Actualizare 13:58
Liberalul Ludovic Orban a afirmat astăzi, la ieşirea din sediul DNA, că îşi ''va da tot concursul'' pentru aflarea adevărului, precizând că va da declaraţii în dosarul în care este anchetat pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.
"Am făcut ceea ce era prevăzut să fac. În mod evident că voi da tot concursul pentru aflarea adevărului. (...) Am spus că o să vă dau informaţii în momentul în care dau declaraţii. (...) Voi da declaraţii", a afirmat Orban, potrivit unor surse din presă.
(S.A.)
---------
Actualizare 13:00 După o oră de audieri, Ludovic Orban a părăsit sediul DNA
Ludovic Orban, fostul candidat PNL la Primăria Capitalei, a părăsit sediul DNA, după aproape o oră în care a fost audiat de procurori în dosarul în care se află sub control judiciar, potrivit televiziunilor de ştiri.
" Îmi pare rău că m-am retras, dar sunt un om de onoare, nu accept să candidez decât dacă este lămurită această suspiciune", a spus Ludovic Orban la plecarea de la sediul DNA referiot la retragerea sa din cursa pentru Primăria Capitalei,conform sursei citate.
(D.P.)
----
Actualizare 11:07
Liberalul Ludovic Orban s-a prezentat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat sub control judiciar.
El este acuzat de procurorii DNA de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, după ce, în martie, a contactat un om de afaceri solicitându-i sprijin financiar în campania electorală pentru alegerile locale.
(I.D.)
----
Liberalul Ludovic Orban s-a prezentat joi la Secţia de Poliţie nr 23, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus faţă de acesta măsura unui control judiciar, pe o perioada de 60 de zile.
''Nu dau declaraţii. Am fost prezent aici la ora stabilită pentru a respecta condiţiile controlului judiciar impus. Secţia 23 este secţia la care trebuie să mă prezint conform programului care a fost dispus de procuror şi de secţia de poliţie. (...) Nu am niciun fel de informaţii să furnizez legate de acest dosar'', a declarat acesta conform televiziunilor de ştiri.
Ludovic Orban a refuzat să ofere declaraţii şi cu privire la noul Candidat la Primăria Capitalei propus de Partidul Liberal. ''Nu fac niciun fel de consideraţii asupra candidatului PNL. Este decizia pe care a luat-o Biroul Politic al PNL, ca atare e o decizie pe care o respect'', a spus liberalul.
Ludovic Orban este urmărit penal de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Potrivit procurorilor, Orban a contactat un om de afaceri căruia i-a solicitat ajutior financiar pentru alegerile locale.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2016, 15:40)
Sa o luam pe scurtatura ai cerut sau nu ?