Care este deosebirea dintre fantasticul întâmplărilor din basme şi capitalul bancar? Niciuna! De fapt, comparaţia s-ar putea să nu fie tocmai potrivită, deoarece există o doză semnificativă de realism în basme.
Criza financiară globală ne-a demonstrat, însă, că nu acelaşi lucru se poate spune şi despre capitalul băncilor, în special al celor cu mare expunere internaţională.
Anii de criză au determinat creşterea semnificativă a unei poziţii bilanţiere speciale în activele băncilor, cunoscută sub numele de "active din taxe amânate" (n.a. DTA, Deferred Tax Assets). Acestea apar ca urmare a pierderilor înregistrate în perioadele precedente, dar care au o probabilitate ridicată de recuperare în viitor, fiind posibilă utilizarea DTA pentru reducerea impozitelor viitoare pe profit, prin deducerea lor din profitul operaţional.
În conformitate cu reglementările de contabilitate bancară, activele din taxe amânate intră în categoria activelor intangibile, fără valoare în cazul unui faliment, şi nu intră în calculele pentru determinarea ratelor de adecvare a capitalului stabilite prin acordul Basel III.
În absenţa unor resurse financiare tot mai reduse pentru majorarea capitalului, lobby-ul bancar din Europa dă dovadă de o creativitate extraordinară şi încearcă acum să forţeze introducerea integrală a DTA în capitalul băncilor.
Într-un articol recent de pe site-ul International Financing Review (www.ifre.com), o publicaţie Thomson Reuters, se arată că "băncile ţintesc DTA pentru majorarea capitalului" (n.a. "Banks target DTAs to boost capital").
Cum? Prin emisiunea unor titluri derivate care au ca "activ" de bază taxele amânate. "Un mariaj de convenienţă între investitorii înfometaţi după randamente şi băncile doritoare să îndeplinească cerinţele de reglementare fac tot mai probabilă apariţia pe piaţă a acestor tranzacţii complexe", se arată în articolul IFR.
Astfel de titluri financiare vor permite investitorilor să adopte o expunere faţă de bănci similară cu cea dată de achiziţia directă a acţiunilor, în timp ce se evită diluarea participaţiilor pentru actualii acţionari, după cum mai scrie IFR.
Într-un articol deosebit de ironic de la Bloomberg (n.a. "European Banks Are Cooking Up a Nice Regulatory Arbitrage"), Matt Levine scrie că, în condiţiile în care majorarea capitalului prin vânzări de noi acţiuni este costisitoare, "băncile ar prefera să obţină mai mult capital prin magie, deoarece magia este ieftină".
Deci asta era problema! Acţionarii nu mai pot sau nu mai doresc să participe la majorările de capital, dar nici nu acceptă o diluare a cotei lor de participare prin atragerea de fonduri de la alţi investitori.
"Băncile cu deficit de capital argumentează că utilizarea activelor din taxe amânate reprezintă doar un alt instrument valid de administrare a bilanţurilor", se mai arată în articolul din IFR, alături de "practici mult mai comune, cum sunt vânzarea activelor cu grad ridicat de risc sau emisiunea unor obligaţiuni care pot fi convertite în capital în funcţie de îndeplinirea unor anumite condiţii".
Cum au reacţionat autorităţile de reglementare? Prin exprimarea îngrijorării. În aceste condiţii, nici nu este de mirare că "bancherii sunt încrezători în succesul" acestui arbitraj de reglementare, iar "numeroase instituţii examinează căile prin care să monetizeze miliardele de euro din DTA", după cum se mai arată în analiza IFR.
Publicaţia Thomson Reuters ne oferă şi o listă a băncilor care vor beneficia cel mai mult de pe urma transformării pierderilor în capital: Deutsche Bank (peste 7 miliarde de euro în DTA la sfârşitul T3 2013), Barclays (5,8 miliarde GBP în DTA la sfârşitul anului trecut), BNP Paribas (7,6 miliarde de euro), Credit Suisse (5,6 miliarde CHF) şi UBS (8,8 miliarde CHF).
La periferia zonei euro, răbdarea pentru aprobarea ingineriilor financiare necesare includerii pierderilor în capital este, însă, un lux prea mare.
O ştire recentă de la Reuters arăta că primele patru bănci din Grecia au nevoie de capital suplimentar de circa 5 miliarde de euro, conform unui test de stres realizat de Banca Greciei. Comparativ cu recapitalizarea de 28 de miliarde de euro de anul trecut, suma pare relativ redusă.
Din păcate, valoarea publicată nu ne spune nimic despre ceea ce se află în spatele ei. Într-o notă adresată clienţilor la mijlocul lunii ianuarie 2014, analiştii de la Euroxx Securities din Atena arată că o reglementare a Băncii Greciei, de la sfârşitul anului trecut, permite băncilor să "includă 100% din activele din taxe amânate în cadrul CT1", în loc de 20% cum era prevăzut într-o reglementare din martie 2013.
În dicţionarul financiar de pe site-ul Financial Times, capitalul de rang întâi de bază (n.a. Core Tier 1) este considerat cea mai bună formă a capitalului, alcătuită doar din capitalul subscris de acţionari şi din profitul reţinut.
Astfel, rata de adecvare a capitalului CT1 a crescut până la 15,5% pentru National Bank of Greece în T4 2013, de la 9,4% în trimestrul precedent, iar pentru Eurobank creşterea a fost de 5,4 puncte procentuale, până la 13,5%.
Conform estimărilor de la Euroxx Securities, primele patru bănci de Grecia aveau active din taxe amânate de circa 5,5 miliarde de euro incluse în capitalul cumulat de circa 23,1 miliarde de euro. Ridicarea pragului de recunoaştere la 100% ar permite majorarea "capitalului" cu încă 6,72 miliarde de euro. Nu-i aşa că "soluţia" adoptată de banca centrală a Greciei este mult mai "elegantă" prin simplitatea ei, care nu mai presupune capitalizarea pierderilor printr-un lanţ de derivate?
Dar ce folos au aceste scamatorii, când Fondul Monetar Internaţional nu crede estimările Băncii Greciei? Calculele instituţiei financiare internaţionale arată un necesar de recapitalizare de circa 20 de miliarde de euro, după cum scrie Financial Times.
Presiunile pentru includerea DTA în capitalul bancar din Statele Unite au determinat apariţia unor studii care evaluează o astfel de măsură din punct de vedere al probabilităţii de faliment şi al riscurilor asumate de instituţiile financiare.
O analiză a profesorului John Gallemore, de la University of North Carolina, de pe site-ul FDIC (n.a. Federal Deposit Insurance Corporation, instituţia de garantare a depozitelor bancare din SUA), ajunge la concluzii deosebit de îngrijorătoare. Astfel, băncile cu o pondere ridicată a activelor din taxe amânate în capital s-au confruntat cu o probabilitate mai ridicată de faliment în timpul recesiunii, iar costurile lor de finanţare au fost ridicate, pe fondul unor ratinguri scăzute.
Dar cea mai importantă parte a concluziei este alta: băncile slab capitalizate îşi asumă mai multe riscuri, astfel încât să includă o valoare cât mai mare a activelor din taxe amânate în capitalul reglementat.
În condiţiile în care autorităţile europene de reglementare nu vor închide toate portiţele pentru introducerea pierderilor în capitalul bancar, nu se va putea vorbi de stabilizarea situaţiei financiare şi, cu atât mai puţin, de reluarea unui proces de creditare sănătos.
Ce fel de realitate financiară este aceea în care pierderile sunt contabilizate drept capital? Şi de ce nu se merge mai departe, prin includerea directă a pierderilor în profit, printr-o simplă schimbare de semn?
Dacă autorităţile de reglementare vor permite "capitalizarea" pierderilor, atunci instituţiile financiare se vor putea mândri că trăiesc în cea mai bună dintre lumile posibile, o lume în care pierderile nu mai există, iar acţionarii nu vor trebui să plătească pentru greşelile managerilor.
În fond, după atâţia ani de criză, am învăţat unde este trimisă nota de plată şi aşteptăm, cu nerăbdare, noile îndemnuri ale bancherilor centrali pentru creşterea productivităţii muncii, deoarece responsabilitatea pentru acoperirea pierderilor nu trebuie să se dilueze.
