Manevre politico-constituţionale

Starea vremii rămîne incertă şi nici starea politicii nu este mai clară. Experienţa arată că odată sesiunea parlamentară încheiată, politica se retrage în concediu. După o vară electorală anul trecut, majoritatea politicienilor ar fi dorit o pauză. Nu va fi însă aşa. Miercuri, 6 iulie, Curtea Constituţională va judeca acuzele de neconstituţionalitate aduse nu doar de PSD şi PRM, ci şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie legislaţiei pentru care Guvernul şi-a asumat responsabilitatea acum trei săptămîni. Dacă aceas-tă onorabilă instanţă a ieşit din rezerva tradiţională, preferînd să se afle în conflict de interese, înseamnă că situaţia este gravă. Căci, dacă prin articolul 146 litera a din Constitiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizează Curtea Constituţională asupra constitutionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, în cazul de faţă legea pe care o respinge se referă chiar la justiţie şi prevederile sale afectează poziţiile de putere în interiorul justiţiei deţinute de unii judecători. S-ar putea deci că nu interesul superior al Constituţiei, nu consolidarea statului drept, ci interesul personal al judecătorilor afectaţi direct de prevederile legii să fi determinat reacţia de respingere.

Vom avea un început de vară politică fierbinte nu pentru că Guvernul nu va avea vacanţă, ci pentru că urmează marea confruntare constituţională. Iar interesele şi relaţiile personale pot afecta judecata imparţială. Un exemplu îl reprezintă chiar Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. După ce a fost consilier la Cotroceni a fost numit judecător la Curtea Constituţională de Ion Iliescu în 1996 şi a fost preşedinte al acesteia între 2001 şi 2004. De la Curtea Constituţională Nicolae Popa a trecut direct pe poziţia de preşedinte al primei instanţe a ţării în iulie 2004 cînd l-a înlocuit pe Paul Florea. Controversele legate de pensionarea forţată a lui Paul Florea au alimentat suspiciunile privind politizarea justiţiei şi au umbrit alegerea succesorului său. Coincidenţa face ca această "rotaţie" să se fi realizat după alegerile locale din 2004 cînd începea să se contureze, dacă nu alternativa la guvernare, cel puţin echilibrarea spaţiului politic românesc. De aceea ar fi dificil ca acţiunea sa de a ataca la Curtea Constituţională legislaţia privind reforma justiţiei să fie separată de contextul politic intern şi internaţional. Oricît s-ar dori depolitizarea acţiunii ÎCCJ, atacul concertat al partidelor de opoziţie asupra politizării justiţiei fiind un argument, sensul politic al sesizării nu poate fi ocultat. Prin promovarea acestei sesizări de neconstituţionalitate Nicolae Popa îşi riscă poziţia, ceea ce presupune o bună pregătire a acţiunii, dar şi atacă, chiar dacă indirect, guvernarea. Un eventual eşec, fie şi parţial, ar conduce la demisia sa. Intervenind într-un subiect sensibil privind integrarea europeană, reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, ÎCCJ se plasează pe poziţii "conservatoare".

Coleg mai mulţi ani cu şase din cei nouă judecători de la Curtea Constituţională, Preşedintele Înaltei Curţi probabil merge la sigur. Un scenariu posibil ar fi ca unele din articole contestate să fie declarate neconstituţionale, altele nu. Între cele respinse ca neconstituţionale s-ar putea afla chiar nucleul reformei: schimbarea de personal. Oricum nici Curtea Constituţională nu apare ca foarte obiectivă. Numirea unor politicieni sau a unor colaboratori apropiaţi ai acestora nu a fost excepţia, ci regula. În 2001 Ion Iliescu i-a numit pe Şerban Stănoiu, al cărui merit pare să fi fost faptul că era soţul ministrei justiţiei din aceea vreme şi pe Petre Ninosu (fost senator şi ministru PDSR). În 2004 preşedintele a recidivat numindu-l pe Acsinte Gaspar (deputat şi ministru PSD) ca judecător la Curtea Constituţională. Astfel toate cele trei numiri ale lui Ion Ilies-cu au şi o dimensiune politică. Dar nici Senatul nu a fost mai prejos: l-a numit în 2004 pe Ion Predescu (senator PSD în acel moment) în aceeaşi demnitate. Ceilalţi cinci judecători nu au avut apartenenţa politică, dar nu pot scăpa total influenţelor politice. Ion Vida se află într-o situaţie constituţională incertă.

Reforma justiţiei şi prin efect integrarea europeană pot fi blocate, cel puţin pentru moment, la Curtea Constituţională. Interpretarea tehnico-juridică va da însă acoperire formală unei decizii cu dimensiune politică. Căci Curtea Constituţională nu mai este o instituţie juridică, ci una politică. Declarînd legi sau articole de lege ca neconstituţionale Curtea exercită suveranitate. Şi cum nu este rezultatul alegerilor populare, atunci, cel puţin cei reprezentaţi acolo ar trebui să fie neutri.