Actualizare 20:10 MAE: Numărul românilor reţinuţi în Ungaria a crescut la 18
În prezent, 18 cetăţeni români sunt reţinuţi în Ungaria pentru trafic de persoane, după ce la cele 16 persoane reţinute în zilele de 26 şi 27 august li s-au mai adăugat două care se află în arest la Szeged, respectiv în Fejer, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Raluca Lunculescu, transmit surse din presă.
În prezent, 18 cetăţeni români sunt reţinuţi în Ungaria pentru trafic de persoane, după ce la cele 16 persoane reţinute în zilele de 26 şi 27 august li s-au mai adăugat două care se află în arest la Szeged, respectiv în Fejer, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Raluca Lunculescu, transmit surse din presă.
"A fost un accident pe autostrada M5 din Ungaria. Şoferul implicat în acest accident, care este cetăţean român, în maşina căruia s-au găsit mai multe persoane, a fost reţinut, este cercetat pentru trafic de persoane. A fost doar uşor rănit, transportat într-o primă fază la spital, ulterior a fost reţinut şi cercetat pentru trafic de persoane. Mai avem un caz în Fejer, unde, de asemenea, un român a fost reţinut şi este cercetat pentru trafic de persoane", a spus Raluca Lunculescu.
Ea a precizat că şoferul implicat în accidentul de pe autostrada M5 este reţinut la Szeged.
Purtătorul de cuvânt al MAE a amintit că la Budapesta, în seara de 26 august, patru cetăţeni români au fost reţinuţi şi cercetaţi pentru trafic de persoane, iar pe 27 august, alţi 12 au fost reţinuţi în acelaşi oraş şi sunt cercetaţi pentru aceleaşi acuzaţii.
(S.A.)
-------------
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă remis redacţiei, că Ambasada României la Budapesta a fost informată astăzi, de către poliţia ungară, privind faptul că patru cetăţeni români au fost reţinuţi la data de 26 august în Budapesta, fiind cercetaţi pentru trafic de persoane.
Potrivit informării poliţiei ungare, cei patru cetăţeni români vor fi audiaţi în cursul zilei de astăzi.
Conform poliţiei ungare, în cursul zilei de ieri, alţi 12 cetăţeni români suspectaţi de trafic de persoane au fost reţinuţi şi audiaţi de autorităţile ungare, cu propunerea de arestare preventivă.
În prezent, toţi cei 16 cetăţeni români se află în arestul poliţiei din Budapesta.
"Până în acest moment, niciun cetăţean român nu a solicitat asistenţă consulară", a declarat MAE.
Ambasada României la Budapesta a anunţat că monitorizează cazul şi că menţine legătura cu autorităţile ungare în vederea obţinerii unor elemente de noutate privind situaţia juridică a cetăţenilor români, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor legale.