"Macofil Târgu Jiu" şi-ar putea majora capitalul social până la 14,6 milioane lei

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 octombrie 2007

Acţionarii producătorului de materiale de construcţii şi filtre Macofil Târgu Jiu (MACO) au decis majorarea capitalului social cu 13,8 milioane lei, până la 14,6 milioane lei, prin aport în natură al acţionarului majoritar şi aport în numerar pentru restul acţionarilor, a informat joi compania.

În convocatorul din data de 5 septembrie, conducerea companiei propunea acţionarilor emiterea a 2,86 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei şi un preţ de subscriere egal cu valoarea nominală.

Acţionarii au hotărât, însă, în cadul şedinţei din 17 octombrie, emiterea unui număr de 621.200 acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei, dar cu un preţ de subscriere de 22,35 lei pe acţiune, din care 19,85 lei reprezintă prima de emisiune.

În aceeaşi şedinţă, s-a mai hotărât ca un număr de 319.852 acţiuni, în valoare totală de 7,14 milioane lei, să fie acordate acţionarului majoritar al companiei, Ion Pătruţ, în baza aportului în natură din partea acestuia, cu un teren care se află în folosinţa Macofil. Terenul este situat în Târgu Jiu, are o suprafaţă de 152.100 mp şi a fost evaluat de către Eurocav Consulting SRL.

Restul de 301.400 acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei, vor putea fi subscrise de către ceilalţi acţionari la un preţ de 22,35 lei, din care 19,85 reprezintă prima de emisiune. Astfel acţionarii înregistraţi la data de 31 octombrie vor putea subscrie 2,136 acţiuni noi pentru fiecare acţiune deţinută.

Macofil Târgu Jiu are un capital social de 725.163 lei, divizat în 290.065 acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei. Acţionarul majoritar al Macofil este Ion Pătruţ, care deţine 51,61% din capitalul social, în vreme ce SIF Muntenia controlează 10,46% din totalul acţiunilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb