Activitatea în sectorul privat din Franţa a înregistrat o expansiune peste aşteptări în ianuarie 2017, pe fondul creşterii activităţii din servicii. Indicele PMI agregat al activităţii a crescut până la 53,8, cel mai ridicat nivel din ultimele 67 de luni, de la 53,1 în luna precedentă (o valoare sub 50 arată contracţie), în condiţiile în care indicele sectorului serviciilor a crescut până la 53,9, de la 52,9 în luna anterioară. Activitatea din industria prelucrătoare s-a temperat uşor, indicele corespunzător înregistrând valoarea de 53,4, faţă de 53,5 în luna precedentă. Expansiunea activităţii din sectorul privat a avut loc pe fondul celei mai rapide creşteri a preţurilor materiilor prime din ultimii 5 ani şi a unei scăderi a preţurilor produselor finite.
(sursa: IHS Markit)
Activitatea în sectorul privat din Germania s-a temperat neaşteptat în ianuarie 2017, pe fondul temperării activităţii din servicii. Indicele agregat al activităţii a scăzut până la 54,7, cel mai redus nivel din ultimele 4 luni, de la 55,2 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele activităţii din servicii a scăzut până la 53,2, de la 54,3 în luna anterioară. Indicele activităţii din industria prelucrătoare a crescut până la 56,5, cel mai ridicat nivel din ultimele 36 de luni, de la 55,6 în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri a indicelui producţiei până la 57,6, de la 57 în decembrie 2016. Temperarea activităţii din sectorul privat a avut loc pe fondul celei mai puternice creşteri a preţurilor materiilor prime din ultimii 5 ani şi jumătate şi a unei creşteri uşoare a preţurilor produselor finite.
(sursa: IHS Markit)
Preţurile de consum din Canada şi-au accelerat creşterea anuală în decembrie 2016, până la 1,5%, de la 1,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%, după un declin de 0,4% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat declinul anual până la 1,3%, de la 0,7% în luna precedentă, în condiţiile unei stagnări lunare, iar preţurile utilităţilor şi-au menţinut creşterea anuală la 2,1%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%. Indicele core al preţurilor şi-a accelerat creşterea anuală până la 1,8%, de la 1,7% în luna precedentă, în condiţiile unei noi scăderi lunare de 0,4%.
(sursa: StatCan)
Vânzările retail din Canada şi-au temperat creşterea anuală în noiembrie 2016, până la 3%, de la 4% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare sub aşteptări, de 0,2%, după un avans de 1,2% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare şi-au temperat creşterea anuală până la 0,7%, de la 2,7% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,5%, iar vânzările de combustibili auto au crescut cu o rată anuală de 3,1%, după o creştere de 2,7% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1%.
(sursa: StatCan)
Preţurile locuinţelor din Olanda şi-au accelerat creşterea anuală în decembrie 2016, până la 6,7%, de la 6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, după un avans de 0,5% în luna anterioară. Numărul tranzacţiilor a crescut cu o rată anuală de 17,2%, pe fondul unei creşteri lunare de 38,5%, în condiţiile unei creşteri a preţului mediu cu 5,7% faţă de decembrie 2015, până la 246.511 euro.
(sursa: CBS)
Preţurile producătorilor industriali din Finlanda şi-au accelerat creşterea anuală în decembrie 2016, până la 2,4%, de la 0,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,8%, după un avans de 0,6% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au crescut cu o rată anuală de 1,9%, după o scădere de 0,1% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,1%, iar preţurile energiei şi-au temperat creşterea anuală până la 6,6%, de la 7% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 2,5%.
(sursa: Statistics Finland)