MACRO NEWSLETTER 27 Iulie 2015

Ziarul BURSA #Internaţional / 27 iulie 2015

MACRO NEWSLETTER 27 Iulie 2015

Activitatea în sectorul privat din Franţa a înregistrat o expansiune sub aşteptări în iulie 2015, pe fondul contracţiei din industria prelucrătoare. Indicele PMI agregat al activităţii a scăzut până la 51,5, de la 53,3 în luna precedentă (o valoare sub 50 arată contracţie), în condiţiile în care indicele sectorului serviciilor a scăzut până la 52, de la 54,1, cel mai redus nivel din ultimele 3 luni. Indicele activităţii din industria prelucrătoare a scăzut până la 49,6, de la 50,7 în iunie 2015. Temperarea activităţii din sectorul privat a avut loc pe fondul accentuării presiunii asupra marjelor de profit, în condiţiile creşterii preţurilor materiilor prime şi a unei noi scăderi a preţurilor produselor finite.

(sursa: Markit Economics)

Activitatea în sectorul privat din Germania a înregistrat o expansiune sub aşteptări în iulie 2015, conform valorilor preliminare ale indicilor PMI de la Markit Economics, pe fondul scăderii indicelui activităţii din servicii până la 53,7, cel mai redus nivel din ultimele două luni, de la 53,8 în luna precedentă. Indicele activităţii din industria prelucrătoare a scăzut până la 51,5, de la 51,9 în luna anterioară (o valoare peste 50 arată expansiune), în condiţiile în care indicele producţiei a scăzut până la 52,8, de la 53,6 în luna anterioară. Expansiunea activităţii din sectorul privat a avut loc pe fondul declinului marjelor de profit, în condiţiile creşterii preţurilor materiilor prime şi a stagnării preţurilor produselor finite.

(sursa: Markit Economics)

Numărul cererilor iniţiale pentru ajutorul de şomaj din SUA a scăzut peste aşteptări în săptămâna încheiată la 18 iulie 2015, până la 255 de mii, cel mai redus nivel din noiembrie 1973, de la 281 de mii în săptămâna precedentă, conform datelor ajustate pentru sezonalitate. Conform datelor neajustate, numărul cererilor a scăzut cu circa 81.000, până la 262.981.

(sursa: Departamentul Muncii din SUA)

Producţia industrială din Finlanda şi-a accelerat declinul anual în luna mai 2015, până la 5,1%, de la 3,8% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,7%, după o stagnare în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare şi-a accelerat declinul anual până la 5,1%, de la 4,3% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,6%, iar producţia de energie a scăzut cu o rată anuală de 0,5%, după un avans de 4,1% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 4,1%.

(sursa: Finland Statistics)

Producţia industrială din Austria şi-a menţinut creşterea anuală la 0,7% în luna mai 2015, pe fondul unei scăderi lunare de 0,8%, după o stagnare în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare şi-a temperat acceleraţia anuală până la 1,8%, de la 0,8% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%, iar producţia de energie a crescut cu o rată anuală de 2,1%, după un avans de 6,7% în luna anterioară, pe fondul unui declin lunar de 1,4%.

(sursa: Statistik Austria)

Încrederea în economia Cehiei a scăzut uşor în iulie 2015, pe fondul declinului încrederii la nivelul companiilor şi consumatorilor. Indicele agregat al încrederii a scăzut până la 11,1, de la 12,1 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele încrederii companiilor a scăzut până la 13,6, de la 14,7 în luna anterioară, iar indicele încrederii consumatorilor a scăzut cu 0,7 puncte, până la 1,3, de la 2 în luna precedentă.

(sursa: CZSO)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb