Lukoil investeşte şase milioane de dolari în două proiecte de explorare în Iran

Ioana Dogaru
Companii / 25 ianuarie 2016

Grupul rus Lukoil a semnat un acord cu autorităţile de la Teheran pentru două proiecte de explorare în sud-vestul Iranului, transmit FNA şi publicaţia Moscow Times.

Lukoil devine astfel prima companie rusească care îşi reia operaţiunile în Iran după ridicarea sancţiunilor, precizează sursele citate.

Hormoz Qalavand, director al diviziei de explorare la National Iranian Oil Company, a afirmat pentru PressTV că valoarea contractului se ridică la aproximativ şase milioane de dolari, iar Lukoil a început deja să lucreze la cele două proiecte.

În 17 ianuarie, comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015, aminteşte Agerpres.

Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este pe locul patru în privinţa rezervelor de ţiţei. Ridicarea sancţiunilor permite giganţilor energetici străini să revină în Iran.

Total SA, Royal Dutch Shell Plc şi Lukoil PJSC sunt printre companiile care au selectat în noiembrie zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale pe care vor să le dezvolte în Iran - ţară ale cărei rezerve de petrol se situează pe locul patru la nivel mondial - după ce autorităţile de la Teheran le-au prezentat investitorilor proiecte în valoare de 30 miliarde de dolari, precizează sursa citată.

Autorităţile iraniene vor acorda firmelor interesate posibilitatea de a investi în 70 de proiecte din domeniul petrolului şi gazelor naturale, evaluate la 30 miliarde de dolari, transmit FNA şi publicaţia Moscow Times.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb