LUDOVIC ORBAN: "Pentru mine, ţara şi partidul nu sunt o abstracţie, ci sunt lucruri cunoscute, vii"

G.B
Politică / 14 septembrie 2021

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat astăzi, la Slobozia, unde şi-a prezentat moţiunea "PNL - Forţa Dreptei", că se consideră 'un copil' al Partidului Naţional Liberal, pentru că şi-a petrecut toată 'viaţa matură" în această formaţiune, care reprezintă pentru el un lucru cunoscut şi viu, nu o abstracţie, potrivit Agerpres.

"Eu sunt, practic, un copil al Partidului Naţional Liberal. Mi-am petrecut aproape toată viaţa matură în Partidul Naţional Liberal. Sunt un om care am crescut alături de cei mai vechi şi care am primit în partid pe cei mai noi. Sunt un om care, practic, m-am dedicat literalmente servirii interesului public şi muncii în cadrul Partidului Naţional Liberal în toată ţara. Nu ştiu dacă există vreun alt lider politic care să cunoască mai bine ţara decât mine. Eu am mers la picior în peste 2.000 de localităţi, cred că sunt 2.300 de localităţi, pe care eu nu că le-am vizitat, am participat la diferite evenimente, campanii. Pentru mine ţara nu este ceva pe care eu îl văd la televizor, la ştiri. Când mă gândesc la o localitate, efectiv am amintiri legate de localitatea respectivă. Pentru mine ţara şi partidul nu sunt o abstracţie, ci sunt lucruri cunoscute, vii", a declarat Orban.

Liderul PNL şi-a amintit că, în momentul în care a preluat conducerea partidului, unora dintre membrii PNL le era ruşine să spună că fac parte din formaţiunea liberală.

"Când am preluat conducerea partidului, partidul era demoralizat, unora dintre membri PNL aproape la era ruşine să spună că sunt membri PNL. Să ne amintim de gafele noastre monumentale, cu Guvernul Cioloş, de Cioloş candidatul nostru la prim-ministru, cum ne fugăreau oamenii prin ţară că umblăm cu poza lui Cioloş. Deşi toată baza partidului spunea 'nu mai faceţi campanie cu Cioloş, faceţi campanie pe PNL', echipa centrală de campanie insista să facem campanie cu Cioloş în faţă. Nu mai vorbesc şi de alte lucruri care ne-au umplut de ridicol în campaniile din 2016. Aproape o mână de oameni avea atunci încredere în capacitatea noastră de a ridica partidul şi de a câştiga", a spus Orban.

El a mai declarat că, în ultimele două luni, imaginea Partidului Naţional Liberal a fost grav afectată.

"De două luni, Partidul Naţional Liberal este afectat grav ca imagine, de două luni suntem în descreştere, ne confruntăm cu o pierdere semnificativă atât a încrederii, cât şi a intenţiei de vot şi din nou, după Congres, va trebui să repornim un proces de recredibilizare, un proces de a recâştiga practic simpatia şi încrederea oamenilor", a mai afirmat Ludovic Orban.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb