Macron nu vede un "consens posibil" cu Turcia pe tema definirii terorismului

M.A.
Internaţional / 4 decembrie 2019

Emmanuel Macron

Emmanuel Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat, miercuri, că "nu este posibil un consens" cu Turcia pe tema definirii terorismului, într-o conferinţă de presă, la finalul summitului NATO de la Watford, la periferia Londrei, relatează AFP.

"Eu nu văd un consens posibil", a declarat acesta, în contextul în care Turcia a lansat o ofensivă în Siria împotriva unor grupări kurde siriene prezente la frontiera turco-siriană, pe care Ankara le consideră teroriste, informează News.ro.

Aceste grupări kurde siriene au susţinut coaliţia internaţională antijihadistă condusă de Statele Unite în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI) şi altor organizaţii jihadiste.

"Este clar că nu suntem de acord să clasificăm ca grupare teroristă YPG (Unităţile Protecţiei Poporului) şi PYD (Partidul Uniunii Democratice), iar eu cred că asupra acestui lucru există un consens", a declarat el, referindu-se la omologii săi din cadrul NATO, mai puţin preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan.

Şeful statului francez a precizat: "Noi luptăm împotriva PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) şi tuturor celor care desfăşoară activităţi teroriste împotriva Turciei, în mod foarte clar, însă noi nu facem această scurtătură sau această agregare pe care o doreşte Turcia între aceste diverse grupări politice şi sau militare, Aşadar există un dezacord, el nu a fost ridicat".

PKK, o organizaţie separatistă kurdă, care luptă de decenii împotriva puterii centrale turce, este clasată organizaţie teroristă de către Turcia, dar şi de alte ţări, inclusiv Franţa şi Statele Unite.

Potrivit sursei citate, relaţiile între Paris şi Ankara s-au tensionat după lansarea în octombrie a unei ofensive turce în nordul Siriei împotriva miliţiei kurde siriene YPG, un aliat-cheie în lupta împotriva SI.

Turcia este foarte nemulţumită de susţinerea de către Fraţa a Forţelor Democratice Siriene (FDS), din care fac parte YPG, considerate de Ankara drept o prelungire a PKK.

O întâlnire, marţi seara, între Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, înaintea summitului NATO, nu a permis ridicarea "tuturor ambiguităţilor", consideră Macron.

Şeful statului francez i-a invitat la Pau, în sud-vestul Franţei, la 16 decembrie, pe preşedinţii celor cinci ţări din Sahel, pentru a-şi "clarifica şi prezenta oficial cererile adresate Franţei" cu privire la prezenţa militară franceză antiteroristă în Sahel, a anunţat Macron miercuri la finalul summitului NATO.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb