă.Cele 72 de apartamente din cartierul Henri Coandă sunt distribuite în două blocuri cu câte trei tronsoane fiecare şi regim de înălţime S+P+3E, respectiv S+P+4E.

Lucrările la cartierul Henri Coandă au început în anul 2004, dar au fost sis­tate până la sfârşitul lui 2006, din cauză că o parte din teren (26,5 hectare) a fost revendicat în instanţă de Ioan Radu Fotino, care a pretins că este moştenitorul familiei Bil­dires­cu, căreia i-a aparţinut terenul înainte de război. Instanţa a stabilit că actele de revendicare erau false, iar lucrările la cartier au fost reluate în 2007.

Ansamblul Henri Coandă se va întinde pe un teren în suprafaţă de 99 hectare, amplasat în partea de nord a Capitalei, în zona complexului Sere Pipera - Aeroportul Băneasa - oraşul Voluntari.

Terenul este împărţit în două zone, aflate în administrarea Primăriei sectorului 1 Bucureşti şi a oraşului Voluntari, judeţul Ilfov.

Din întreaga suprafaţă, 45,9 hectare aparţin sectorului 1 al municipiului Bucuresti, iar alte 53,3 de hectare oraşului Voluntari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb