În noaptea de Revelion, la numărul unic de urgenţă 112 au fost sesizate 3.598 de evenimente, care au necesitat intervenţia structurilor Ministerului Afacerilor Interne, informează Agerpres.
Dintre acestea, 1.242 au vizat situaţii de urgenţă sau acordarea primului ajutor medical de către echipajele SMURD, potrivit unui comunicat al MAI.
În ultimele 24 de ore, 24.500 de angajaţi ai MAI, precum şi peste 2.300 de poliţişti locali au fost mobilizaţi la nivel naţional pentru asigurarea măsurilor de ordine publică şi a intervenţiilor în caz de urgenţă.
Angajaţii Ministerului de Interne au verificat, în noaptea de Revelion, modul în care sunt respectate normele de protecţie sanitară, transmite Agerpres.
În urma verificărilor, din cele aproximativ 6.900 de sancţiuni contravenţionale aplicate la nivel naţional, 3.900 au fost aplicate în contextul epidemiologic actual, dintre care peste 3.100 pentru nepurtarea măştii de protecţie, 675 pentru nerespectarea de către agenţii economici şi persoanele fizice a măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, a regulilor privind activitatea de transport persoane sau privind organizarea programului de lucru, precum şi încălcarea restricţiilor de circulaţie şi 52 pentru nerespectarea distanţării fizice, precizează MAI.
Faţă de două persoane s-au început cercetările pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
Au fost verificate aproximativ 71.000 de persoane fizice şi peste 13.600 de persoane juridice.
La linia TelVerde unde pot fi semnalate situaţiile de nerespectare a normelor de protecţie sanitară s-au primit 14 apeluri, care au fost verificate la nivelul municipiului Bucureşti şi a 9 judeţe. Au fost verificate, de asemenea, 2 sesizări însoţite de imagini foto-video.
Efectivele angrenate au intervenit la peste 4.400 de evenimente în ultima zi a anului 2020, au constatat 909 infracţiuni şi au aplicat aproximativ 6.900 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.192.604 lei.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost depistaţi 7 urmăriţi naţional sau internaţional.
Pentru monitorizarea traficului rutier, poliţiştii au acţionat cu 286 de aparate radar. În urma abaterilor constatate, au fost suspendate 219 permise de conducere şi 57 de certificate de înmatriculare.
Conform comunicatului, în data de 31 decembrie au fost constituite 105 dosare penale privind infracţiuni la regimul articolelor pirotehnice, fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 2.034 kg articole pirotehnice.
Din 23 noiembrie 2020, când a debutat acţiunea poliţiştilor şi până în prezent, au fost constituite 902 dosare penale şi indisponibilizate aproximativ 70 de tone de articole pirotehnice.
1. Trebuiau interzise
(mesaj trimis de Cristian în data de 01.01.2021, 12:25)
Trebuiau interzise porcăriile de artificii și petarde că creează disconfort și riscuri de accidente.