LUXEMBURG Migraţia şi situaţia din Siria, pe agenda reuniunii CAE

Ioana Dogaru
Politică / 12 octombrie 2015

Actualizare 20:30 Bogdan Aurescu: "Acţiunile Rusiei în Siria au impact negativ în radicalizarea mişcării teroriste"

Acţiunile Rusiei în Siria au un impact negativ în ceea ce priveşte radicalizarea teroristă în regiune, iar implicarea rusă în acest stat şi efectele sale nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia din Ucraina, a declarat ministrul Bogdan Aurescu astăzi în cadrul reuniunii Consiliului de Afaceri Externe (CAE) de la Luxemburg, informează un comunicat de presă al MAE remis redacţiei.

"Bogdan Aurescu a menţionat că obiectivul combaterii Daesh (Statul Islamic, n.r.) şi grupărilor afiliate Al Qaida este o obligaţie a întregii comunităţi internaţionale, care trebuie să acţioneze de o manieră coordonată, iar acest obiectiv este o oportunitate pe care Rusia trebuie să o valorifice şi nu să o utilizeze pentru propria agendă geostrategică. Nu în ultimul rând, ministrul a arătat că implicarea rusă în Siria şi efectele sale nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia din Ucraina", se arată în comunicat.

Aurescu a declarat la Luxemburg că ţara noastră susţine cu fermitate găsirea unei căi politice pentru rezolvarea conflictului din Siria.

"România este gata să se implice activ în facilitarea dialogului, inclusiv prin folosirea ambasadei noastre la Damasc, care este funcţională. Ţara noastră sprijină activitatea şi planul Emisarului Special al ONU, Staffan de Mistura, pentru soluţionarea conflictului sirian. Am arătat la reuniunea ministerială UE de la New York că participarea tuturor părţilor la grupurile de lucru propuse de Emisar este un test pentru voinţa lor de implicare în negocieri. Este îngrijorător că, din cauza acţiunilor Rusiei, opoziţia moderată a arătat recent că nu doreşte să participe la activitatea grupurilor de lucru înainte de încetarea intervenţiei ruse în Siria", a afirmat ministrul de externe.

În ceea ce priveşte situaţia din Libia, oficialul român a salutat "rezultatul de etapă" al negocierilor politice din Libia şi a arătat că acordul politic pentru formarea unui guvern de uniune naţională reprezintă "un moment esenţial al procesului de reinstaurare a păcii, securităţii şi stabilităţii Libiei şi în regiune". Potrivit acestuia, este necesară o contribuţie importantă în perioada următoare a comunităţii internaţionale. Astfel, ministrul român de Externe consideră că "UE trebuie să acorde sprijinul financiar şi asistenţa necesară pentru consolidarea statului libian", precizează comunicatul.

MAE transmite şi faptul că şeful diplomaţiei române a subliniat necesitatea unui mesaj puternic al UE pentru unitatea şi integritatea teritorială a Libiei.

Pe de altă parte, referindu-se la tema migraţiei, Aurescu s-a pronunţat pentru elaborarea unei strategii "ample, cuprinzătoare" cu măsuri de natură economică, socială şi educaţională în ţările de origine, gestionarea crizelor din aceste state şi stabilizarea post-conflict. În privinţa răspunsului la situaţia umanitară, "ministrul Aurescu a arătat că România este solidară cu eforturile UE şi cele internaţionale", se arată în comunicat.

"Astfel, Bogdan Aurescu a amintit contribuţia financiară a României la UNHCR (Înaltul Comisariat ONU pentru refugiaţi, n.r.), în valoare de 200.000 de dolari în perioada 2016-2017, şi cea la Programul Alimentar Mondial, în valoare de 300.000 de euro în perioada 2015-2017, dar şi recentul ajutor umanitar în valoare de 250.000 de dolari acordat Iordaniei de Guvernul României la începutul acestei luni şi ajutorul umanitar de urgenţă pentru Republica Serbia în valoare de aproximativ 200.000 de euro, acordat de Guvernul României în urma cererii de asistenţă formulate de către autorităţile sârbe către Comisia Europeană pentru Ajutor Umanitar şi Protecţie Civilă", precizează MAE.

(S.A.)

---------

Actualizare 17:30 UE solicită Rusiei "să înceteze imediat" loviturile aeriene asupra opoziţiei moderate din Siria

Miniştrii de externe din Uniunea Europeană au solicitat astăzi Rusiei "să înceteze imediat" loviturile aviaţiei sale militare care vizează poziţiile opoziţiei moderate din Siria, transmite dpa-international.com.

"Recentele atacuri militare ale Rusiei, care merg dincolo de poziţiile ISIS şi ale altor grupări teroriste identificate de ONU, precum şi cele asupra opoziţiei moderate, produc o profundă îngrijorare şi trebuie să înceteze imediat", au declarat miniştrii într-o declaraţie comună adoptată în timpul discuţiilor din Luxemburg.

Vladimir Putin a declarat duminică că armata sa intervine în Siria pentru a "stabiliza autorităţile legitime şi a crea condiţiile pentru realizarea unui compromis politic".

"În contextul în care criza se intensifică, devine tot mai urgentă găsirea unei soluţii durabile pentru a pune capăt conflictului", se adaugă în textul declaraţiei.

Semnatarii solicită "un proces condus de sirieni" care să ducă la "o tranziţie paşnică şi incluzivă", fără a menţiona totuşi dacă Bashar al-Assad ar trebui să fie un actor al acestei tranziţii. Totuşi, miniştrii au căzut de acord în declaraţia lor că regimul condus de al-Assad are "cea mai mare vină" pentru victimile şi strămutările cauzate de conflictul din Siria.

"Nu poate exista o pace trainică în Siria sub actuala conducere", au concluzionat miniştrii.

(S.A.)

---------

Actualizare 15:15 Miniştrii de Externe din cadrul UE caută o poziţie comună privind criza din Siria

Miniştrii de Externe din cadrul Uniunii Europene vor dezbate astăzi modalităţi de rezolvare a conflictului din Siria, pe fondul îngrijorărilor despre implicarea militară a Rusiei şi incertitudinii privind viitorul rol al preşedintelui Bashar al-Assad, informează dpa-international.com.

Conflictul din Siria a ucis cel puţin 250.000 de oameni din 2011, potrivit ONU. Peste jumătate din populaţia ţării de 22,4 milioane de persoane de dinainte de război a fost strămutată la nivel intern sau peste hotare.

Anul acesta, agravarea condiţiilor în taberele de refugiaţi a determinat un număr fără precedent de sirieni să caute azil în interiorul UE, fapt ce a declanşat cea mai mari criză a imigraţiei de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Siria "este în criză de mult timp, însă problema imigraţiei a adus această criză acasă pentru toţi cetăţenii noştri într-un mod foarte practic şi semnificativ", a declarat un diplomat UE săptămâna trecută, sub protecţia anonimatului.

Blocul comunitar susţine eforturile coordonate de ONU privind negocierea unei soluţii politice, precum şi lupta condusă de o coaliţie internaţională împotriva grupării Statul Islamic (ISIS), care a ocupat teritorii extinse din ţară.

Diplomaţia internaţională din jurul conflictului din Siria a ajuns într-o nouă fază pe data de 30 septembrie, când autorităţile de la Moscova au lansat o campanie aeriană care a ţintit în aparenţă gruparea ISIS. Cu toate acestea, guvernele din Occident sunt de părere că Rusia, un aliat al lui al-Assad, ţinteşte oponenţi ai regimului acestuia.

Tensiunile sunt deja mari între Moscova şi Bruxelles, în ceea ce priveşte conflictul din estul Ucrainei, problemă care nu se află în mod oficial pe agenda discuţiilor de luni.

O "recalculare" are loc acum în interiorul UE privind Siria, a spus diplomatul, adăugând: "Nu putem elabora abordarea noastră la această criză limitându-ne la... relaţia cu Rusia".

Statele membre sunt, de asemenea, nehotărâte în ceea ce priveşte rolul lui al-Assad într-o viitoare tranziţie politică.

În interiorul Europei, există un "consens că al-Assad nu va fi parte din guvernarea viitoare a Siriei", a spus vineri un oficial UE. Unele state membre, inclusiv Germania, consideră însă că acest regim trebuie inclus în negocierile privind viitorul ţării.

"Aranjamentele flexibile de tranziţie" i-ar putea permite lui Assad să rămână la putere în timpul "unui stadiu de tranziţie definit în mod clar", a spus diplomatul UE săptămâna trecută, adăugând că nu crede că există vreun dezacord printre statele membre asupra acestui aspect.

Discuţiile de astăzi urmează unei întâlniri informale a miniştrilor de externe ai UE care a avut loc în marja Adunării Generale a ONU de la New York, la începutul lunii.

(S.A.)

----------

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, va participa, luni, la Luxemburg, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), pe a cărui agendă figurează şi dimensiunea de politică externă a dosarului migraţiei, tema fiind abordată în perspectiva Summit-ului de la Valletta, care va avea loc în noiembrie, potrivit unui comunicat MAE.

Pe agenda CAE cuprinde subiecte precum Libia, Siria, dimensiunea de politică externă a dosarului migraţiei şi relaţiile UE cu statele din Africa, Caraibe şi Pacific, în condiţiile expirării Acordului Cotonou în 2020, se precizează în comunicat.

"Miniştrii vor avea un scurt schimb de opinii asupra finalizării acordului politic pentru formarea unui guvern de uniune naţională şi implicaţiilor acestuia pentru viitorul Libiei şi vor analiza contextul din Siria, în continuarea discuţiilor avute la New York în cadrul reuniunii ministeriale informale «UE 28», din marja Adunării generale a ONU şi în lumina ultimelor evoluţii înregistrate în regiune", menţionează sursa citată.

Tema migraţiei va fi abordată în perspectiva Summit-ului de la Valletta (Malta), care va avea loc în noiembrie 2015, se precizează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb