"Lumea Rusă" este o bombă cu ceas

Mergând pe modelul, la fel de nefericit şi la fel de periculos, al aşa-zisului "excepţionalism american", iată că, de câteva zile, şi Federaţia Rusă şi-a definit pentru viitor strategia de politică externă drept "Lumea Rusă". Departe de a însemna nimic, cum pretinde într-o amplă analiză Armand Goşu, "Lumea Rusă" reprezintă, cel puţin în opinia mea, o bombă cu ceas. O bombă geopolitică. Căreia trebuie să-i acordăm întreaga atenţie.

Nu mă număr printre rusologi sau sovietologi. Nu sunt un expert în materie. Şi nici măcar un amator. Şi nu pretind că mă pot compara cu Armand Goşu, care este considerat o somitate în materie. Pe de altă parte, încerc să văd pădurea dincolo de copaci. Şi să nu tratez drept "un nimic" un nou concept geopolitic asumat de Federaţia Rusă în mod oficial drept o direcţie prioritară a politicii sale externe, un concept care a ieşit din retortele Kremlinului încă din anul 2000, lansat fiind la apă nu de un neica nimeni, ci de Vladimir Surkov, consilierul şi ideologul lui Vladimir Putin în materie de politică externă şi care de câteva zile devine nu numai un document, ci şi un instrument oficial prin care Moscova operează în raport cu celelalte entităţi statale de pe planetă.

"Lumea Rusă", în modul în care este definită, îi vizează pe toţi cei care vorbesc şi gândesc ruseşte, oriunde s-ar afla ei pe mapamond. Pe toţi cei care apreciază cultura rusă. Care văd în modelul rusesc o alternativă. Care îl respectă pe Putin. Şi, în fine, care se tem de armele Rusiei. Toţi cei care, într-o formă sau alta, încap în această pălărie sunt parte a "Lumii Ruse" şi urmează să fie protejaţi de statul condus de Vladimir Putin, oriunde s-ar afla ei pe glob.

Conform modului în care este definită "Lumea Rusă", ea acoperă întreaga planetă. Voi lua cazul meu. Deşi ştiu cât de cât să mă exprim în limba rusă, nu sunt totuşi un vorbitor. Din această perspectivă, nu fac parte din "Lumea Rusă". Nu-l respect pe Vladimir Putin. Şi nu văd în modelul rusesc o alternativă. Aparent, sunt exclus din ecuaţie. În aceaşi timp, mărturisesc - şi nu este pentru prima dată - că admir cultura rusă, în sensul ei cel mai larg. Şi mai fac precizarea că mă tem de armele ruşilor. În consecinţă, vreau, nu vreau, îmi place sau nu-mi place, fac şi eu parte din "Lumea Rusă" . Dacă domnul Vladimir Putin simte că sunt ameninţat, îşi poate trimite liniştit diviziile în România, pentru a mă proteja. Cunosc de asemenea destul de mulţi concetăţeni, în opinia mea periculos de mulţi, care, oripilaţi de efectele din ultimii 30 de ani ale lumii unipolare, tânjesc după bipolarism sau multipolarism şi, în acest sens, văd în Federaţia Rusă o alternativă. Aplaudă căzneala Kremlinului de a construi un pol de putere opus celui din jurul Washingtonului. Oare toţi aceştia, alături de sutele de mii, dacă nu cumva milioanele de concetăţeni, care nu numai că admiră cultura rusă, dar au asimilat chiar o parte din ea, or fi o componentă a Moscovei? Dacă aşa stau lucrurile, dacă Vladimir Putin se ia pe sine însuşi în serios, iar eu cred că se ia, atunci noi, oriunde ne-am afla în această lume, şi cu atât mai mult dacă soarta ne-a înşurubat în proximitatea Federaţiei Ruse, ar trebui să ne temem pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Pentru că oricând, în numele "Lumii Ruse", statul al cărui cetăţean sunt ar putea fi atacat pentru ca unii ca mine, care apreciază cultura rusă, sau unii care sunt atât de naivi încât îl admiră pe Vladimir Putin să poată fi salvaţi de toţi ceilalţi. Şi eventual să fim salvaţi chiar împotriva propriei noastre conştiinţe, viziuni şi concepţii asupra statului suveran sau a ordinii mondiale.