O lovitură, două lovituri!

Substantiv comun de gen feminin. Despre care lovitură este vorba? Cea dată statului! Care stat? Presupusul stat de drept numit România. Zic presupus, pentru că aşa spune textul Constituţiei la articolul unu, punctul trei. "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul reprezintă valori supreme..." Este, deci, o presupunere întemeiată. De ce nu este o certitudine? Pentru că, la noi, de cînd e România Românie şi de cînd s-au pomenit constituţiile ca temelie a statului, una stă scris în carte şi alta se deapănă în realitate. Distanţa cea mai mică s-a întregistrat între textul Constituţiei de la 1886 şi realităţile de pînă la 1916. După aceea, ecartul a tot crescut şi a devenit o prăpastie. Un hău fără de margini, în vremurile constituţiilor R.S.R. Astăzi am luat-o din nou, binişor, pe aceleaşi poteci bătătorite mai acum vreo patru-cinci decenii în urmă.

Lovituri la rupere date la gioale statului numit România, chiar de către şi mai ales de către guvernanţii ei, de instituţiile care-i acoperă şi îi îmbuibă cu bani şi privilegii, cel puţin de la proclamarea actualei Constituţii şi pînă azi, sunt nenumărate. Avem azi suficiente motive şi probe, spre exemplu, pentru a constata că cel puţin în cele două mandate Băsescu, în mandatul Iohannis II şi în primul mandat Iliescu, statul nostru a fost doar pe sponci şi mai deloc un stat de drept. Nici vorbă să fie unul social! Cît despre demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii, dreptate şi pluralism este clar pentru oricine că n-a fost nici cînd s-a văzut că nu e, nu e nici acum, cînd nu se vede nici atît! În slovele textului constituţional, da! În realitate, ba!

Acum, cu ocazia ultimelor alegeri prezidenţiale, din nou, fault! De cartonaş roşu, zic unii. De galben, în orice caz, zic cei mai îngăduitori cu "jocul bărbătesc". Din "observator federal", cu scaune rezervate la Tribuna oficială, Curtea Constituţională a României s-a dat de trei ori peste cap şi s-a transformat peste noapte în arbitru de centru, plus comisie centrală de arbitraj, plus T.A.S. Prima dată a validat golul dat de Georgescu în poarta Cotrocenilor, după care s-a dus la V.A.R (sau, mă rog, alte trei litere puse una lîngă alta, cum ar fi...aşa de exemplu, SRI, SIE, SPP etc.) şi a fluierat invers, adică a anulat golul. Nu numai golul, ci tot meciul. Se rejoacă! Cînd? La primăvară, cînd o vrea Ciolacu şi guvernul lui. Şi cu momîia de la Cotroceni, cum rămîne? Rămîne cum s-a stabilit: rămîne!

Celălalt baraj de lovituri date în moalele capului statului de drept numit România a început imediat după isprava Curţii Constituţionale şi poartă marca de neconfundat a firmei "Georgescu and Co". Sigur că, după ce s-a văzut în capul listei pentru turul doi, adevărat doar cu o cincime din voturile exprimate, vreo 2 milioane şi vreo sută de mii, Omul Georgescu a început să viseze frumos. Unii zic chiar să aiureze. Dar nu putem pune bază pe orice bîrfă din tîrg! A început să viseze la fotoliul şi la privilegiile de la Cotroceni. Şi la multe altele care depind de asta. Abrupt şi cu totul neaşteptat i s-a tras preşul de sub picioare şi i s-a luat jucăria din mîini! Insul a început să strige ca din gură de şarpe: hoţii, lovitură de stat! Lucrurile nu s-au oprit, însă, aici. Propaganda care îl susţine necondiţionat i-a pus pe umeri mantia de "Preşedinte Ales". O mantie ţesută din fir invizibil, de către meşterii croitori din povestea împăratului gol. Un concept care nu are nici o acoperire în textele de lege sau constituţionale din România, oricît şi oriunde ai căuta. În consecinţă, sintagma este cel mult "o figură de stil". Una care are însă o uriaşă putere de seducţie şi de a induce în eroare o mulţime de oameni. Iar, dacă este propagată de outleturi media, atunci are caracterul vădit al unui fake de presă, pentru care respectivii răspîndaci ar trebui arătaţi cu degetul şi penalizaţi. Nu sunt! Şi nici Georgescu nu face vreun efort să se debaraseze de sus zisa mantie. Drept este că îi vine ca turnată! Din şaua căluţului de lemn în care a fost urcat, el se comportă ca un soi de Domnul Goe II! Dă cu mingia în capul musafirilor, varsă spirtul peste maşina de cafea încinsă, bate toba cît mai tare prin toată casa şi pe la casele altora, pe unde apucă, să ştie lumea cît este el de voinic şi de roşior. La urmă, varsă chiseaua cu dulceaţă în galoşii nesuferiţilor care l-au luat la rost cu admonestări privind periculoasa îndeletnicire a fumatului, la care s-a nărăvit. Mai nou, Georgescu a trecut la ameninţări. L-a anunţat public pe Iohannis şi deci şi pe noi, că ştie, (el şi cine mai trebuie!) care sunt scheletele din dulapurile de la Cotroceni şi de la Sibiu, ale locatarului prezidenţial şi, dacă nu pleacă de bună voie acum, atunci s-ar putea să-i pară rău. Ori acum ori mai tîrziu, după ce Georgescu o schimba căluţul de lemn cu un bidiviu pur sînge, furnizat de grajdurile SPP-ului. Georgescu nu îl ameninţă doar pe Iohannis, însă, ci şi pe noi, pe toţi ceilalţi care nu-i cîntăm în strună. Vreo 15 milioane şi ceva! Pe toţi ne aşteaptă grătarele încinse ale rugurilor cu care va umple ţara, pe care vom arde de vii pentru a ne ispăşi crunta erezie de a nu îl fi ales pe Georgescu. De a nu fi de acord cu "ideile" lui. Cu "visul lui despre România". Mă rog, la alegere, ne putem bucura şi de binefacerile altor metode de a ajunge pe lumea cealaltă: spînzurători, trageri pe roată, îngropatul de vii, căderea liberă şi fără paraşută din avion sau din helicoper, atîrnarea agonică în cîrlige de abator, sugrumarea cu sîrmă ghimpată, biciuirea pînă la ruperea cărnii de pe oase etc. Împuşcarea este rezervată doar pentru cei puţini. Cei care vor fi miluiţi cu iertare de către Georgescu-înscăunatul. Iertarea păcatelor lumeşti, nu şi a celor împotriva poporului, pentru care nu există izbăvire în veacul vecilor. Amin! Iar asta dacă şi numai dacă nefericiţii şi-au recunoscut erezia public şi au implorat, cu forme în regulă, mila Măriei Sale. Presiunile politice şi atacurile mediatice, organizate de şi sau în numele lui "Georgescu" s-au transformat, între timp, în obiecte contondente ale căror lovituri plouă în fiecare zi asupra justiţiei, a Curţii Constituţionale şi a Preşedintelui, a instituţiilor publice şi a cetăţenilor liberi ai acestei ţări. Tot atîtea lovituri sub centură date statului de drept. Desigur, în numele Statului de Drept!

Nu, morala fabulei nu este nici pentru, nici contra lui Georgescu! Este doar un strigăt disperat de alarmă menit a trezi la realitate, fie şi în aceste ultime ceasuri ale democraţiei noastre şchioape, în care ne ducem viaţa. Un apel adresat celor care încă mai cred că România, în interesul propriei sale supravieţuiri statale, cultural-identitare şi sociale, poate şi trebuie să rămînă un stat de drept, integrat spaţiului euro-atlantic, iar nu agăţat contra naturii şi a istoriei celui euro-asiatic.