Ministrul rus de Externe a calificat astăzi drept "cinice" cererile SUA de reluare a inspecţiilor în cadrul tratatului de control al armelor nucleare Noul START (New START/Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice), având în vedere sprijinul acordat de Washington Ucrainei, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
În acelaşi timp, potrivit EFE, diplomaţia rusă a respins categoric acuzaţiile SUA cu privire la nerespectarea de către Moscova a Noului START, ultimul tratat nuclear între cele două puteri, prin nepermiterea tehnicienilor americani să efectueze inspecţii pe teritoriul Rusiei.
În remarcile publicate de agenţiile de presă ruse, MAE rus avertizează că acţiunile Washingtonului faţă de Rusia comportă un "risc real" al unei ciocniri militare directe între cele două puteri nucleare..
"Partea rusă respinge categoric acuzaţiile reprezentanţilor SUA privind "nerespectarea" de către ţara noastră a Noului START", precizează Ministerul rus de Externe într-un comunicat.
Discuţii între Moscova şi Washington privind reluarea inspecţiilor în cadrul Tratatului New START au fost programate pentru luna noiembrie trecut, dar au fost anulate în ultimul moment.
Acest tratat este ultimul pact privind controlul armelor nucleare care a rămas în vigoare între SUA şi Rusia.
Noul START, pe care preşedinţii american şi cel rus Joe Biden şi Vladimir Putin au convenit acum doi ani să-l extindă până în 2026, limitează arsenalele nucleare ale celor două state la 800 lansatoare şi 1550 de focoase fiecare.
Anterior, Washingtonul specificase că Rusia împiedică SUA , din august 2022, să desfăşoare inspecţiile prevăzute în tratat.