"Băncile ar prefera să obţină mai mult capital prin magie, deoarece magia este ieftină". (Matt Levine, Bloomberg)
1. modalitate imbunatatire rata capital propriu
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 26.02.2014, 08:48)
Craga Calin,
in Romania a fost testata cu succes cea mai eficient modalitate de imbunatatire a ratei capitalului propriu, fara a avea bineinteles nicio centima de castig si doar prin amortizarea Good Will. Care sunt premisele pentru ca aceasta operatiune sa fie indeplinita :-), exceptand bineinteles faptul ca ai nevoie de o populatie care sa fie obisnuita cu masurile brutale, asa ca cea din Estul Europei....
1.1. Mi se pare fara baza reala (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de xxx file în data de 26.02.2014, 10:07)
Amortizarea Good Will-ului ar presupune o cheltuiala nemonetara (din pix) asupra unor active intangibile a caror valoare se verifica odata cu vanzarea afacerii, prin diferenta dintre ANC si pretul tranzactiei. Mai mult, amortizarea presupune inlocuirea valorica a unor active epuizabile ceea ce ptr Good Will pare un non sens :marcile PEPSI sau IBM nu se epuizeaza prin folosire ci pierd din valoare prin nerecunoastere bursiera sau management defectuos. Cred ca ceva nu " se pupa" in cele de mai sus, nu vreau sa fiu atat de categoric in apreciere ! Impozitul pe profitul amanat exista si in sistemul romanesc RAS sau IFRS cu precizarea ca se aplica reevaluarilor de active in crestere verificabile cu ocazia vanzarii lor, dar in sistemul de amortizare se pastreaza valoarea stabilita anterior (31 dec 2003) sau pretul de achizitie,; surplusul din reevaluare nu se amortizeaza : n-ar avea sens sa amortizezi ceea ce nu te-a costat nimic, se pierde sensul amortizarii. In rest pe derivate se poate orice, de aia "inghitim" cu felul de...inlocuitori !
1.2. erata (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de xxx file în data de 26.02.2014, 10:10)
cu felul de...inlocuitori ! inseamna : tot felul de...
1.3. felicitari XXX file (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 26.02.2014, 23:04)
logica ta este absolut corecta. Totusi pentru a putea tine brutele in lant trebuie sa faci urmatoarele adaugari: Este adevarat faptul ca asa numitul Goodwill nu este nimic altceva decat o naluca si aceasta isi afla domiciliul in activele unei firme care a achizionat alta fimra la un pret mai mare decat cel necesar pentru plata activelor care se regasesc in letopiseturile (situatiile financiare) ale firmei preluate. La inregistrarea in concern prin IFRS 3 se pot evidentia si acele asa zise active ascunse(de exemplul un teren care se dovedeste nu a fi periclitat ecologic sau o rafinarie pe care altii au amortizat-o si sta cu 1 milion in scripte, dar daca o folosesti pentru a produce materie prima in petrochimie valoreaza 100 de milioane). De aceea Goodwillul poate fi mai mic decat diferenta intre valoarea cu care am cumparat si cat era in cartile firmei fiice si anume cu aceasta valoare care am descoperit-o. Acest procedeu se aplica la toate firmele , fie ele banci sau intreprinderi. In momentul in care rata anuala a dobanzii asupra capitalului propriu (ROE) nu mai continua sa fie cea pentru care noi am platit aceasta diferenta de valoare se face acest asa zis IMPAIRMENT asupra unor CGU(cash generating unit), care in anii urmatorii, chiar daca situatia economica se imbunatateste nu poate fi readus la valoarea initiala. Pentru institutiile financiare acest goodwill are o valoare foarte importanta deoarece el nu este luat in considerare la calculul raportului capitalului nucleu de ordinul 1 la numaratorul si asa numitul element care prezinta activele ponderate la risc (RISK WEIGHTED ASSETS). Deci daca din numarator scadem GOODWILLUL atunci obtinem un raport mai mic pastrand numitorul constant. Insa daca GOOD WILLul il reducem atunci din moment ce in numarator nu este luat in considerare, iar in numitor este scazut ne conduce la rezultatul ca vom avea un codifient al capitalului nucleu de gradul 1 raportat la RWA mai bun, decat in cazul care am fi avut in contabilitate si GOOD WILLUL. La fel se intampla si cu activele care rezulta din impozitul amanat. Este o tematica foarte frumoasa prin care se poate demonstra cat de multe probleme face economia romaneasca:-)